miercuri, 16 decembrie 2009

Muhahaaaa.Sa barfim.

Nu e cel mai rasarit titlu, si nici nu prea are legatura cu ce vreau sa spun, dar asta e toata frumusetea.

Ati ramas in urma cu noutatile, sau mai bine sa le zicem "barfele". Pai, nu e mare lucru, sau in fine poate o sa iasa ceva mare, cert e ca am scris ceva la a doua carte.

Va zic ca aceasta carte este "una cu personaje" -cum si dorea o veche cunostinta care este dornica de o actiune - ca sa nu va plictisiti de naratiune, sa va mai antrenati si voi putintel cu dialogul si descrierea.

Buun, trebuie doar sa imi iau un laptop pentru ca ma enerveaza la culme calculatorul meu vechi si care imi face figuri. Poate nu calculatorul e de vina, ci vreun virus pe care antivirusul meu si asa destul de depasit, nu il poate detecta. So...acum astept cadoul de ziua mea, laptopul pe care sa scriu cartea sau cine stie, cartile :> .

P.S Asa-i ca nu va asteptati sa fie genul asta de barfa? :)) Imi pare rau daca v-am dezamagit ;)). >:D<
Raluca Băceanu

joi, 26 noiembrie 2009

Anotimpuri

De mult timp nu am mai citit o carte atat de plina de intelesuri.
Anotimpuri, de Radu Tudoran.

Sunt inca sub influenta drogului meu...Aceasta carte m-a imbatat intr-un mod deosebit de placut, ca atunci cand bei o bautura tare, dar caruia nu ii simti gustul tare cum iti aluneca pe gat, ci aburii care se zbat sa iasa din plamani sub forma de vapori...Asta apropo si de un capitol din carte..

Nu am taria sa descriu cartea, cu siguranta asta mi-ar face ochii sa experimeteze o senzatie ce deja o experimentez fara sa vreau. Nu vreau sa devin sclava propiilor mele lacrimi, nu acum, mai ales dupa ce am citit cartea.

Lucru destul de imposibil... Am inceput sa citesc cartea fara motiv, pur si simplu am luat-o din biblioteca. Aici intervin "coincidentele".

La inceput, o carte ok, dar nu si speciala.

Pe parcurs am aflat ca m-am inselat. Felul in care erau descrise unele senzatii ma infiorau si vroiam sa ma bucur de acea senzatie mai mult, mai mult...

Sfarsitul, si de aceasta data, a fost unul, pentru mine, realist, deci, dramatic...Muzica pe care o ascultam( Muse-Bliss) a contribuit la starea mea. Totul s-a potrivit ca o manusa: muzica cartii, cartea sufletului meu, sufletul meu scriitorului..

Arta lui Radu Tudoran ma copleseste. Este scriitoul meu preferat incepand de acum.

Oare de ce ma simt la fel ca si Manuela in aceste momente? Fara un scop, singura, abandonata de cei dragi, ma simt ca un personaj dintr-o carte. Voi sfarsi ca protagosista sau ca un personaj antagonist...?

Sa fie doar cartea de vina pentru asta?...

"Sunt sigura ca exista o legatura intre toate faptele noastre, de aceea nici nu vreau sa ma impotrivesc vreuneia. Am avut zile intregi in care a trebuit sa stau de vorba cu mine, si m-am gandit ca singurul mijloc de a gasi fericirea este s-o cauti in orice intamplare."
"Poate intr-adevar, trebuie s-o cauti in orice intamplare! Era filozofia invinsilor..."
"Isi intoarse incet capul spre ea si ii privi mult timp, in tacere, chipul palid, suferinta din zambetul ei, salul negru care o acoperea, ca un simbol, de sub barbie, pana la glezne, ascunzandu-i corpul de privirea lui"


"Se vazu desfacuta de fiinta ei terestra, zburand, in sfarsit cu adevarat, in sensul absolut al acestui cuvant. Viata ei se opri aici, lasand in loc sentimentul ca se arunca in eternitate, cu bratele in laturi, cu fruntea spre cer, desprinsa pentru totdeauna de pamant"...

Raluca Băceanu

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Amnezie...part 1


Ma trezesc deodata intr-un loc ciudat plin de oameni.Nu stiu ce caut acolo, de fapt, nu stiu cum am ajuns in acea “cutie”.Inca incerc sa-mi dau seama daca eu ma deplasez, sau acel lucru in care ma aflu. Incerc sa intind mana dar un strat invizibil ma opreste. Cred ca este o sticla mare.

Ma uit dincolo de sticla aceea murdara si vad un peisaj ce ma ingrozeste. Vad niste cutii mergatoare, mai mici decat cutia in care ma aflam eu. Au niste culori stranii, nici nu le recunosc pe toate, ci doar pe cele primare. Acele cutii tin inauntru oameni.Este inspaimantator, parca am fi captivi in interiorul unei dracii , unui monstru teribil. Totul este foarte aglomerat de acele cutii mergatoare, care au o viteza uriasa, mai mare decat viteza care o poate atinge un cal nazdravan.

Dupa ce m-am holbat timp de jumatate de ceas, vad dincolo de acele cutii mai mici, niste castele uriase, si atat de inghesuite unele langa altele. Sunt in jur putini copaci, putina verdeata. Acele castele marete probabil sunt ale vreunui imparat din alt taram, alte meleaguri, diferite de ale mele. Ma minunez de toate aceste case marete, si ma sperie totodata. Sunt atat de multe, atat de impunatoare si acest efect este amplificat poate si de ciudatenia care ma duce tot mai departe, tot mai repede.

Cutia mergatoare se opreste din cand in cand, si atunci am realizat ca unii oameni ies din aceasta ciudatenie, si altii sunt bagati cu forta de val, sau asa vad eu. Tot acum, ma uit confuza la straiele domnitelor si domnilor. Femeile sunt imbracate in straie de barbat, in pantaloni, cum este posibil asa ceva?...Domnii sunt imbracati si ei ciudat, si poarta pe cap un fel de palarii cu o forma pe care eu nu o disting, pentru ca nu am mai vazut-o pana acum. In ce meleaguri am ajuns, nu inteleg deloc, nu cred ca stiu nici eu cine sunt.

Dupa ce am analizat fiecare persoana posibila din locul miscator de unde ma aflam eu, si tot mirandu-ma ba de parul femeilor si al barbatilor, de culorile ciudate si de fetele parca modificate cu o substanta colorata, ma trezesc analizandu-ma si pe mine.

Sunt o fata, si totusi port straie de barbat. Vreau oare sa ma dau un tanar? Nu inteleg pantalonii stramti si dintr-un material pe care nu il cunosc de o culoare atat de inchisa si incaltarile negre, fara luciu si lungi pana la genunchi. Oare ma indrept spre vreun grajd si vreau sa calaresc? Sunt oare fiica unui rege? Tot ce vad imi aminteste de o lume indepartata, dar care stiu ca e o lume in care eu ma gasesc...

Caut cu privirea un duce, un nobil dar nu vad decat niste persoane atat de diferite fata de cele pe care le stiam eu. Dar oare eu ce stiu? Nici asta nu imi amintesc...

Dupa inca o jumatate de ceas simt pe piciorul meu o bazaitura, un fel de vibratie ciudata insotita de un zgomot ciudat. Ceva suna! Ma caut sa vad ce dracovenie mai e si asta si scot din buzunarul pantalonilor o forma ciudata, o caramida sunatoare. Lumea se uita ciudat la mine, dar nu stiu ce este, cum sa o opresc. Pana la urma se opreste , slava Domnului. Cine stie ce lucru malefic mai era si acea caramida mica , care imi incapea in palma cu usurinta.

Inca nu stiu unde ma indrept, si nici cum am ajuns acolo.E un fel de calatorie bizara, poate vreo vrajitoare m-a aruncat in alt taram si mi-a sters gandurile. Ce grozavie!

La un moment dat, vad ca toata lumea se elibereaza din acea cutie. Vad ca si eu pot sa ies, si ies. Nu eram deci captiva, era un fel de lucru care te duce de la un loc la altul, sau asa imi imaginez eu.

Merg dupa restul oamenilor, si ma bucur ca ma pot amesteca printre ei fara sa dau de banuit. Poate sunt un fel de spion al regelui...Da, asta poate sa fie.

Am mers, si am mers si m-am tot mirat de toate acele cutii mergatoare care, mai scoteau niste sunete ascutite din cand in cand, de straiele oamenilor si de castelele mari care le vedeam pretutindeni. Erau vopsite cu o vopsea malefica, pentru ca unele litere si persoane infatisate pe acele castele se miscau si vorbeau intr-un grai necunoscut mie...

Fetele cu parul balai si baietii pletosi imi aminteau de printii si printesele din locul de unde eu veneam, sau de unde credeam ca vin. Acum totul era ca o ceata si nici ce vedeam, nu stiam ca vad cu adevarat.

Am ocolit castele, am ocolit persoane, m-am impiedicat si m-am ridicat. Ajung prin niste strazi intortocheate sa vad un castel in care te puteai oglindi. Era ca un lac intors. Ce dracie mai e si asta?!?

Cand picioarele mai aveau putin si ma lasau, am vazut ceva care mi-a atras atentia. O cladire ce imi era familiara.
Am intrat si deodata imi amintesc totul. Am ajuns la liceu...


Va urma...

Raluca Băceanu

joi, 19 noiembrie 2009

Noiembrie...

Am revenit.Stiu, stiu, nu trebuie sa ma certati, pur si simplu toamna ma amorteste usor-usor, la fel ca pe celelalte vietuitoare.

A trecut ceva vreme...intre timp am participat la o emisiune, deh, prezentare de carte. Nu prea am acordat acestui lucru mare importanta, dar poate va intereseaza.

In afara de asta, ce sa spun, traiesc toamna si perioada asta dezolanta, dezamagitoare, cand totul se rezuma la amintiri din alte vieti, sau cel putin la mine. Flash-urile sunt ingrozitor de innebunitoare la fel si deja-vu-urile.

Nimic de facut, nimic de simtit. Iar ma inconjor cu o ceata de nepatruns, nu vreau sa fie si altii preocupati de cum ma simt eu...desi, sunt ca o carte deschisa cand vine vorba sa imi citesti emotiile. Ma chinui degeaba sa ascund ceva evident, dar nu renunt, nu?

Se pare ca va trece ceva vreme pana cand eu o sa ies din starea asta de amorteala, poate undeva la mijlocul lui martie, pana atunci, sa va obisnuiti cu mine asa. Nu am motive sa ma simt extraordinar de fericita, ci dimpotriva.

Iar incerc sa gasesc raspunsuri la intrebari care nu exista, iar incerc sa ma mint singura in privinta unui lucru care, desi a trecut un an, nu l-am rezolvat, a ramas in aer, undeva intre realitate si imaginatia mea.

Probabil ca m-am avantat in necunoscutul sentimentelor din cauza imaginatiei mele bogate, altfel nu imi inchipui cum am putut sa fiu atat de...increzatoare in...

Da, mi-am imaginat ca exista perfectiune, in persoana lui. Inca imi mai imaginez. Inca mai sper sa se intample ceva si sa accept realitatea. Dar ea este incatusata de fiecare data cand vad acei ochi mari si caprui, dar atat de intunecati si hipnotizanti ca noaptea.

Vesnic e noapte pentru mine, vesnic toamna.

Ma intreb acum, voi mai simti oare iarna? Ma simt ca un sloi de gheata, si deja, zambetul lui nu ma mai poate incalzi.

Cred ca iarna se apropie totusi cu pasi repezi. Imi e atat de frig...

Raluca Băceanu

duminică, 1 noiembrie 2009

Lansare “Calatorie prin mintea unei adolescente”



Ieri am avut prezentarea de carte la Ecran club. Am ajuns acolo pe la ora 13, vroiam sa fiu sigura ca am timp destul sa ma pregatesc. Am lipit repede afisele si dupa mi-am dat seama ca spatiul rezervat mie era cam gol. Asa ca ...am scris de mana pe niste coli A4 niste titluri de capitole . A iesit dragut.
Tocmai cand incepusem sa ma plictisesc se aduna si la standul meu lume. Am fost incantata pe moment, toate scaunele erau ocupate de persoane si citeau interesati din paginile cartii. Peste putin timp au inceput intrebarile...
Trebuie sa recunosc, mi-a placut sa fiu intrebata tot felul de lucruri legate de modul in care am scris cartea sau motivul pe care l-am avut. Dar incet incet, intrebarile puse au inceput sa fie enervant de acuzatoare. Inteleg ca un bun jurnalist are un grad de agresivitate mai ridicat , asta face parte din meseria lui, dar, inainte sa critici ceva, trebuie macar sa te dovedesti capabil de a o face. Adica? Trebuie sa citesti respectiva carte-toata, nu partial- pentru a o putea critica. Unele intrebari nu si-au avut rostul, pentru ca in paginile cartii –daca ar fi fost citita- se gasea raspunsul. Am zis totusi sa raspund. Niciodata nu mi-au placut intrebarile formulate cu “Nu-i asa ca...” deoarece, ma simt de parca imi este bagat pe gat un raspuns :)).
Sa dau niste exemple de intrebari : « Da-mi cateva motive pentru care eu ar trebui sa iti cumpar cartea? Cum o sa faci tu sa o promovezi? “
Eu ma bazez pe curiozitatea fiecaruia. Eu nu iti bag cartea pe gat :)) si deci nu te oblig sa faci nimic, sa o cumperi. Nu! Cand te duci intr-o librarie vrand sa cumperi o carte, fara a avea prin minte un gen clar, te uiti la ce se gaseste in respectivul loc, citesti descrierea succinta de pe coperta sau puri si simplu citesti un paragraf. Daca iti place bine, daca nu, nu. Nu cred ca trebuie sa fiu obligata sa dau 3-4 argumente, dau unul singur care ar trebui sa fie destul de bun, si anume ca am aproape 16 ani si am scris o carte in care se gasesc parerile mele despre viata, indemnuri si bineinteles, cateva detalii mai picante. Cati adolescenti au scris o astfel de carte? Cati parinti sunt curiosi sa afle modul in care un adolescent gandeste? Cati copii nu doresc sa afle cum e sa te simti la varsta framantarilor sau cati adolescenti nu simt nevoia sa citeasca o carte in care se regasesc , si sa se simta intelesi? Ce ziceti de argumentul asta? E bun, nu e bun? Indiferent de raspuns, cititi cartea :).
Mi s-a mai spus si faptul ca, eu nu am facut nimic altceva decat sa fructific un blog, printr-o carte, ca paginile cartii sunt pagini de blog. Ce pot sa spun eu despre asta? Pai, raspund impertinent la intrebarea asta : Cine naiba sta sa citeasca un blog , pe de-a intregul, fara sa fie tentat sa citeasca doar anumite postari, dintr-o anumita categorie. Unde mai exista continuitatea? Nu poti sa intelegi o postare din 1 octombrie care are referire la postarile de dinainte, din luna august sau decembrie 2008. Intelegi ce vreau sa spun? Si pe langa asta, ca sa mai raspund la o intrebare, ce am adus nou in literatura romana , vreau sa spun ca este nou. Chiar daca o parte din “Calatorie prin mintea unei adolescente” se aseamana cu un blog , vreau sa spun, si deloc cu modestie, ca macar eu am avut curajul sau tupeul ,cum vreti voi sa ii spuneti, de a face ceva. Am vrut asta si am putut. Poti sa admiri sau sa critici asta, dar este destul de suparator cand cineva iti pune la indoiala calitatile si capabilitatea ta de a intreprinde un lucru, de a concepe ceva cu propriile tale idei.
Am scris in cele 25 de capitole ,exact ceea ce am vrut eu sa scriu. Apropo de ce vorbiram ieri, despre revolutia din ’89. Acei tineri nu au murit in van, nu, au murit pentru un scop , unul nobil : libertate. Au murit pentru libertatea lor, a generatiei noastre si celelalte viitoare. Au murit dar au reusit ceva. Probabil fara acea revolutie nici cartea asta nu ar fi putut exista, pentru ca nu ar fi existat libertatea de exprimare, si multe altele. De asta merita citite capitolele despre politica si bani, acolo aflati raspunsurile voastre la multe intrebari.
Nu am nici 16 ani. Dar, si aici este un mare dar, ce am scris la capitolul despre dragoste, nu se refera la o dragoste platonica, sau cel putin nu din punctul meu de vedere. Fiecare varsta cu framantarile ei. La fel si dragostea. Ok, am inteles faptul ca daca nu exista dragoste fizica, atunci iubirea e platonica, pentru ca aici intervine varsta mea , destul de frageda :)). Vreau sa fie inteles un lucru, daca mai intervine vreun dubiu in acesta chestiune, poate sunt eu destul de mica, si nu se compara ceea ce simt si gandesc cu ceea ce simte si gandeste o persoana de 25 de ani. Dar la varsta mea, orice lucru, cat de mic, este hiperbolizat, daca pot folosi cuvantul asta. Va mai amintiti de prima iubire? Asta daca ati avut parte de asa ceva. Se spune ca nu se uita niciodata. Dar de cate ori nu s-a intamplat ca a doua oara sau a treia oara sa fie sentimentul mai puternic? De multe ori. Dar pentru o persoana care nu se afla inca la “a doua “ sau “a treia” oara, primul sentiment pare puternic, si credeti-ma din prisma gandirii lui, nu pare deloc a fi ceva“platonic”. Asta isi va da seama abia pe parcurs :P .
Inca ceva. Limbajul folosit este unul destul de accesibil spun eu. Sunt de parere ca, daca o persoana, sa zicem, mediocra intelege cartea, si o persoana mai inteligenta o poate face. Nu cred ca ar avea rost sa folosesc un limbaj “pompos”, pentru ca la urma urmei, nu vreau sa dovedesc ca sunt extraordinar de inteligenta, nu, vreau doar sa se inteleaga un lucru, si cei care ati citit cartea stiti despre ce este vorba. Gasiti raspunsul la sfarsitul cartii, ultimul capitol.
Hmm, ma gandesc daca am ratat ceva. Oricum, sunt deschisa la intrebari . Dar un lucru va cer , ceea ce ieri nu l-am putut spune, lasati-ma sa spun tot ce am de spus si nu ma zapaciti cu intrebari care nu au sens, macar sa fie formulate cat de cat clar , sa nu fiu indusa in eroare :)). Aa, da, si lasati-mi putin timp de gandire. Am multe de spus, dar in mintea mea se gaseste o harababura totala, nu este deloc organizata.
So...astept intrebari..dupa ce ati citit cartea. Nu primesc nici aprecieri nici critica inainte de asta.
Bye!


P.S Multumiri lui Valentin Alexandru pentru interviu ^:)^

Raluca Băceanu

joi, 22 octombrie 2009

What doesn't kill you can only make you stronger

Am vazut pe youtube un videoclip interesant. Pe o melodie oarecare erau atasate niste versuri, zic eu foarte ..dragute, si cred ca nu folosesc chiar cuvantul potrivit:)). Eu una, am simtit -si de aceasta data- ca ma identific prea mult cu versurile acelea...



"You work so hard to deal with this thing,
The fact that you have it and the problems it brings.
So when you finally get control of this flaw,
Everyone around you seems to watch you in awe.
You never learn why it's happened to you,
And you must work that much harder to make dreams come true.
But what's happened has happened, and it's now part of life
So why give up yourself, why live with such strife.
The best you can do is fight back twice as hard,
Just be careful, make right choises and play the right cards.
As they say what doesn't kill you can only make you stronger,
It's been here for a while, it'll be here for a while longer.
So why can't people see past this technicality,
Having problems with my breathing is now my specialty.
I should have a master's degree in what to do,
So please don't treat me any different, I'm just the same as you.
When people have a pity it just makes me feel sad
Do you think it makes me feel better, well it makes me so mad.
I can't stand the fact that people look at me and stare,
What you don't think I can see you, oh I know you're there.
I know what I can, and cannot do,
So why try to stop me, it's not up to you.
If I want to work my ass off until death,
Let it be that way, let me use my last breath.
I'd rather go through life living, even if it is in pain,
Rather than sitting all day, slowly going insane.
So now that you know just how it has to be,
Are you going to treat me right, or like a baby.
I don't care what you think is the best thing to do,
If you can't support me and my choices, then the heck with you.



What doesn't kill you can only make you stronger.


Raluca Băceanu

luni, 19 octombrie 2009

Fara titlu.

..Iar el statea cu pleata in vant,
Asteptand, asteptand…
Asteptand ca ea sa vina
Dar ea nu a mai sosit,
Caci sufletul ranit si gol, el nu l-a imblanzit...
Asteptare apasatoare, iubire otravitoare si ganduri innebunitoare.
Nimic nu se va intampla pentru el,
Caci inima ei de sticla, vesnic sloi de gheata va ramane.
Nici zambetul tau iubite, nu-i va incalzi inima si trupul
Ea va fi doar o naluca in ale tale negre ganduri.
Tocmai de ce ea se temea,

Tu o vei inconjura,
Sufocanta singuratate ,
Si ingrozitoarea liniste...

Dragoste nebuna e tot ce tu ii vei darui si impartasi,

Poate ca nimic altceva tu vei reusi...

Raluca Băceanu

luni, 12 octombrie 2009

Scrisoare catre tine...



Dragul meu, oare de ce ma tot eviti? Iti e frica de ce ai putea descoperi in persoana mea? Iti e teama de necunoscut? Sau iti e frica de ce as putea eu descoperi la tine? Eu cred ca ambele intr-o oarecare masura.



Misterul cu care te inconjori este ca o ceata in jurul tau de fapt. Eu vreau sa fiu vantul care te infioara si sa alung acea ceata. Vreau sa stiu ce se ascunde in tine. Poate crezi ca misterul pe care il raspandesti dezarmeaza, dar nu e asa, sau cel putin, nu e deloc asa pentru mine, o fire curioasa. Uneori, prin privirile tale pline de intelesuri, vad de fapt ce vrei. Astepti sa fii descoperit totusi. Inca o data spun, eu vreau sa fiu aceea care te descopera.


Teama ta fata de mine este nejustificata. Eu pot sa fiu chiar persoana la care ai tanjit, fara sa stii, de atata amar de vreme. Nu iti fie teama sa pasesti in necunoscut, ai descoperit prea putin ca deja sa renunti. Mai ai multe de aflat...



Simt ca uneori esti atat de departe de mine, cand de fapt esti atat de aproape. Un paradox. Totul la tine parca ar fi un paradox ciudat, dar adevarat.



Atitudinea ta spune multe, dar multe si nevrute, lucruri contradictorii. Cand iti vei aduna curajul necesar pentru a putea macar sa vorbesti cu mine?... Sau crezi ca nu e nevoie de curaj, ci de nesabuinta?...



Nesabuit ai fost cand mi-ai aruncat prima privire, primul cuvant, cand mi-ai rostit pentru prima oara numele. Da, atunci ai fost.

Acum e poate prea tarziu...dar nu stiu nici eu exact pentru ce. Ai aflat o parte din adevarul pe care vroiam sa ti-l spun. Doar doua cuvinte, care fara altele in amestec, nu rezulta nimic. Poate de asta tu chiar crezi ca e ceva neinregula la mijloc, dar, nu este.



Sunt atatea de spus, atatea de aratat. Poate daca nu te-ai afla permanent pe lumea ta, ai pasi putin si in realitate. Dar, ce spun, cand si eu ma aflu constant in propria mea realitate.



Ce ar fi sa ne desprindem amandoi din vise si sa pasim in lumea reala, unde putem spune lucrurilor pe nume si sa nu ne mai ascundem ca niste lasi , in spatele unor inchipuiri, unor plasmuite idei, atat de vagi si poate neadevarate... Poate e cazul sa incepem sa “simtim” adevarul...

Raluca Băceanu

vineri, 9 octombrie 2009

In sfarsit...


E clar.Chiar m-am schimbat, dar e genul de schimbare care nu se vede, ci se simte.

Nu mai sunt blocata in sfera aceea, nu ma mai invart la nesfarsit in ea, dar cel mai important, sunt dincolo de ea. Am pasit in spatiul infinit in cunoastere. Ratiunea parca mi-a fost descatusata. Traiesc o proprie epoca a iluminismului.

Simt acum ca pot face chiar orice, aveam nevoie doar de un impuls, de un stimul puternic.

E important, sau cel putin pentru mine, sa spun lucrurilor pe nume. Am reusit si ma simt eliberata.

De aici inainte ma asteapta inca o serie de probe, de obstacole poate. Nu imi pasa atata timp cat stiu ca pot avea incredere in...mine.

Le voi trece pe toate, chiar daca la un moment dat voi crede ca am stagnat la un anumit punct.

Dreapta mea e fara sfarsit....

Raluca Băceanu

marți, 6 octombrie 2009

Debut "Calatorie prin mintea unei adolescente"


Marele debut.

Ziua a inceput destul de…urat. De cum am intrat in scoala am vazut pe toate posterele mele atasat “AMANAT”. Zic, ce dracu? Bineinteles ,Tudor Chirila nu a mai venit.Oare de ce stiam ca asa se va intampla?Pana la urma, am facut cum am vrut eu, ca nu degeaba sunt incapatanata.
Am dezlipit de pe toate cele 9 postere cuvantul “AMANAT” si am anuntat elevii ca se va tine totusi activitatea la sala Noica.

Nu mi-am pregatit un discurs, si asta mi-a fost reprosat de cineva.Recunosc ca nu mi-am facut un plan, pentru ca de obicei cand imi fac, nu iese deloc bine. Asa ca am lasat-o balta, chiar balta. A fost spontan, dar nu si perfect. Putea fi mai rau de atat. Dar ce sa faci, emotiile m-au doborat, la propriu, si nu, nu este un cliseu, chiar asa a fost. Poate unii se asteptau la mai mult de la “asa o fata minunata” ca mine. Dar am dat cat m-au lasat emotiile si deci am cam dat-o in bara...

M-am balbait, imi era cald, zecile de priviri atintite asupra mea ma criticau sau apreciau...
Am vorbit putin, am vorbit cam incet, nu mi-a stat parul cum as fi vrut si ma deranjau al naibii de tare tocurile pe care nu le suport dar asta e.

A fost o zi plina.Am fost cicalitoare.Am incercat sa rezolv o problema dar nu am reusit. Am mers pe principiul “acum ori niciodata”, dar voi merge de azi pe principiul “si maine e o zi”. Am fost emotionata.Am mai spus asta?M-am repetat, am fost coplesita si o impiedicata, eu care acum vreo 2 luni eram calmul in persoana.

De acum incolo, nu voi mai fi cum am fost. Poate de 50 000 de ori mai “nebuna” si repezita. Nu pot sa cred nici acum de cate am fost capabila azi.Sper sa nu imi fie afectata viata mea sociala din cauza asta , si asa cam subtirica :)).

Deh... sa ma obisnuiesc cu viata, cu viata de scriitoare...Boema, romantica si deloc pesimista. Tot raul spre bine.

P.S Ascult de nu stiu cat timp aceleasi 4 melodii, si anume :
Jet-She’s a genius
Kasabian-Underdog
Arctic Monkeys-Crying Lightning
The XX- Crystalised

P.P.S- Cred ca sunt paranoica, sau chiar se uita?...:))

Raluca Băceanu

luni, 28 septembrie 2009

Aceeasi poveste...in alt timp

A trecut un an, aproape.Nu l-am simtit, nu am fost constienta ca a trecut. De ce? Pentru ca de fapt totul este la fel ca in prima zi, prima zi de atunci, acea zi din octombrie care parea atat de banala.

Acum nimic nu s-a schimbat.Ochii care nu se vad se uita.Dar nu pot ramane indiferenta la acele semnale dubios de evidente.

A trecut atata timp, iar eu, tot lasa am ramas. Sau doar prudenta?

Mai merita sa astept?Sau sa nu mai fac asta.Pana la urma, va mai trece inca un an, si inca unul si tot asa. Devine apasator, chiar si pentru mine.

Simt ca sunt prinsa intr-o bucla a timpului ciudata.Tocmai cand nu sunt atenta sunt impinsa spre o alta dimensiune . De ce? De fiecare data parca, se intampla ceva, se schimba si iar revine mai puternic pe masura ce ma intorc si plec si stagnez in acea bucla.

Sau poate eu ma invart intr-o sfera ciudata , si ma intorc de unde am plecat? Vreau sa ies din ea, dar daca ies si descopar ca nu e nimic dincolo de ea? Ce voi face? Ma voi putea intoarce sa te intreb o data pentru totdeauna intrebarea cruciala care ma "chinuie" de atat amar de vreme?

Pentru un moment, cred ca doar voi privi la piesa de teatru a vietii mele , a carei regizor tot eu sunt, sau poate esti chiar tu, fara sa iti dai seama...

P.S -> Unele lucruri sunt indecent de evidente, nu crezi?...

Raluca Băceanu

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Leapsa

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa faci ce iti place, ce ai face?

As citi si as iubi.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa iubesti, pe cine ai iubi?

Tot pe el.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa vorbesti, ce ai spune?

Carpe Diem!

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa tipi, de ce ai tipa?

De fericire, da.

Daca ti s-ar spune ca numai o data în viata mai ai dreptul sa razi, de ce ai rade?

As rade cu prietenii mei o zi intreaga in Orasel...

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa plangi, de ce ai plange?

De dragul de a plange ptr ultima oara:)).

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa bei, ce ai bea?

Probabil suc de visine.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa alergi, spre ce directie ai alerga?

Spre Dreapta, spre El.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa desenezi, ce ai desena?

Baiatul perfect.

Daca ti s-ar spune ca numai o data în viata mai ai dreptul sa scrii, ce ai scrie?

Testamentul:)), sau poate as scrie in jurnal ultimele mele ganduri.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa citesti, ce ai citi?

O carte , nu conteaza care.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa furi, ce ai fura?

Hug sau kiss.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa ceri scuze, cui te-ai adresa?

Poate mamei:)).

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viaţa mai ai dreptul sa raneşti, pe cine ai rani?

Cred ca pe nimeni.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa te rogi, ce ai cere?

Fericire si prieteni adevarati.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viaţa mai ai dreptul sa dai, ce ai da?

Dragoste muulta:D.

Raluca Băceanu

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Ciudat...

Ciudat.Ciudat cum deja s-a scurs vacanta.Ciudat ca nici nu am simtit luna august si jumatatea asta de septembrie.Si mai ciudat e ca sunt cam stresata, secata.Ciudat e ca atunci cand sunt suparata simt nevoia sa fac ceva, sa scriu.

Ciudat e ca imi e frica de cum o sa mearga vanzarile pentru cartea mea "Calatorie prin mintea unei adolescente". Ciudat e ca stiu ca imi voi pierde prieteni din cauza asta dar voi castiga altii. Ciudat e ca ma simt si plina de forta. Ciudat e ca vreau sa ma apuc de canto, si mai ciudat e ca da, vreau sa cant si la chitara si ca bass-ul il las pentru Alex.

Ciudat. Foarte ciudat este ca realizez din ce in ce mai mult ca pot practica orice domeniu ...legat de arta. Ciudat e ca imi place sa pictez, ciudat e ca imi place -mai nou- sa cant chiar din voce, ciudat e ca imi astern pe hartie ideile pentru viitoarele mele carti, ciudat e ca VREAU SA FAC PREA MULTE LUCRURI! Ciudat e ca imi dau seama ca un artist desavarsit practica orice arta. Ciudat e ca asta ma face o artista adevarata. Ciudat e ca nu sunt narcisista totusi. Ciudat e ca lumea deja a inceput sa ma iubesca dar si sa ma urasca.

Ciudat e ca iar am inceput sa ascult Nirvana. Amplifica oarecum starea mea dezolanta..si imi place.

Ciudat e ca...da, cum credeai, totul e ciudat. De ce? ...Pentru ca viata e ciudata. Aaa, da , si pentru ca sunt o ciudata.

Raluca Băceanu

joi, 10 septembrie 2009

CRITICILE NEFAVORABILE SUNT BUNE

"Pentru a fi memorabile, lucrarile dumneavoastra trebuie sa fie unice. Nimeni nu a mai creat asemenea lucrari vreodata si nimeni nu va mai putea sa le copieze. Daca lucrarile dumneavoastra sunt extraordinare, oamenii vor incerca sa le copieze, dar nu vor reusi niciodata. Fiti dumneavoastra insiva si fiti buni in ceea ce faceti, sau fiti la fel ca restul lumii si veti fi uitat.
Din cauza ca lucrarile bune sunt unice, vor fi asa cum nimeni nu a mai vazut vreodata. Si din cauza ca nu sunt familiare, aproape toata lumea le va uri. De aceea aveti nevoie sa fiti sinceri cu dumneavoastra insiva si va trebui sa ignorati criticii.

Criticile nefavorabile sunt bune. Daca nu primiti critici nefavorabile inseamna ca ati creat lucruri deja depasite. Dar daca dumneavoastra va place sa creati astfel de lucruri, nu e nici o problema. Faceti ce doriti, insa fiti cel mai bun in ceea ce faceti.
Prin definitie, lucrarile inovatoare trebuie sa fie diferite de tot ceea ce a fost realizat pana atunci. Totusi, doar pentru ca un lucru este diferit nu inseamna ca este o dovata de creativitate. Puteti sa cititi orice revista de publicitate si o sa puteti sa vedeti sute de reclame care sunt diferite, dar care nu sunt creative sau memorabile in vreun fel."


Hmm...deci, tot raul spre bine .:D

Raluca Băceanu

marți, 1 septembrie 2009

Anunt!!!

Va invit sa asistati la debutul meu literar :>, pt asta trebuie sa ma contactati si sa veniti pregatiti cu 25 RON :-SS. astept incurajarile voastre pana pe 8 septembrie 2009 ^:)^.va rog nu-mi taiati aripile :-S si astept si oferte mai generoase ;). mentionez ca veti primi tot o singura carte :)) :P. veniti cu bani ficsi ca nu am sa dau rest :))dar pot sa va ofer un autograf >:). am vandut deja 50 de exemplare si mai pot sa vand numai 250 :-“. In luna noiembrie ma gasiti si pe Google cu biografie completa:)).nu uitati, va astept , debutul e unul singur, dupa aceea devin scriitor consacrat si cartea o sa coste mai mult...paziti-ma cand sunt online si dati-mi raspunsul favorabil, desigur ;)).

Raluca Băceanu

vineri, 14 august 2009

Ha!

Am terminat cartea de scris aseara .Mai trebuie doar sa o public. Cam asta. Sunt implinita acum si ma bucur ca am terminat-o in mai putin de doua saptamani, chiar o saptamana si inca putin.


Sper sa va placa. Nu va mai spun nimic pana data viitoare. Nici macar titlul. E posibil sa il mai schimb...Pa! :))

Raluca Băceanu

miercuri, 5 august 2009

Noaptea imi pune ordine in idei….care idei? :))


Nu obisnuiesc sa scriu de doua ori in aceeasi zi, dar astazi o voi face. Aseara am incercat sa ma culc devreme. Cand fac asta de obicei adorm in vreo 2 ore. Destul timp ca sa imi pun ordine in minte. Ce nu ma lasa sa dorm? Nu grijile :)), eu nu am asa ceva , inca , ci gandul la ce pot sa mai scriu pe blog. Aveam atatea imagini si idei in minte incat puteam sa jur ca visez, doar ca nu visam. Pe de-o parte gandul la postul precedent, pe de-o parte…. Ioa cand citesti urmatoarele randuri asigura-te ca scaunul pe care stai este fix :)).


VREAU SA SCRIU O CARTE! Stiu ca suna ca si cum as fi tipat, dar da, chiar vreau sa fac asta. Sunt satula parca sa scriu cu lingurita din ideile mele aici, intr-un spatiu unde toata lumea si nimeni pot vedea ce scriu. Fiecare cuvant imi este criticat aici, si stiu ca doar o persoana, pardon doua – te uitasem Amy- apreciaza in loc sa subestimeze gandirea mea.

Pe cand, daca scriu o carte, nu poti lua fiecare cuvant la rost, exista metafore, si nu totul se refera la viata reala. Deja am toata cartea in minte, stiu ce vreau sa scriu . Stiu un titlu potrivit si mai ales stiu un lucru de care sunt deja mandra. Tie Ioa si Amy o sa va placa la nebunie ce am de gand sa scriu.

Cine dracu’ ma publica pe mine? Nu va faceti griji-daca va faceti- totul o sa mearga . Pana la sfarsitul anului vreau sa o public . Trebuie sa reusesc pentru ca asta vreau cu adevarat. Voi pune in aplicatie un principiu, si anume legea atractiei-Amy stii ce vreau sa spun – si altceva nu va mai spun.


P.S : Ioa , cartea o sa fie mai ceva ca “Douazeci si ceva” dar oarecum vor semana. Nu are cum sa nu iti placa. Si acum Doamne ajuta! ^:)^

Raluca Băceanu

Inima de Gheata


Simt lipsa unor discutii, asta acum realizez. Poate ca a trecut prea mult timp de atunci. De cand? De cand vorbeam atat de multe lucruri, despre noi ,oamenii, despre viata chiar si religie. Vorbisem despre tot. Nu stiu cand am incetat sa mai dezbatem subiecte atat de interesante, filosofice. Oare ce s-a intamplat?

Dezamagirea a fost si ea un moment atunci, dar s-a terminat totul mai repede decat a inceput si aproape ca nu mai exista.


Inima s-a prefacut in gheata si a fost uitat acolo o parte din acel ceva. Dar nu era de ajuns ca deja ea nu mai exista , a trebuit sa se intample din nou. Si inima a fost strapunsa de un ciocan pentru a face loc in ea unui alt ceva.

Dar de la atatea lovituri, gheata s-a spart in mii de bucatele cristaline...ce s-au topit atat de repede incat au alcatuit un rau de lacrimi albastre. Lacrimile nu erau ale mele...poate nici inima nu era a mea. Ea se pierduse inca de cand se prefacuse in gheata aceea.

Acum ma gandesc, oare ce va lua locul acelei inimi de gheata? O inima de sticla?...

Raluca Băceanu

luni, 3 august 2009

Geniul si prietenia nu fac casa buna

Era o fraza care suna cam asa : “Geniile sunt acele persoane mai retrase.” sau “Sa stii ca adevaratele genii sunt oamenii care prefera sa se interiorizeze.”

Pana de curand nu m-am gandit sa talmacesc cele spuse anterior. De ce? Nu sunt sigura. Dar cu siguranta cred ,ca acum am inteles sensul adevarat acelor fraze. Multi ar spune ca acest gen de persoane sunt de fapt asa-zisii “tocilari” care nu sunt capabili sa intalneasca prietenia decat a acelora carora le seamana, adica alti “tocilari” . Nu, nu discut de acesti oameni, ci despre adevaratele genii. Nu oamenii care au fost nevoiti sa se interiorizeze, ci aceia care chiar au vrut asta. Acum ne intrebam cine ar vrea sa se interiorizeze din proprie initiativa? Cine ar fi nebun sa faca asta? Sa evite compania unor persoane? Sa evite prietenia? Uite un raspuns genial :geniile :)).

Geniile si-au dat seama , probabil, ca prietenia este un lucru la fel de efemer ca si o floare, da, o floare. Desigur mai exista si prietenii din acelea de o viata, dar asa ceva este mai rar –mai ales la femei- vezi asta in cateva filme si tot nu iti vine sa crezi. In ziua de azi ,nu reusesc sa talmacesc, de ce lumea este atat de egoista , se gandeste numai la binele personal. Este trist, ca totusi suntem oameni. Si pana la urma ce este omul ? Nu vreau sa cred ca omul este “animalul cu ratiune” , pentru ca si un animal ,dupa parerea mea, are mai multi prieteni :)) , haitele de exemplu. Si animalele astea inteligente se ajuta intre ele, nu fac diferente, nu au ranguri sociale ,ca exemplu. Ca ar fi si culmea ca intr-o haita de lupi sa se duca puiul sa vaneze. La oameni mai intalnesti sa-si trimita copilul sa castige existenta pentru o familie. Si mai merita oare, sa fim oameni?Ce e atunci omenia? Exista macar?

Dupa aceasta mica-mare paranteza sa ne intoarcem, ca vad ca iar am deraiat de la subiect. Da, vorbeam ca nu poate exista o prietenia adevarata fiindca lumea este prea egoista. La un moment dat totul s-ar narui. Prietenii vin, prietenii pleaca. Timpul de asemena face sa ne dam seama de caracterul unei persoane. Dupa parerea mea, cred ca timpul s-ar putea socoti un fel de prieten :)).Doar te ajuta sa treci peste probleme, sa iti vindeci rani...dar unele cicatrici vesnic vor ramane.

Prietenia nu poate bate timpul. Asta e clar pana acum.

Dupa toate astea, eu pot spune ca admir geniile. Este mai mult decat clar ca in ziua de azi un pot exista prietenii adevarate din cauza firii omului .
“Esti bun, esti prost.” Si asta pot spune ca e adevarat. Poate mai exista oameni care isi ofera prietenia neconditionata, dar cand se vad inselati, o lasa balta. Poate mai incerca,dar nu, acelasi final. Si de ce sa te mai straduiesti? Atunci, astfel de oameni buni devin la fel ca ceilalti din turma, micinosi , egoisti, ori nu se mai deranjeaza sa mai alimenteze o “prietenie”. Oricand poti discuta sau interactiona cu persoane, dar acestea iti vor fi cunostinte, cel mult amici, dar niciodata prieteni adevarati, chit ca impartasesti aceleasi ganduri.

“Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri”. Parca Aristotel spunea asta. Da, hai sa inclin ca sunt de acord. Dar mai intalnesti oare in doua trupuri acelasi suflet? In niciun caz. Decat daca prietenia se confunda cu dragostea. Parca se mai leaga ceva. Si daca ne-am gandi putin altfel. O mama isi iubeste copilul neconditionat, poate si un sot/sotie. Daca ne gandim, prietenia vine o data cu dragostea? Sau dragostea vine o data cu prietenia? Parca sunt unul si acelasi lucru...si nu prea. Inclin mai mult parca pentru prima. A doua e mai putin probabil, dar desigur ca si ea este plauzibila.
Pana aici m-am convins de un lucru. Daca tu crezi ca ai un prieten adevarat, gandeste-te daca tu il iubesti si el te iubeste pe tine. Sau daca ar face un sacrificiu sau pur si simplu te intelege in diverse probleme.

Si daca raspunzi cu da la aceste intrebari, mai poti raspunde la urmatoarea intrebare cu da?

Tot o vorba veche : Bagi mana in foc ca acea persoana la care te-ai gandit ca iti este prieten adevarat, ar face pentru tine cele enumerate mai sus?

Uite un sfat de la un “geniu in devenire” : ai grija sa nu te arzi...



P.S : cred ca am " inventat" si eu o comparatie draguta : individualist ca un geniu ;) .

Raluca Băceanu

luni, 27 iulie 2009

New born





Noaptea neagra acoperea absolut totul in jur. Parcul negru, lacul de un negru atat de opac incat puteai jura ca este pamant negru. Chiar si Ei erau acoperiti de intunecimea ireala a acelei nopti. Se plimbau cum o faceau si inainte...Doar ca de aceasta data ochii lor ca de onix strapungeau acel negru. Vedeau cerul mai frumos decat oricare alta fiinta . Omul putea spune ca acea noapte era de nepatruns , ca cerul era de un cenusiu infinit si fara stele ,insa Ei stiau ca nu e asa. Cerul era de un purpuriu intens si stelele aveau o stralucire rozee ,aproape. Luna se vedea si ea plina si rosie ca focul. Doar de noapte se puteau bucura in asa fel. Ziua , si lumina pentru ei era ceva pierdut acum...odata cu orice farama umana.

Lacul pe langa care mergeau avea o stralucire mov datorita cerului, doar ca mult mai inchisa. Se asezara langa lac sa se bucure de mirifica priveliste care se dezvaluia doar Lor. Erau doar Ea si El. Doar ei in acesta lume a lor. Ea se apropie de El si ii spune cu un glas autoritar:

-Te blestem sa ma iubesti toata viata ta, pentru totdeauna!

El avu o sclipire rubinie in ochi cand ii dadu raspunsul pe de-o parte trist, pe de-o parte fericit:

-Dar, my love, deja suntem blestemati sa ne iubim vesnic si inca mai mult de atat. Insusi Demiurgul a vrut asta. Pentru totdeauna alaturi unul de celalalt.

-Eternitatea ne asteapta atunci ,spuse Ea cu o voce tremuranda.

Si atunci intunericul ii acoperi de privirile celorlalte fiinte, insusi de privirea maretei si magicei Luni ce avea de acum sa ii vegheze pentru foarte mult timp, atat de mult incat nici Ea nu isi inchipuia. Era ceva magic in acea noapte.Da, erau oare chiar cei doi sau poate iubirea lor vesnica?...

Raluca Băceanu

vineri, 10 iulie 2009

Misterul broastelor (moarte) disparute >:) si pisica mumificata




Inainte de a pleca pentru o perioada destul de lunga, m-am gandit sa scriu cate ceva despre ultimele vacante si respectiv ultimele 5 zile petrecute la curte impreuna cu prietenele mele cele mai bune, care, nu din intamplare, Dumnezeu a facut sa impartim o parte de gene si sa fim verisoare.:D

Pe parcursul a vreo 2 ani am descoperit lucruri mistice si indescifrabile in acel loc. In afara faptului ca la 2 pasi se afla un cimitir, ca in casa batraneasca se afla o pisica mumificata inca de dinainte de anul 2001 si nu si-a schimbat aspectul macabru de 8 ani de cand o stim in mansarda si nefiind mutata de acolo de cine stie cat timp, am descoperit ca broastele dispar inexplicabil.

Vara trecuta, am crezut ca am omorat o broasca aruncand in ea cu ceva de metal. Creadeam ca este o cu totul si cu totul alta creatura, mistica posibil, dar era doar o broasca raioasa. Piciorul ii fusese prins de acel metal si nu avea cum sa scape din doua motive , al doilea fiind ca era moarta. Cand ne-am intors dupa vreo 5 minute , naiba stie cum broasca disparuse. Cainii erau legati, pisica disparuse de 6 luni deci, un mister. Daca inca era vie , nu se putea clinti din cauza metalului greu care ii presa piciorul . Tot ce ramasese era doar o mica pata de sange.

Am incercat sa nu ne pripim si sa zicem ca poate a scapat cumva si nu am acordat prea multa atentie acestui lucru.


Dupa ceva timp, cand eu nu mai eram acolo, Liz imi povesteste ca a mai prins o broasca si a vrut sa ii faca o "autopsie", din interes sporit de orele de biologie , desigur :). Si de acesta data mi-a spus cum ca broasta moarta a disparut. Totul se intampla parca prin august 2008, inainte sau putin dupa ploaia de stele.


Acum 2 zile, s-a repetat evenimentul. Am vazut o broasca si am tipat (sunt putin fricoasa de felul meu) si Liz a aruncat cu ceva dupa ea. Da.Cum cred ca ati ghicit , a ucis broasca, involuntar de acesta data, vrand doar sa o alunge. Imi era frica ca si de acesta data o sa scape asa ca am pus o farfurie peste ea si am presat putin pamantul . Acum chiar nu avea cum sa mai scape fie ca era vie sau nu. Desi a insistat sa ii faca "autopsia" , eu am spus ca imi este mila , chiar daca a murit. Cand ne-am intors sa o ingropam "crestineste", surpriza!broasca DISPARUSE si de aceasta data. Ma ce Dracu'? Nu puteam sa cred. Farfuria era neclintita, semnul unde era presata nu disparuse. Am mers la bucatarie sa discutam cele intamplate. Refuzam amandoua sa credem , si tot incercam sa gasim o explicatie. Tacere lunga timp de un sfert de ora cand ,deodata, se inchide usa. Geamul era inchis, in casa nu era vreo usa deschisa, nimic. Totusi, ne-am gandit ca trebuie sa fie o sursa de curent, desi , chiar nu ERA. Partea cea mai proasta: usa nu se deschidea decat pe afara, si nu pe dinauntru. Lumea din casa dormea dar nu puteam sa trezim pe nimeni.Telefon nu aveam si nu puteam suna. Gratie unui cutit miraculos, am reusit sa deschidem usa. Speriate am zbughit-o la etaj la Ioa si i-am povestit totul cu lux de amanunt. Nu parea prea surprinsa, deja se intamplase de 3 ori.

Noaptea, incercand sa adormim, eu ma uitam pe fereastra si am iesit pe balcon . Luna plina ma privea mirata si am simtit o oarecare sursa de energie parca privind-o . Probabil imaginatia o luase razna putin. Si totusi am incercat sa leg urmatoarele lucruri de acest mister : ce putea insemna faptul ca broastele omorate dispareau , ca totul se intampla in noptile cu luna plina, ca exista o pisica mumificata in casa alaturata, si ca observam de multe ori stele cazatoare?

Oare aveau aceste lucruri cu adevarat legatura cu vrajitoarele, cu vreun ritual ocult sau ceva asemanator? Oare?....oare am omorat 3 printi inainte de a ii saruta si de a rupe vreun blestem crunt? Sau am infuriat pe CINEVA?.... nu vom sti asta, sau cel putin pana data viitoare.


P.S Intamplarile nu sunt fictive, dar perceptia noasta, a tuturor asupra realitatii poate forma un cerc de dileme cand vine vorba de intrebarile legate de astfel de intamplari.


Raluca Băceanu

sâmbătă, 13 iunie 2009

What DarkMuse wants from a guy…



DarkMuse apreciaza atat fizicul cat si psihicul , insa nu ramane indiferenta nici la hobby-urile sau obiceiurile unui baiat.

Lui DarkMuse ii este de ajuns sa vada respectivul baiat la fata si sa isi dea seama –uneori partial ,alteori total- ce fel de stereotip este. Asta nu o va face superficiala , ea citeste mimica fetei, gesturi si poate intui ce gandesti.

DarkMuse este genul de fata careia ii plac baietii destul de inalti care arata bine. Dupa DarkMuse, un tip arata bine daca are parul lung sau cel putin pana la umeri. Ii plac ochii verzi sau albastri dar se da in vant dupa cei negri.Nici cei cu ochi caprui nu o dezgusta. Ii place sa creada ca dincolo de ochi se afla sufletul si de aceea nu va aprecia niciodata un baiat care nu se uita in ochii ei pentru ca e sigura ca i-ar ascunde ceva. Asadar, ii plac ochii expresivi. Culoarea parului nu prea conteaza desi in minte va avea vesnic un baiat brunet cu ochii verzi si un ten deschis.

Un alt aspect important este ca baiatul sa aiba un stil vestimentar pe gustul lui DarkMuse , la o adica un stil lejer :tricou –cu formatie sau simplu- ,jeansi si in picioare bocanci ,skateri sau conversi. DarkMuse apreciaza ca baietii sa aiba macar putin gust in ceea ce priveste vestimentatia. DarkMuse prefera ca baietii sa poarte pantaloni lungi si nu 3 sferturi , pentru ca , crede ea, bermudele sunt asociate cu o fire care nu e capabila sa ofere multe . Nu ii plac nici tricourile stramte, pentru ca dau un aer gigolo oribil.

DarkMuse prefera culorile inchise si nu suporta baietii care poarta roz sau oricare alte culori inrudite cu roz-ul .

DarkMuse gaseste atractivi baietii cu tatuaje sau pierce dar mai crede despre ei ca sunt poate prea dornici sa fie unici, rezultand de fapt , ca sunt banali. Deci, mai bine fara. In schimb DarkMuse vede in baietii cu ochelari , firi usor timide insa puternice si cu simtul umorului.

In ceea ce priveste aspectul fizic de dupa haine, aici sta altfel treaba. DarkMuse nu prea se da in vant dupa tipi prea lucrati , ii gaseste prea preocupati de propria imagine si chiar indragostiti de ei insisi. Pas! Un baiat mai putin lucrat sau chiar deloc, genul skinny reuseste sa schiteze un zambet pe chipul lui DarkMuse. Prefera acest tip de baieti, ba chiar se simte ocrotita in bratele lui.

Pe DarkMuse o enerveaza baietii cu figura prea de dur sau prea de ratat. Vrea un chip expresiv si iesit din comun .

DarkMuse uraste pilozitatea excesiva , mai ales cea faciala. Nu suporta baietii cu mustata sau cioc. Cei cu cioc o fac sa se gandeasca la genul de tip pervers sau chiar gay. Iar daca are un fir, cat de mic neras , o poate duce cu gandul ca baiatul nu se ingrijeste destul si poate igiena lasa de dorit de asemenea.
Am ajuns la un alt punct al discutiei si anume psihicul baietilor.

Lui DarkMuse ii plac baietii care sunt sensibili , insa care nu arata asta decat cand trebuie, si mai ales, ofera sprijin in diverse probleme.
Daca DarkMuse vrea sa fie lasata in pace sau pur si simplu iti spune ca nu are chef de tine, prefera ca tu sa insisti , ii plac tipii insistenti, insa nu si atunci cand deja ti-a inchis telefonul de 3-4 ori. In concluzie, nu trebuie nici sa exagerezi.

DarkMuse vrea ca baiatul –aproape-perfect sa o inteleaga in diverse chestiuni, ca de exemplu carti, filme, documentare si sa nu simta ca vorbeste cu peretii. Isi doreste un baiat inteligent care e capabil sa inteleaga macar 70% din ce ii spune.

Pe DarkMuse o enerveaza la culme baietii care profita de simtul umorului. Fiind o fire mai serioasa, prefera 2-3 glume bune spuse la momentul oportun si nu se sa faca haz din orice prostie nesemnificativa. Ii place genul de baieti seriosi ,deci.

DarkMuse deduce ce fel de baiat esti si daca ai ticuri nervoase, si mai rau uraste rictusurile! Nu agreeaza baietii care par ca au “mancarici” misca tot timpul din maini sau degete sau care atunci cand dau mana cu ea , o au umeda. DarkMuse stie ca asta denota emotivitate si nu ii plac baietii prea emotivi. DarkMuse vrea langa ea un baiat puternic si totodata putin sensibil, dar nu prea mult, desigur.

Desi nu pare, DarkMuse este o persoana romantica, si vrea ca un baiat sa aiba momentele lui de romantism, sau macar sa nu strice momenul atunci cand tu ii zici “Ce frumoasa e luna!” iar el sa iti raspunda “Mi-e foame.”Sper ca ideea a fost prinsa.


DarkMuse vrea langa ea un baiat responsabil si matur. Nu ii plac baietii care se poarta ca niste copii de clasa a3-a. Vrea ceva responsabil si nu genul de tip care intarzie cate 2 ore iar atunci cand ii ceri o explicatie tace si sta cu capul in pamant. DarkMuse uraste pampalaii care nu se pot apara cu argumente logice sau se blocheaza efectiv. DarkMuse vrea un baiat cu personalitate si un caracter care sa nu lase de dorit, sa fie de invidiat.

DarkMuse vrea totusi un baiat care sa fie uneori posesiv si chiar gelos . Contrar, va crede ca nu iti pasa si va cauta in continuare ceva mai bun. DarkMuse vrea totusi libertate, ea niciodata nu va fi pe deplin imblanzita asa ca nu trebuie sa ii calci pe orgoliu. Daca poti sa fii si posesiv dar sa ii lasi o oarecare libertate lui DarkMuse atunci se va indragosti de tine.

DarkMuse uraste baietii zgarciti si egoisti. Poate DarkMuse poate parea materialista, dar nu este .Vrea doar sa stie cam cat valoreaza in ochii tai. Si daca ii faci crize pentru o portie de cartofi mari de la Mc sau ii spui ca s-a ingrasat o sa vezi stelute verzi si ultima imagine va fi pumnul ei in fata ta . Asa ca evita astfel de scene si “inarmeaza-te” cu bani cand sti ca iesi cu ea, daca ai norocul asta, bineinteles.DarkMuse nu isi va pierde timpul cu tine daca esti un tip fara pic de maniere.


DarkMuse considera baietii care canta la un instrument ori foarte interesanti ori niste loseri care nu au ce face cu viata lor. Daca esti intr-o trupa e posibil sa ai sanse cu DarkMuse, sau nu.

Alt hobby care il gaseste interesant DarkMuse este skateboardingul….sau rolele. Dar totodata gaseste tipul asta de baiat unul foarte superficial, asa ca mai bine ramanem la trupa.

Pe DarkMuse o fascineaza unii chitaristi sau basisti. Ca sa ii intri pe sub piele lui DarkMuse trebuie sa ai aceleasi gusturi muzicale.

Lui DarkMuse ii place Nirvana ,Metallica, Iron Maiden....dar si alte genuri .Daca iti place celtic rock-ul este perfect. DarkMuse adora aproape orice fel de metal dar asculta si muzica alternativa.


Ai grija cu DarkMuse, chiar daca intrunesti aceste caracteristici e posibil sa tot gaseasca la tine ceva in neregula, pentru ca DarkMuse este o perfectionista pana in maduva oaselor.

DarkMuse stie ca nu e perfecta, dar nu cumva sa ii spui asta in fata. Nu vrei sa ii ranesti mandria .

Cel mai important lucru, DarkMuse iubeste increderea si rabdarea. Daca vrei distractie de la viata si doar atat atunci nu ai ce cauta in ochii ei. DarkMuse se gandeste intotdeauna la viitor.


DarkMuse crede ca cine va intruni aceste caracteristici sau macar incearca din greu este un tip foarte okay si care il admira. Daca o iubesti pe DarkMuse vei face toate astea ...daca nu...DarkMuse nu vrea sa stie absolut nimic de tine si viata ta. :D

DarkMuse nu asculta parerile celorlalti, decat parerile ei si ale prietenilor adevarati!

Raluca Băceanu

Top 10 :Carti care trebuie citite!


Gata! Oficial avem vacanta. Pa scoala , teme, profi...dar nu si pa carti.
Am promis ca voi scrie un top , carti ce merita citite. Cum in vacanta mai sunt si momente cand te plictisesti iti spun eu ce poti sa faci: Citeste din lista de mai jos ce crezi ca e mai interesant, desi toate cartile din top sunt foarte bune. De ajuns cu vorbaraia, sa vedem si top-ul :). Enjoy!



Locul 10:“Ferma animalelor” de George Orwell.


Ferma animalelor” este o fabula politica plina de intelepciune, de compasiune si de invataminte pentru vremurile pe care le traim”
New York Times

Locul 9 : “Eseu despre orbire” de Jose Saramago.

Autorul spune despre roman ca este o imago mundi:viziunea inspaimantatoare a unei lumi tragice. Romanul nu va varsa lacrimi pentru suferintele personajelor inventate , ci va tipa in fata unei interminabile si absurde dureri a lumii.


Locul 8 : “Crima din Orient Express” de Agatha Christie.

Cand vine vorba de Agatha Christie , nu mai e nevoie de nicio descriere. Un roman politist de exceptie, printre cele mai bune ale sale.


Locul 7 : "Craciunul lui Poirot” de Agatha Christie.

“Rareori lucrurile sunt ceea ce par a fi.”


Locul 6 : “ Vrajitoria de-a lungul timpului” de Gh.V Bratescu.

O carte care chiar a reusit sa faca din mine o persoana mai putin superstitioasa si care mi-a raspuns la multe intrebari.

Locul 5 : “Liturghia neagra” de J.K Huysmans.


" Liturghia neagra "e o invitatie la o calatorie paradoxala. E bine sa pleci? Sa ramai? Autorul si purtatorul sau de cuvant, Durtal, hotarasc sa plece ramanand si sa se indeparteze fara sa se miste. Fuga lor nu se petrece intr-un spatiu fizic.
Yves Hersant

Locul 4 : “Fiul risipitor” de Radu Tudoran.


Un roman grozav , scris de un autor grozav. Radu Tudoran este unul dintre preferatii mei autori din literatura romana. Merita!



Locul 3 :”Morti pana la apus” de Charlaine Harris.

Toate cartile din seria “Vampirii Sudului” merita citite, dar fiecare lucru are un inceput. Primul volum citit si deja sunteti infectati de virusul “mai-vreau-sa-citesc” :)).

Locul 2 : “ Eclipse” de Stephenie Meyer.

Imi place toata seria Twilight dar Eclipse este preferata mea si cred ca isi merita locul pe deplin in acest top (stiu ca si voi –majoritatea-ati citit-o).

Locul 1 : “Cadavrul care rade” de Laurell K. Hamilton.

Aceasta carte e pe locul 1. Pentru mine valoreaza enorm de mult. Iubesc cartea asta –de fapt toate cele 17 carti din seria Anita Blake. O carte in care vampirii, zombii , licantropii si nu numai sunt la tot pasul.
Aceasta am considerat ca merita locul 1 pentru ca am inceput seria cu ea , desi este volumul 2. Nu mai stati pe ganduri si cititi-o. Este absolut fabuloasa!

Raluca Băceanu

duminică, 7 iunie 2009

Leapsa

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?

Sa citesc -dar deja platesc pentru carti - dar si sa scriu.Aaa...uitam..sa mananc exact ce imi place mie , dar si asta e la fel ca prima :D



.2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Ohoo...as iubi mai mult si m-as distra mai copios. Poate m-as casatori :)):>


3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?

Nu am nici cea mai vaga idee :)).

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?

Nu stiu, probabil ceva despre viitoarea mea trupa .Ceva de bine in orice caz:-J, sau poate nu...


5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?

Adevarul gol -golut.

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?

Nu ceva despre mine, poate un citat de genul "Rather be dead than cool. ":))


7. Cand erai mica ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Doctorita, evident:) .


8. Ce ai face daca ai stii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?

Probabil ca as investi in ceva sau as finaliza treaba cu trupa :-?.


9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?

Sa le povesteasca viata mea .


10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?


-Esti fericita de ce ai realizat?
-Regreti ceva?
-Pe ce te-ai bazat in tot acest timp?


Leapsa spre Bianca

Raluca Băceanu

joi, 4 iunie 2009

Hello :)




Observ cum timpul nu oboseasca sa tot treca pe langa mine intr-un ritm atat de alert. De ce nu poate pur si simplu sa mai stea si pe loc uneori?:-?? Realizez abia acum ca a sosit si vara mult asteptata de aproape toata lumea. Da! Chiar si eu am asteptat-o , nu stiu de ce. Poate ca tanjesc sa lenevesc cu orele sa ma bucur de o carte buna asa cum stiu eu cel mai bine. Chiar imi era dor de acele zile cand citeam de dimineata pana seara inconjurata cu cele mai bune carti si ciocolata evident :)).
“-Ce usor e sa o faci pe Ral fericita!:) “ Asta imi spun adesea cele mai apropiate persoane . E foarte usor sa ma faci fericita cu lucruri cu care marea majoritate a adolescentilor nu sunt familiarizati. Carti...dar in privinta ciocolatei cred ca sunt destul de familiarizati.
Sa nu va inchipuiti ca scriu pe un subiect anume, pur si simplu scriu de dragul de a scrie...nu am mai scris de ceva timp pe blog si “fanii” deja imi duc lipsa. Care fani? Eh...unul poate exista si imi frecventeaza si apreciaza cat de cat blogul..sau cel putin asa sper :D.
In momentul de fata insa sunt fericita , nu prea stiu nici eu cum reusesc sa ma bucur de niste lucruri atat de simple ca un cer albastru, ciripitul pasarilor, plimbarea de seara si stelele ce vegheaza parca asupra noastra eclipsate , evident, de luna .
Stiu ca aceasta stare se datoreza si cartilor recent citite –voi scrie in postul urmator un top, asta ,ca sa va pregatesc sufleteste :))- foarte interesante, captivante acel gen de carti care “dau dependenta”.
Contemplez....ma asteapta o vara lunga si antrenanta sper. Inca nu pot sa cred ca deja a trecut un an de liceu si ma bucur de experienta castigata , dar cel mai important prietenii alaturi de care voi mai petrece inca 3 ani minunati. Imi pare rau ca in ultimele zile nu am mai putut sta prea mult cu ei avand in vedere setea mea nepotolita pentu lectura. Oricum promit ca ma voi revansa –mai ales in tabara ,cacahuetelor:))
In rest, pentru vara am cateva planuri ca oricare om...relaxare, distractie, cateva carti, putina chitara...din fiecare cate putin.
Pana data viitoare, ce sa va mai transmit, cum deja scoala pare sa se fi terminat, va doresc o vacanta asa cum nu ati mai avut vreodata!


P.S Interpretati cum doriti ultima remarca>:) . Pe curand!

Raluca Băceanu

miercuri, 22 aprilie 2009

Mai mult decat dragoste?...

Desi o sa imi calc pe orgoliu, pe mandria mea si cu riscul de a parea ipocrita fiindca tocmai eu voi aduce in discutie un subiect de la care am incercat sa ma abat uneori si chiar sa il ironizez...o voi face totusi .Interesant sau nu , pe mine cel putin m-a facut sa imi pun cateva intrebari –ca de obicei fara un raspuns satisfacator - insa destul de profunde .


Sa vedem si despre ce e vorba...In urma cu putine zile am deschis cu o persoana foarte apropiata acest subiect. Ce subiect? Ei bine e vorba de....da asa e , e vorba chiar de dragoste. Uite ca am spus-o.


Acum probabil te intrebi in ce context e vorba de asta. Ca doi oameni –destul de- normali ne-am pus intrebarea –sau in fine, mai degraba eu- ce este mai mult decat dragostea? Si daca e sa o luam asa, dragostea insasi e apogeul sentimentelor ptr o persoana draga...Nu prea stiu eu cum sa explic dar sper ca ideea a fost cat de cat inteleasa. De fapt dragostea e acel sentiment care nu merita sa il descriu, mai ales eu –desi deja am facut asta de nenumarate ori-deoarece , pe cat am incercat sa il descriu, pe atat mi-am dat seama ca mai mult stric adevarata esenta, misterul pe care noi toti il ravnim,chiar daca nu recunoastem.
De fapt, nu inteleg de ce am vrut sa il descriu, de ce am dorit sa il impartasesc cu alte persoane, poate necunoscute ,aici pe blogul meu. E posibil ca cine nu ma cunoaste si arunca o privire pe cele abordate aici isi face o parere nu foarte grozava. Dar mie nu imi pasa decat parerea persoanelor care ma cunosc cu adevarat , si nu a celor care pretind asta.


Revenind :)...sa zicem ca pana acum am lamurit o chestiune. Dragostea nu merita sa fie descrisa prin niste simple cuvinte , care oricum ar parea neverosimile in comparatie cu ea, chiar nedemne. Dragostea o poti descrie totusi, doar prin dragoste sau sa o dovedesti , dar asta e alta treaba :)).


Hmm...deci ce ar putea sa fie mai presus, mai mult decat dragoste? Ce ar putea sa fie? Ma tem ca nu am un raspuns clar, si eu in cadrul acelei discutii m-am blocat efectiv. Atunci mi-a venit in ajutor persoana cu care discutam si a spus ceva care m-a uimit. Avand in vedere ca noi percepem realitatea de fapt cum vrem noi si cum ne taie capul, asa putem interpreta si asta. Mi-a spus exact asa “Cred ca mai mult decat dragoste poate fi una ca din povesti “. Aici am intervenit si m-am intrebat daca aceasta dragoste ca din povesti sa fie de o asa intensitate incat realitatea sa nu o accepte incat sa te arunce intr-un vis, insa unul destul de real. La urma urmei, realitatea e doar o iluzie insa una destul de persistenta dupa cum a spus si Einstein. Probabil ca asa si dragostea. Mai mult decat dragoste este tot dragoste insa una atat de superba, de ireala incat pare ca una din povesti ,intotdeauna-evident- cu final fericit.

Acum inclin sa cred ca de fapt o poveste fara final fericit , a avut la mijloc dragoste , dar nu pot spune ca putina, sau ca nu ar fi fost. Cu siguranta a existat, insa nu mai mult de atat dar nici mai putin.

Sa zicem ca raspunsul e unul destul de bun. Dar daca exista unul care poate raspunde mai complet la intrebarea care ma macina de ceva timp, atunci il poftesc sa imi raspunda.

Ca la orice incheiere ,dupa placul meu, ma adresez direct tie, cititorule...poti sa imi raspunzi la intrebarea aceasta? Ce poate fi mai mult decat dragoste?
Eu una mereu voi cauta un raspuns , mai bun decat altul si continui sa ma intreb...

Nu! Acum contemplez : Merita sa ma intreb ce e mai mult decat dragoste ?Si de ce tot timpul eu sunt singura care se intreaba lucruri de genul asta? De ce tot ma gandesc la solutii? De ce vreau sa gasesc un scop in toate cele? DE CE?

Si subconstientul imi raspunde “Nu doar tu te intrebi, insa tu si putini oameni reusesc sa afle cel putin jumatate din raspunsurile pe care cu atata amar le cauta....


P.S Merita sa existe intrebari fara raspuns?

Raluca Băceanu

luni, 13 aprilie 2009

Ce as fi daca as fi …

O floare: bujor/lalea salbatica
Un anotimp:iarna
O culoare: negru
Un animal: vultur
Un obiect vestimantar: tricou
O piesa de mobilier: pat
O piesa muzicala: Nirvana-Come as you are
Un vers: Nu-s de piatra…
Un peisaj: apus
Un obiect: talisman
Un instrument muzical: chitara
Un copac: mar
Un oras: Venetia
Persoana publica: J. Depp
Persoana apropiata: prietenii
O carte: Eclipse
Un fel de mancare: pizza
Un super-erou: Edward Cullen
Un fenomen al naturii: o tornada
O masina: volvo :-J
Un fruct: o capsuna
O parte a corpului: ochii

Leapsa ptr Bianca

Raluca Băceanu

joi, 19 martie 2009

Fire or ice?

Acum putin timp am realizat ca viata mea a luat o intorsatura destul de ciudata. Cine nu viseaza la o viata ca desprinsa din carti, la o viata de poveste idilica?
Da…recunosc ca si eu, desi mai degraba sunt o persoana rationala.Dar sa fim seriosi ,cine nu viseaza ca macar o singura data ,viata sa ii fie identica cu cea a unor personaje din unele carti ,preferate desigur.
Dar cand se intampla ca visele sa devina realitate ce se intampla?...Oare nu se adevereste zicala aceea “ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea indeplini”? Cu siguranta da.
Imi amintesc cum in urma cu ceva vreme citeam o carte, in care eroina se indragostea nebuneste de un vampir dar atunci cand acesta o va parasi va incepe sa aiba anumite sentimente fata de cel mai bun prieten al ei, care se dovedeste a fi varcolac. Ati recunoscut cartea asa ca nu cred ca mai este nevoie sa dezvolt prea mult. Vampirul insa se va intoarce si ea va trebui sa faca o alegere.
Fire and ice...Vampirul de care ea se indragostise este insa si prima ei mare dragoste si nu poate trai fara el.Dar de asemenea nu poate trai nici fara cel mai bun prieten al ei pentru ca la greu el a fost singurul alaturi de ea.
Pot spune ca acum si mie mi se intampla lucruri izbitor de asemanatoare. Prima persoana pentru care am simtit ceva foarte puternic nu stie asta, sau poate ca da. Satula sa ma incerc ,aproape am renuntat.
Cand totul parea ca se stinge, ca nu mai suport a aparut acel “bun prieten” care facea totul in asa fel incat sa ma simt bine, sa ma placa.
Am incercat sa il uit pe cel care mi-a sucit mintile la inceput...insa nu a mers.Desi acest nou prieten ar fi facut totul perfect pentru mine, nu era de ajuns.
Nu pot evita sa nu ii vad pe amandoi si acum trebuie sa fac o alegere.

Fire or ice?

Am ajuns acum la o alta dilema...daca inainte existenta mea era tulburata doar de “vampir” acum este tulburata de amandoi.

Totusi trebuie sa aleg…dar daca stiu deja sfarsitul cartii si vad cum totul se deruleaza ca in ea ar trebui sa aleg ce a ales si eroina?

Nu.Eu si sentimentele mele sunt reale nu o plasmuire a imaginatiei...
Voi ajunge insa oare sa traiesc cu gandul ca fac totul bine, ca am facut o alegere buna?...Nu se stie niciodata....DAR.. sa nu uitam in viata reala “Fire” can fight with an Eclipse...

Raluca Băceanu

duminică, 22 februarie 2009

Interview with...A.M.Y

Voi lua interviu cu o persoana deosebit de importanta, A.M.Y , pseudonimul sau. Aceasta este o autoare din umbra, scrierile sale nu au fost publicate niciodata , insa exista si eu am aruncat o privire printre ele...

-Buna A.M.Y!
-Buna si tie.
-Ma bucur sa te revad, am citit o parte in scrierile tale. Apreciez subiectele abordate. Tu unde crezi ca te-ai clasa ca autor? In ce perioada si cu ce poet crezi ca te identifici?
-Pot sa spun ca m-am format ca om si ca persoana in perioada in care am intrat la liceu,perioada in care eram indragostita de Eminescu, de Bacovia, de Esenin si de tot ce inseamna literatura clasica. Imi aduc aminte ca materiile mele preferate erau literatura, filozofia, istoria mai putin cele reale cum ar fi matematica ,fizica, chimia.
- Sa inteleg ca nu ti-ai dezvoltat partea de real niciodata si ca ai ramas la uman?
-Stii..intotdeauna am fost atrasa de poezie ,de orice tip de literatura- fie ea stiintifico-fantastica ,teatru, poezie ,dramaturgie, critica de poezie. Era lumea in care ma simteam cel mai bine.
-Care este criticul tau preferat?
-Nu cred ca am un stil preferat, ador poezia care merge oricui la suflet si imi transmite ceva si se identifica cu mine.
-In liceu ce fel de eleva erai? Profesorii te considerau silitoare, cuminte sau o adevarata rebela?
-Niciodata nu am intrat intr-un tipar.Am fost cand silitoare cand rebela, uneori chiar am creat adevarate conflicte.Imi amintesc ca in perioada liceului imi formasem o trupa de teatru pe care o conduceam si cu care dadeam reale spectacole in diverse cluburi din Bucuresti –Ecran Club sau clubul de langa ICTB din militari. Mergeam la concursuri de poezie si imi placea sa recit cu patos in timp ce colegii mei din sala ma aclamau si strigau “Creato esti super!” sau “Bravo Amyzbang!”.
- De unde vine porecla de Amyzbang?
-Imi vine sa rad cand imi aduc aminte ,ca in timpul pauzelor luam fata de masa de pe catedra care avea ciucuri, mi-o legam in jurul taliei, si le cantam si dansam colegilor –repetand din repertoriul pieselor de teatru pe care le scriam- in timp ce colegii radeau si strigau la mine “ Bai Amyzbang ,ce dracu’ faci?avem teza!”Parca ma trezeam naucita si ii intrebam “ A, da? Din ce dam? Spuneti-mi titlurile ca sa stiu ce sa scriu.” Bineinteles, spre surprinderea lor, cand ne aduceau tezele eu luam nota 10 spre invidia unora dintre colege.
-Sa inteleg ca nu aveai numai fani, ci si critici?
-Bineinteles, ca orice adolescenta, la acea varsta de 15-16 ani,pot spune ca ma intelegeam mai bine cu baietii.
-Cine ar fi crezut? Mai ales ca unele dintre creatii sunt dedicate persoanelor de sex opus.
-Da...Ai dreptate.Aveam cateva prietene, sau asa le consideram la vremea aceea , pe parcurs s-au dovedit a fi doar niste cunostinte, la un moment dat.Viata , alegerile pe care le-am facut ne-au indepartat si vreau sa spun ca nu mai stiu nimic despre fostii mei colegi de liceu.
-Asa este.Dar aici intervine si timpul. Cand ai absolvit?
-In anul de gratie 1985 cand in mare voga era melodia lui Stevie Wonder- I just call to say I love you.
-Apropo de asta...Ce muzica ascultai la acea vreme?
-La acea vreme cum zici tu, am avut parte de o muzica foarte buna.Eram fan Michael Jackson, Madonna, Kim Wilde,Sabrina,Roxette, AC/DC, Metallica,Enya, Scorpions, Phoenix, Iris .Concertele pe care nu le pot uita de la 16 ani, concerte sustinute de Compact si Iris.
-Scuza-ma ca te intreb, dar de exemplu, la aceste concerte cu cine mergeai?
-Aveam un grup de fete zbanghii, mergeam in fata scenei, ne zbenguiam,dansam ore in sir, si ramaneam cu o amintire superba. Nu aveam posibilitatile voastre de astazi. Cum nu se gaseau lucruri ,incercam sa le modific pe cele din dotare facandu-le sa para cat mai originale.Am avut o perioada , si cei de varsta mea isi pot aduce aminte, cand imi cream singura rochii si bluze din panza, pe care le vopseam dupa aceea cu gallus,iar apoi le aplicam din fir de lame crosetat , diverse forme sau denumiri de formatii ca cele enumerate mai sus. In orice caz, trebuia sa ai grija cand ajungi acasa de teama sa nu te ridice militia la sectie.Desi ne-a fost greu si am avut o adolescenta cu lipsuri, pentru ca asa erau timpurile acelea, am avut o copilarie frumoasa.
-Parintii te-au sustinut in ce ai intreprins?
-Niciodata, si asta a fost un mare regret ,ca nici mama nici tatal meu nu m-au vazut jucand pe scena ,si practic, pot spune ca nu i-a interesat perioada prin care treceam.Am incercat sa ma identific si sa imi creez un stil propriu imprumutand de la cei pe care ii admiram ,tot ce era mai bun.De mare ajutor la acea vreme mi-au fost artistele pe care le-am admirat la televiziune gen: Angela Similea-ii cantam toate melodiile- si Corina Chiriac.
-A.M.Y, te-ai simtit vreodata mai aproape fata de unii profesori comparativ cu altii? Ai avut un idol si printre ei?
-Am avut in clasa a11-a un profesor de literatura pe care il admiram si trebuie sa iti marturisesc,chiar ma indragostisem de el. Cand aparea in fata clasei cu figura lui de grec antic, imbracat pedant , la 4 ace –la costum- vorbindu-ne atat de frumos despre poezie ,literatura si rolul lor in viata noastra, crede-ma ,ramaneam cu ochii atintiti catre el si as fi fost in stare sa il ascult ore intregi. Bineinteles , era materia la care citeam cel mai mult, mergeam la olimpiade, o adoram. In antiteza era profesorul de matematica care ne jignea ,ne considera ca pe o “turma” si ne chinuia si cate trei ore consecutiv cu probleme ingrozitoare .Pe langa faptul ca era un nesuferit,avea obiceiul –cica din simpatie-sa iti traga cu creta pe obraz dupa ce te scotea la tabla.A fost o faza super haioasa cand adolescenta din mine s-a revoltat si a inceput sa alerge in jurul catedrei ptr. a nu fi mazagalita pe fata.Colegii radeau, se starnise un vacard iar profesorul tumefiat la fata ranjind manzeste spre clasa a strigat “Hai! Iesiti la pascut!”
-Amuzant de-a dreptul.Seamana perfect cu o scena din “Cartea nuntii” capitolul “Oracolul lui Bobby” .Mai poti povesti astfel de intamplari haioase pentru public?
-Am destule. Intr-o zi colega mea de banca Marilena ii spune profesorului de matematica ca l-a visat inchis intr-o cusca.Si nu uita sa nu ii atraga atentia , ca a intrebat ea o baba si e semn rau.A doua zi Marilena veni cu un leucoplast pe varful nasului . Profesorul de mate intrand la ora si vazand-o pe ea din prima banca cu plasturele pe nas, isi arunca catalogul pe catedra si venind in fata bancii isi cracana picioarele, isi puse mainile in sold si cu acelasi zambet sarcastic o intreba :”Vezi Tudorache?Eu nu am patit nimic desi m-ai visat tu in cusca, dar tu ce ai, unde ai bagat nasul?...” si toata clasa se tavalea de ras.
-Extraordinar.Ai avut parte de ani frumosi de liceu. Ai un mesaj pentru cei din generatia mea? Legat de viata, distractie si altele?
-Da, am un mesaj.Incercati sa invatati, dar nu va omorati, bucurati-va de fiecare zi si in viata sa faceti doar ceea ce va doriti. Rupeti-va de constrangeri si de idei preconcepute. Generatia noastra de la voi asteapta schimbari majore si o viata mai buna.Noi am facut ce am facut si anume revolutia ,pentru ca sunt generatia care a infaptuit-o, mai departe e datoria voastra sa faceti o lume mai buna, o lume in care putem trai linistiti, o lume lipsita de boli si neajunsuri. In alta ordine de idei, de dragoste nu m-ai intrebat nimic? Nu esti curioasa?
-O ...ba da!Chiar eram curioasa .Cum se purtau baietii la acea vreme?
-Iti pot spune ca nu am fost indragostita in toata perioada liceului
-Cum asa?
-Cred ca nu aparuse baiatul potrivit, eram mult prea ocupata de alte lucruri, sa citesc, sa scriu.In schimb, iti pot relata ca am avut cativa colegi din liceu care veneau si imi aduceau flori si martisoare.Imi vine sa rad , eram deja in clasa a12-a cand s-a indragostit de mine Radu Nistor, fiul cantaretului Marian Nistor, care venea dupa mine in fiecare pauza cu tot felul de flori.El nu era decat in clasa a10-a.Inca un baiat m-a asteptat odata la iesirea din liceu si mi-a adus un mare buchet cu flori de liliac.
-Foarte romantic.Suna ceva ca din povesti in ziua de azi. Nu prea mai intalnesti astfel de persoane.
-Aaaa....am uitat sa iti spun.Colegii nosti se duceau in pauze si ne cumparau batoane sau biscuiti, desi nu pot sa spun ca toti se incadrau in acest comportament.
-Ai trait totusi vremuri deosebit de frumoase. Un sfat publicului feminin?
-Sper sa aveti mai multa grija de voi, mi-as dori sa fiti mai bine informati asupra unor probleme majore care ataca societatea de azi-problema drogurilor,problema protectiei sexuale- mi-as dori sa cititi mai mult.Eu la 16 ani citisem deja toti clasicii-dintotdeauna m-am simtit o persoana cu mult mai in varsta decat varsta mea biologica .Desi noi nu aveam atata informatie de care dispuneti voi astazi, nu aveam internet, nu aveam filme, muzica, noi totusi ne cultivam si eram avizi de cunoastere si de multe ori o carte buna se plimba din mana in mana pana o citea toata lumea.
-Iti multumesc A.M.Y pentru amintirile si sfaturile tale.
-Si eu iti multumesc si pentru faptul ca am fost o infocata cititoare de literatura SF si am agreat mult pe Isaac Asimov si Beleaev, sper ca voi , generatia indiggo, veti schimba lumea in bine.

A.M.Y se departeaza de mine insa nu inainte de a-mi strange mana si vad in ochii ei stralucitori ca niste lacrimi o mare speranta. Cat de mult ne asemanam...

(UPDATE!!! 30.12.2010.)P.S Amy, nu este nimeni alta decât Ana-Mariana Ionescu, a publicat anul acesta la editura Granada volumul de poezii Lacrima Arcaşului. Cu mândrie pot spune că eu am fost cea care a descoperit-o, într-un oarecare fel, altfel nu degeaba m-am grăbit cu acest interviu. Interviu cu Ana Mariana Ionescu, autoare a vol.,,Lacrima Arcaşului". Felicitări!

Raluca Băceanu

sâmbătă, 21 februarie 2009

Aventuri in viitor


E una din zilele acelea de februarie…Soare cu dinti as putea spune.De fapt, nu ma mai mira nimic, acum cateva saptamani au fost aproximativ 20 de grade Celsius iar acum cateva zile a nins. Azi este destul de placut .Oare ar trebui sa ma ingrijoreze schimbarile bruste de temperatura?...
Nu pot sa las sa treaca o asa zi frumoasa pe langa mine ,si chiar am nevoie de putina liniste in minte si aer curat in plamani.Da! O idee in sfarsit. Gradina Botanica . Acolo voi merge.Un loc perfect pentru a te odihni putin.
Imi iau “ bocceluta”in spate-plina ochi cu coli, caiete,pixuri,creioane pentru desenat-si plec la mica “drumetie”.
In sfarsit am ajuns. De cum intru simt aerul ceva mai curat cum imi inunda plamanii. Parca ametesc.Este o senzatie ciudat de placuta. Dupa ceva mers ma hotarasc sa ma asez la umbra unui copac batran. Ma uimeste maretia lui...E mai batran si probabil mai intelept ca mine.
Imi scot din geanta un pix si o foaie. Am un chef nebun de scris, o pofta ce simt ca ma mistuie. Inchid ochii si respir adanc. Repet exercitiul de cateva ori iar cand deschid ochii...Surpriza!...
Nu ma mai aflu in Gradina Botanica. De fapt nu stiu unde sunt...Dar am certitudinea ca visez, asta e sigur. Locul semana uimitor cu o sera gigantica. Pretutindeni este vegetatie ecuatoriala, peste tot verde. Insa de unde ceva atat de luxuriant in Bucurestiul nostru de toate zilele? Oare de unde? Oare...?
Sa lasam totusi intrebarile,si sa continuam asa zisa aventura. Dupa o jumatate de ora de mers in acest loc minunat, nu stiu de ce dar ridic privirea iar ce vad ma inspaimanta de-a binelea. Nu exista un cer de un albastru pur ci o...o cupola uriasa deasupra. Pot distinge perfect sticla ce se ridica deasupra si in exteriorul ei ceva ce seamana a o atmosfera cu nuante clare de rosu.
Imi amintesc ca smogul de deasupra orasului era galben sau ceva asemanator iar acel rosu semana clar cu smogul…dar oare e ceea ce cred eu ca e?
Sa mergem mai departe…Cu fiecare pas vedeam tot felul de arbori , plante ciudate si chiar niste animale stranii.Slava Domnului ca sunt doar ierbivore .
In sfarsit ajung la ceva ce seamana cu iesirea. E un fel de usa uriasa transparenta iar cand sunt la 2 metri de ea se dematerializeaza ca eu sa pot trece.Ce ciudat.
Acum realizez, acel strat de sticla, acea cupola bizara era acolo dintr-un motiv anume. Pentru a apara acea vegetatie sublima. In afara acelui loc se afla o cu totul si cu totul alta lume. Nu sunt intr.-un alt loc, e acelasi, difera doar…doar perioada. Nu mai sunt in 2009 , sunt in anul 2059. Asta se vede pe toate panourile plutitoare de aici. Nu mai exista autostrazi. Masinile nu mai sunt masini, sunt un fel de mini- avioane. Oameni apar de nicaieri, se teleporteaza si sunt imbracati extrem de ciudat . Hainele nu mai sunt haine, nu mai sunt necesare materiale textile. Indivizii sunt imbracati cu un fel de metale sau o substanta pe care nu o pot identifica doar printr-o simpla privire. Ma bucur ca nimeni nu isi da seama de prezenta mea, probabil m-ar privi uimiti iar eu m-as simti destul de penibil.
Ce este si mai straniu, e ca parca aceste “haine” sunt prevazute in interior cu un sistem de ventilatie avand in vedere ca pe acele panouri enorme temperatura arata 46 grade Celsius – eu aflandu-ma tot in luna februarie. Ma bucur de asemenea ca nu simt frig sau caldura. Aici sunt doar o simpla naluca si privesc totul ca un spectator care nu se implica cu absolut nimic intr-o piesa de teatru ,sa zicem. Teoretic, eu nu exist aici…practic da.
Ce mai observ este ca nu numai clima si vegetatia s-au schimbat ci si compozitia chimica a aerului. Pe panori citesc cum ca azotul a ajuns la o concentratie de aproximativ 85% iar oxigenul ramanand la doar 10% ca si concentratie .Restul de 5% este ocupat de gaze toxice. Oamenii au ajuns sa isi cumpere oxigen la butelii. Ma intreb, oare mai exista criza economica si acum?
Poate ca da poate ca nu...vad ca deja o mare parte a tarii a plecat spre Marte. Spre Marte?!? Dupa doar 50 de ani atat de multe se schimba? Dumnezeule. Este ceva cu adevarat grav ..si totusi necesar. E o noua evolutie.Deja plecam spre alte planete...A inceput Exodul Spatial. In curand o sa citesc pe panouri si despre mai stiu eu ce Imperiu Galactic sau ca am ajuns sa “ colonizam” Alfa Centauri. Iar ridic ochii spre cer. Deja e prea mult. Nu e numai un Soare pe cer, sunt 2 astrii si parca Calea Lactee a intrat in coliziune cu Andromeda.

Incredibil. Imi aduc aminte cum in 2009 ma uitam la diverse emisiuni stiintifice care vorbeau despre asta, dar sa se intample totul dupa numai 50 de ani???
Si cu robotii cum ramane? Nu vad niciunul... Ooooh.... ba da. Sunt o multime acum ii observ si acestia se ocupa de…salubrizare. Cine ar fi crezut?...
Bucurestiul ma uimeste tot mai mult...poate prin simpul motiv ca ma aflu in viitor. Vreau sa vad mai mult sa descopar si poate sa pot vorbi cu cineva...dar sunt invizibila, e doar un vis.
Dar cum in vis poti face orice….Da! Orice. Cineva ma vede asa ca ma duc spre el si ii spun povestea mea.
Incredibil!Imi spune ca se incearca de ceva timp sa fie adus un om din trecut. El trebuia sa ma vada, era stiut, asta era sarcina lui. Dar a mea care era? Atunci el mi-a zambit si imi spune ca rolul meu e sa schimb lumea. Sa nu se ajunga dupa doar 50 de ani la asa ceva. Imi spune ca viata este aproape imposibila in 2059. Asa ca il intreb ce trebuie sa fac si cine o sa ma asculte. Atunci imi spune tot ce trebuie sa fac si ca ma voi descurca cu siguranta si imi arata spre unul dintre panouri. Atunci imi vad numele pe unul dintre ele si recunosc ca persoana care vorbeste intr-un fel de congres sunt eu , eu peste 50 de ani insa nu aratand ca o batrana ci sunt tanara sau cel putin arat ca la 35-40 de ani. Atunci imi dau seama ca media de viata a crescut si poate ca lumea nu mai imbatraneste. Imi dau seama ca acesta e meritul meu insa. Si imi povesteste viata mea din viitor...
Raman uimita dar imi spune ca totul este asa, dar ca numai eu pot schimba viitorul in bine si imi explica ce trebuie sa fac .Trebuie doar sa fac tot posibilul pentru a convinge lumea din prezent sa fie mai grijulie cu natura , cu locul unde traim caci altfel se va ajunge la autodistrugere, sa conving mai ales copii pentru ca ei sunt viitorul nostru si de ce nu si populatia mai varstnica.
Dupa lungi discutii imi multumeste ,iar cand vreau sa il intreb de ce, imi spune rapid “vei vedea”. Apoi imi zice ca trebuie sa ma intorc ca sa pot aduce mesajul si sa conving populatia asupra tuturor faptelor discutate.
Ma intorc exact in locul de unde am venit si inchid ochii , inspir, expir si simt ca ma cuprinde acea ciudata ameteala. Ma trezesc si observ cu stupoare ca pe foaia din mainile mele se afla scris ceva “nu uita” si este semnat A.I.R.

Oare a fost un simpu vis si trebuie luat ca atare sau trebuie considerat ca un real avertisment al viitorului ce ne asteapta daca vom continua asa, spre autodistrugere?...

Raluca Băceanu

vineri, 13 februarie 2009

Lui -Part 2-



Mi-e rau de tine, mi se-apleaca


Nu vreau sa stai in calea mea,


Ascunde-te,oricum de mine


Doar daca vreau,tu vei scapa.

Raluca Băceanu

joi, 12 februarie 2009

Lui

Eu nu mai vreau sa stiu de tine,

Adio tu,fiu risipitor,

Si in genunchi de vi la mine,

Degeaba vi ca ... n-am sa mor.

Tu ai sfarmat, doar cu o vorba,

Si-ti multumesc anticipat,

Doar vraja hada si sinistra,

Ce imi parea ca ne-a legat.


Raluca Băceanu

joi, 29 ianuarie 2009

Dark Story-Abisul uitarii-

De la un timp simtea cum ceva ciudat o acapareaza, incet,dar sigur.Nu stia ce ar putea sa o aduca inapoi in acel loc ,acel abis. Nu avea probleme prea mari –dupa cum spuneau altii- insa pentru ea existau si chiar o sfasiau din interior spre exterior. Nu intelegea nici ea exact ce o asteapta, desi simtea ca sfarsitul parca se apropie…al ei? Nu..era mult prea devreme si ar fi trebuit sa gaseasca o explicatie rationala a tot ceea ce patea acum.

Radea cu prietenii , insa in adancul ei simtea ca trebuie sa le spuna ca nu e tocmai asa,dar nu putea ,credea ca e prea puternica pentru asta si ca totul va trece ,asa cum a mai trecut.Nu,nu putea sa le spuna,intotdeauna a stapanit disimularea dar asta nu o facea o persoana neaparat rea,ipocrita.Nu vroia ca prietenii ei sa sufere cum o facea ea.

Zilele treceau, si ea simtea cum totul in jurul ei se pierde ,nu mai exista.Nici ea nu mai avea certitudinea ca exista.Daca totul era un vis ?un cosmar? Daca....? Dar nu era, era totusi consistent deci exista ,la fel ca si trairile ei. Intr-adevar, nu trebuia sa mai traiasca ,trebuia sa moara.

Si chiar asta s-a si intamplat. A simtit cum se scurge si cum nu mai este unde credea ea ca este. Totul era negru in jurul ei, cadea incontinuu.Abisul uitarii. Da! Pleca in sfarsit.Pe lumea asta nu e loc pentru cei slabi.Ea era exact opusul a ceea ce credea ca este.Era slaba,naiva ,credea ca totul se va schimba cum vrea ea. Se adancea in acel abis si atunci a ajuns sa inteleaga si ea de ce.Dar era prea tarziu pentru o schimbare, prefera sa se lupte dacat sa se mai schimbe. Si se adancea tot mai mult in uitare, tot mai mult...Nu era Iadul, nu murise, iar Raiul cu atat mai putin. Nu era nimeni acolo.Doar ea.Nici demoni,nici ingeri.Gol.Era un abis.De ce se temea ea cel mai mult.Era singura.Ajunsese sa se intrebe daca a existat vreodata sau totul a fost un vis. Si-a imaginat ca e un vis, atunci a primit aripi sa se ridice. A cautat lumina si a gasit-o .Era cu adevarat lumea pe care si-o amintea ea.Acea lume rea, unde mai demult chiar se gandise ca poate nu si-ar fi dorit sa existe in ea. Acum realiza, a primit ceea ce a dorit. Nu mai putea sa paseasca in acea lume. Nu ii mai apartinea. In zadar s-a luptat, in zadar. Deja locul ii era luat de altcineva, de cineva mai puternic , nu atat de naiv ca si ea. Acel cineva deja se obisnuise cu lumea cea rea. Se obisnuise pentru ca trecuse pera mult timp de cand ea plecase. In uitare timpul un exista. Poate trecusera ore,zile,ani??? Nu, refuza categoric.Parca cu o secunda inainte se afla in lumea pe care o cunostea ea ,aceea nemiloasa. S-a inselat si de aceasta data.Trecuse ceva timp. Deja fusese uitata, moarta.

Nimeni nu ii ducea lipsa, nici chiar EU. O dispretuiam, pentru ca acum vedeam ca EA facuse parte din mine. Poate ca nu mai puteam trai cu doua laturi, nu o mai suportam. Am inchis-o undeva, locul pe care il numesc abisul uitarii. Ea va ajunge sa uite de propria existenta. Trebuia sa fie asa. Poate ca mi-a fost greu, facea parte din mine. Dar ,,lupta’’ intre mine si ea trebuia sa sfarseasca. Nu am castigat o lupta, nu. Am castigat insusi razboiul.

Era o persoana buna, prea buna pentru o lume ca asta.Nu spun ca sunt rea , ci doar am deschis ochii.Ea nu avea ochi cu care sa vada adevarul.Credea in minciuna, intr-o lume mai buna.

Ma bucur ca a disparut acum. Am fost candva poate impreuna.Atunci cand nu faceam diferenta intr bine si rau. Ea insa continua sa vada doar bine ,pana a simtit ca ceva nu e in regula. Ea a plecat. Eu am ramas. Am ramas in mine fara sa ma scufund in propria uitare. Dar probabil ca nici eu nu sunt atat de puternica pe cat cred, si de asta existati voi,prietenii. Ei au fost realul ajutor in asta.

A trecut mai repede decat ma asteptam.Ma saturasem de vesnica lupta care se ducea in mine. Gata...in sfarsit. Nu trebuie sa imi fie mila de ea, mila e pentru cei slabi. Eu nu voi simti niciodata ca sfarsitul se apropie pentru ca nu exista. Doar pentru ea a existat.Ea l-a cautat.Fara sa vrea ,dar l-a cautat. Dar nici nu o urasc. Nu m-am transformat in ceva rau. Sunt realista, nu mai visez atat de mult. Insa un atat de realista incat sa cred ca nimic nu se va schimba. Se va schimba. Schimbarea are parti bune dar si ele. Ma voi bucura de cele bune depasindu-le pe cele rele, ca orice om.

M-am regasit......


Raluca Băceanu

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase