joi, 29 ianuarie 2009

Dark Story-Abisul uitarii-

De la un timp simtea cum ceva ciudat o acapareaza, incet,dar sigur.Nu stia ce ar putea sa o aduca inapoi in acel loc ,acel abis. Nu avea probleme prea mari –dupa cum spuneau altii- insa pentru ea existau si chiar o sfasiau din interior spre exterior. Nu intelegea nici ea exact ce o asteapta, desi simtea ca sfarsitul parca se apropie…al ei? Nu..era mult prea devreme si ar fi trebuit sa gaseasca o explicatie rationala a tot ceea ce patea acum.

Radea cu prietenii , insa in adancul ei simtea ca trebuie sa le spuna ca nu e tocmai asa,dar nu putea ,credea ca e prea puternica pentru asta si ca totul va trece ,asa cum a mai trecut.Nu,nu putea sa le spuna,intotdeauna a stapanit disimularea dar asta nu o facea o persoana neaparat rea,ipocrita.Nu vroia ca prietenii ei sa sufere cum o facea ea.

Zilele treceau, si ea simtea cum totul in jurul ei se pierde ,nu mai exista.Nici ea nu mai avea certitudinea ca exista.Daca totul era un vis ?un cosmar? Daca....? Dar nu era, era totusi consistent deci exista ,la fel ca si trairile ei. Intr-adevar, nu trebuia sa mai traiasca ,trebuia sa moara.

Si chiar asta s-a si intamplat. A simtit cum se scurge si cum nu mai este unde credea ea ca este. Totul era negru in jurul ei, cadea incontinuu.Abisul uitarii. Da! Pleca in sfarsit.Pe lumea asta nu e loc pentru cei slabi.Ea era exact opusul a ceea ce credea ca este.Era slaba,naiva ,credea ca totul se va schimba cum vrea ea. Se adancea in acel abis si atunci a ajuns sa inteleaga si ea de ce.Dar era prea tarziu pentru o schimbare, prefera sa se lupte dacat sa se mai schimbe. Si se adancea tot mai mult in uitare, tot mai mult...Nu era Iadul, nu murise, iar Raiul cu atat mai putin. Nu era nimeni acolo.Doar ea.Nici demoni,nici ingeri.Gol.Era un abis.De ce se temea ea cel mai mult.Era singura.Ajunsese sa se intrebe daca a existat vreodata sau totul a fost un vis. Si-a imaginat ca e un vis, atunci a primit aripi sa se ridice. A cautat lumina si a gasit-o .Era cu adevarat lumea pe care si-o amintea ea.Acea lume rea, unde mai demult chiar se gandise ca poate nu si-ar fi dorit sa existe in ea. Acum realiza, a primit ceea ce a dorit. Nu mai putea sa paseasca in acea lume. Nu ii mai apartinea. In zadar s-a luptat, in zadar. Deja locul ii era luat de altcineva, de cineva mai puternic , nu atat de naiv ca si ea. Acel cineva deja se obisnuise cu lumea cea rea. Se obisnuise pentru ca trecuse pera mult timp de cand ea plecase. In uitare timpul un exista. Poate trecusera ore,zile,ani??? Nu, refuza categoric.Parca cu o secunda inainte se afla in lumea pe care o cunostea ea ,aceea nemiloasa. S-a inselat si de aceasta data.Trecuse ceva timp. Deja fusese uitata, moarta.

Nimeni nu ii ducea lipsa, nici chiar EU. O dispretuiam, pentru ca acum vedeam ca EA facuse parte din mine. Poate ca nu mai puteam trai cu doua laturi, nu o mai suportam. Am inchis-o undeva, locul pe care il numesc abisul uitarii. Ea va ajunge sa uite de propria existenta. Trebuia sa fie asa. Poate ca mi-a fost greu, facea parte din mine. Dar ,,lupta’’ intre mine si ea trebuia sa sfarseasca. Nu am castigat o lupta, nu. Am castigat insusi razboiul.

Era o persoana buna, prea buna pentru o lume ca asta.Nu spun ca sunt rea , ci doar am deschis ochii.Ea nu avea ochi cu care sa vada adevarul.Credea in minciuna, intr-o lume mai buna.

Ma bucur ca a disparut acum. Am fost candva poate impreuna.Atunci cand nu faceam diferenta intr bine si rau. Ea insa continua sa vada doar bine ,pana a simtit ca ceva nu e in regula. Ea a plecat. Eu am ramas. Am ramas in mine fara sa ma scufund in propria uitare. Dar probabil ca nici eu nu sunt atat de puternica pe cat cred, si de asta existati voi,prietenii. Ei au fost realul ajutor in asta.

A trecut mai repede decat ma asteptam.Ma saturasem de vesnica lupta care se ducea in mine. Gata...in sfarsit. Nu trebuie sa imi fie mila de ea, mila e pentru cei slabi. Eu nu voi simti niciodata ca sfarsitul se apropie pentru ca nu exista. Doar pentru ea a existat.Ea l-a cautat.Fara sa vrea ,dar l-a cautat. Dar nici nu o urasc. Nu m-am transformat in ceva rau. Sunt realista, nu mai visez atat de mult. Insa un atat de realista incat sa cred ca nimic nu se va schimba. Se va schimba. Schimbarea are parti bune dar si ele. Ma voi bucura de cele bune depasindu-le pe cele rele, ca orice om.

M-am regasit......


Raluca Băceanu

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase