duminică, 22 februarie 2009

Interview with...A.M.Y

Voi lua interviu cu o persoana deosebit de importanta, A.M.Y , pseudonimul sau. Aceasta este o autoare din umbra, scrierile sale nu au fost publicate niciodata , insa exista si eu am aruncat o privire printre ele...

-Buna A.M.Y!
-Buna si tie.
-Ma bucur sa te revad, am citit o parte in scrierile tale. Apreciez subiectele abordate. Tu unde crezi ca te-ai clasa ca autor? In ce perioada si cu ce poet crezi ca te identifici?
-Pot sa spun ca m-am format ca om si ca persoana in perioada in care am intrat la liceu,perioada in care eram indragostita de Eminescu, de Bacovia, de Esenin si de tot ce inseamna literatura clasica. Imi aduc aminte ca materiile mele preferate erau literatura, filozofia, istoria mai putin cele reale cum ar fi matematica ,fizica, chimia.
- Sa inteleg ca nu ti-ai dezvoltat partea de real niciodata si ca ai ramas la uman?
-Stii..intotdeauna am fost atrasa de poezie ,de orice tip de literatura- fie ea stiintifico-fantastica ,teatru, poezie ,dramaturgie, critica de poezie. Era lumea in care ma simteam cel mai bine.
-Care este criticul tau preferat?
-Nu cred ca am un stil preferat, ador poezia care merge oricui la suflet si imi transmite ceva si se identifica cu mine.
-In liceu ce fel de eleva erai? Profesorii te considerau silitoare, cuminte sau o adevarata rebela?
-Niciodata nu am intrat intr-un tipar.Am fost cand silitoare cand rebela, uneori chiar am creat adevarate conflicte.Imi amintesc ca in perioada liceului imi formasem o trupa de teatru pe care o conduceam si cu care dadeam reale spectacole in diverse cluburi din Bucuresti –Ecran Club sau clubul de langa ICTB din militari. Mergeam la concursuri de poezie si imi placea sa recit cu patos in timp ce colegii mei din sala ma aclamau si strigau “Creato esti super!” sau “Bravo Amyzbang!”.
- De unde vine porecla de Amyzbang?
-Imi vine sa rad cand imi aduc aminte ,ca in timpul pauzelor luam fata de masa de pe catedra care avea ciucuri, mi-o legam in jurul taliei, si le cantam si dansam colegilor –repetand din repertoriul pieselor de teatru pe care le scriam- in timp ce colegii radeau si strigau la mine “ Bai Amyzbang ,ce dracu’ faci?avem teza!”Parca ma trezeam naucita si ii intrebam “ A, da? Din ce dam? Spuneti-mi titlurile ca sa stiu ce sa scriu.” Bineinteles, spre surprinderea lor, cand ne aduceau tezele eu luam nota 10 spre invidia unora dintre colege.
-Sa inteleg ca nu aveai numai fani, ci si critici?
-Bineinteles, ca orice adolescenta, la acea varsta de 15-16 ani,pot spune ca ma intelegeam mai bine cu baietii.
-Cine ar fi crezut? Mai ales ca unele dintre creatii sunt dedicate persoanelor de sex opus.
-Da...Ai dreptate.Aveam cateva prietene, sau asa le consideram la vremea aceea , pe parcurs s-au dovedit a fi doar niste cunostinte, la un moment dat.Viata , alegerile pe care le-am facut ne-au indepartat si vreau sa spun ca nu mai stiu nimic despre fostii mei colegi de liceu.
-Asa este.Dar aici intervine si timpul. Cand ai absolvit?
-In anul de gratie 1985 cand in mare voga era melodia lui Stevie Wonder- I just call to say I love you.
-Apropo de asta...Ce muzica ascultai la acea vreme?
-La acea vreme cum zici tu, am avut parte de o muzica foarte buna.Eram fan Michael Jackson, Madonna, Kim Wilde,Sabrina,Roxette, AC/DC, Metallica,Enya, Scorpions, Phoenix, Iris .Concertele pe care nu le pot uita de la 16 ani, concerte sustinute de Compact si Iris.
-Scuza-ma ca te intreb, dar de exemplu, la aceste concerte cu cine mergeai?
-Aveam un grup de fete zbanghii, mergeam in fata scenei, ne zbenguiam,dansam ore in sir, si ramaneam cu o amintire superba. Nu aveam posibilitatile voastre de astazi. Cum nu se gaseau lucruri ,incercam sa le modific pe cele din dotare facandu-le sa para cat mai originale.Am avut o perioada , si cei de varsta mea isi pot aduce aminte, cand imi cream singura rochii si bluze din panza, pe care le vopseam dupa aceea cu gallus,iar apoi le aplicam din fir de lame crosetat , diverse forme sau denumiri de formatii ca cele enumerate mai sus. In orice caz, trebuia sa ai grija cand ajungi acasa de teama sa nu te ridice militia la sectie.Desi ne-a fost greu si am avut o adolescenta cu lipsuri, pentru ca asa erau timpurile acelea, am avut o copilarie frumoasa.
-Parintii te-au sustinut in ce ai intreprins?
-Niciodata, si asta a fost un mare regret ,ca nici mama nici tatal meu nu m-au vazut jucand pe scena ,si practic, pot spune ca nu i-a interesat perioada prin care treceam.Am incercat sa ma identific si sa imi creez un stil propriu imprumutand de la cei pe care ii admiram ,tot ce era mai bun.De mare ajutor la acea vreme mi-au fost artistele pe care le-am admirat la televiziune gen: Angela Similea-ii cantam toate melodiile- si Corina Chiriac.
-A.M.Y, te-ai simtit vreodata mai aproape fata de unii profesori comparativ cu altii? Ai avut un idol si printre ei?
-Am avut in clasa a11-a un profesor de literatura pe care il admiram si trebuie sa iti marturisesc,chiar ma indragostisem de el. Cand aparea in fata clasei cu figura lui de grec antic, imbracat pedant , la 4 ace –la costum- vorbindu-ne atat de frumos despre poezie ,literatura si rolul lor in viata noastra, crede-ma ,ramaneam cu ochii atintiti catre el si as fi fost in stare sa il ascult ore intregi. Bineinteles , era materia la care citeam cel mai mult, mergeam la olimpiade, o adoram. In antiteza era profesorul de matematica care ne jignea ,ne considera ca pe o “turma” si ne chinuia si cate trei ore consecutiv cu probleme ingrozitoare .Pe langa faptul ca era un nesuferit,avea obiceiul –cica din simpatie-sa iti traga cu creta pe obraz dupa ce te scotea la tabla.A fost o faza super haioasa cand adolescenta din mine s-a revoltat si a inceput sa alerge in jurul catedrei ptr. a nu fi mazagalita pe fata.Colegii radeau, se starnise un vacard iar profesorul tumefiat la fata ranjind manzeste spre clasa a strigat “Hai! Iesiti la pascut!”
-Amuzant de-a dreptul.Seamana perfect cu o scena din “Cartea nuntii” capitolul “Oracolul lui Bobby” .Mai poti povesti astfel de intamplari haioase pentru public?
-Am destule. Intr-o zi colega mea de banca Marilena ii spune profesorului de matematica ca l-a visat inchis intr-o cusca.Si nu uita sa nu ii atraga atentia , ca a intrebat ea o baba si e semn rau.A doua zi Marilena veni cu un leucoplast pe varful nasului . Profesorul de mate intrand la ora si vazand-o pe ea din prima banca cu plasturele pe nas, isi arunca catalogul pe catedra si venind in fata bancii isi cracana picioarele, isi puse mainile in sold si cu acelasi zambet sarcastic o intreba :”Vezi Tudorache?Eu nu am patit nimic desi m-ai visat tu in cusca, dar tu ce ai, unde ai bagat nasul?...” si toata clasa se tavalea de ras.
-Extraordinar.Ai avut parte de ani frumosi de liceu. Ai un mesaj pentru cei din generatia mea? Legat de viata, distractie si altele?
-Da, am un mesaj.Incercati sa invatati, dar nu va omorati, bucurati-va de fiecare zi si in viata sa faceti doar ceea ce va doriti. Rupeti-va de constrangeri si de idei preconcepute. Generatia noastra de la voi asteapta schimbari majore si o viata mai buna.Noi am facut ce am facut si anume revolutia ,pentru ca sunt generatia care a infaptuit-o, mai departe e datoria voastra sa faceti o lume mai buna, o lume in care putem trai linistiti, o lume lipsita de boli si neajunsuri. In alta ordine de idei, de dragoste nu m-ai intrebat nimic? Nu esti curioasa?
-O ...ba da!Chiar eram curioasa .Cum se purtau baietii la acea vreme?
-Iti pot spune ca nu am fost indragostita in toata perioada liceului
-Cum asa?
-Cred ca nu aparuse baiatul potrivit, eram mult prea ocupata de alte lucruri, sa citesc, sa scriu.In schimb, iti pot relata ca am avut cativa colegi din liceu care veneau si imi aduceau flori si martisoare.Imi vine sa rad , eram deja in clasa a12-a cand s-a indragostit de mine Radu Nistor, fiul cantaretului Marian Nistor, care venea dupa mine in fiecare pauza cu tot felul de flori.El nu era decat in clasa a10-a.Inca un baiat m-a asteptat odata la iesirea din liceu si mi-a adus un mare buchet cu flori de liliac.
-Foarte romantic.Suna ceva ca din povesti in ziua de azi. Nu prea mai intalnesti astfel de persoane.
-Aaaa....am uitat sa iti spun.Colegii nosti se duceau in pauze si ne cumparau batoane sau biscuiti, desi nu pot sa spun ca toti se incadrau in acest comportament.
-Ai trait totusi vremuri deosebit de frumoase. Un sfat publicului feminin?
-Sper sa aveti mai multa grija de voi, mi-as dori sa fiti mai bine informati asupra unor probleme majore care ataca societatea de azi-problema drogurilor,problema protectiei sexuale- mi-as dori sa cititi mai mult.Eu la 16 ani citisem deja toti clasicii-dintotdeauna m-am simtit o persoana cu mult mai in varsta decat varsta mea biologica .Desi noi nu aveam atata informatie de care dispuneti voi astazi, nu aveam internet, nu aveam filme, muzica, noi totusi ne cultivam si eram avizi de cunoastere si de multe ori o carte buna se plimba din mana in mana pana o citea toata lumea.
-Iti multumesc A.M.Y pentru amintirile si sfaturile tale.
-Si eu iti multumesc si pentru faptul ca am fost o infocata cititoare de literatura SF si am agreat mult pe Isaac Asimov si Beleaev, sper ca voi , generatia indiggo, veti schimba lumea in bine.

A.M.Y se departeaza de mine insa nu inainte de a-mi strange mana si vad in ochii ei stralucitori ca niste lacrimi o mare speranta. Cat de mult ne asemanam...

(UPDATE!!! 30.12.2010.)P.S Amy, nu este nimeni alta decât Ana-Mariana Ionescu, a publicat anul acesta la editura Granada volumul de poezii Lacrima Arcaşului. Cu mândrie pot spune că eu am fost cea care a descoperit-o, într-un oarecare fel, altfel nu degeaba m-am grăbit cu acest interviu. Interviu cu Ana Mariana Ionescu, autoare a vol.,,Lacrima Arcaşului". Felicitări!

Raluca Băceanu

sâmbătă, 21 februarie 2009

Aventuri in viitor


E una din zilele acelea de februarie…Soare cu dinti as putea spune.De fapt, nu ma mai mira nimic, acum cateva saptamani au fost aproximativ 20 de grade Celsius iar acum cateva zile a nins. Azi este destul de placut .Oare ar trebui sa ma ingrijoreze schimbarile bruste de temperatura?...
Nu pot sa las sa treaca o asa zi frumoasa pe langa mine ,si chiar am nevoie de putina liniste in minte si aer curat in plamani.Da! O idee in sfarsit. Gradina Botanica . Acolo voi merge.Un loc perfect pentru a te odihni putin.
Imi iau “ bocceluta”in spate-plina ochi cu coli, caiete,pixuri,creioane pentru desenat-si plec la mica “drumetie”.
In sfarsit am ajuns. De cum intru simt aerul ceva mai curat cum imi inunda plamanii. Parca ametesc.Este o senzatie ciudat de placuta. Dupa ceva mers ma hotarasc sa ma asez la umbra unui copac batran. Ma uimeste maretia lui...E mai batran si probabil mai intelept ca mine.
Imi scot din geanta un pix si o foaie. Am un chef nebun de scris, o pofta ce simt ca ma mistuie. Inchid ochii si respir adanc. Repet exercitiul de cateva ori iar cand deschid ochii...Surpriza!...
Nu ma mai aflu in Gradina Botanica. De fapt nu stiu unde sunt...Dar am certitudinea ca visez, asta e sigur. Locul semana uimitor cu o sera gigantica. Pretutindeni este vegetatie ecuatoriala, peste tot verde. Insa de unde ceva atat de luxuriant in Bucurestiul nostru de toate zilele? Oare de unde? Oare...?
Sa lasam totusi intrebarile,si sa continuam asa zisa aventura. Dupa o jumatate de ora de mers in acest loc minunat, nu stiu de ce dar ridic privirea iar ce vad ma inspaimanta de-a binelea. Nu exista un cer de un albastru pur ci o...o cupola uriasa deasupra. Pot distinge perfect sticla ce se ridica deasupra si in exteriorul ei ceva ce seamana a o atmosfera cu nuante clare de rosu.
Imi amintesc ca smogul de deasupra orasului era galben sau ceva asemanator iar acel rosu semana clar cu smogul…dar oare e ceea ce cred eu ca e?
Sa mergem mai departe…Cu fiecare pas vedeam tot felul de arbori , plante ciudate si chiar niste animale stranii.Slava Domnului ca sunt doar ierbivore .
In sfarsit ajung la ceva ce seamana cu iesirea. E un fel de usa uriasa transparenta iar cand sunt la 2 metri de ea se dematerializeaza ca eu sa pot trece.Ce ciudat.
Acum realizez, acel strat de sticla, acea cupola bizara era acolo dintr-un motiv anume. Pentru a apara acea vegetatie sublima. In afara acelui loc se afla o cu totul si cu totul alta lume. Nu sunt intr.-un alt loc, e acelasi, difera doar…doar perioada. Nu mai sunt in 2009 , sunt in anul 2059. Asta se vede pe toate panourile plutitoare de aici. Nu mai exista autostrazi. Masinile nu mai sunt masini, sunt un fel de mini- avioane. Oameni apar de nicaieri, se teleporteaza si sunt imbracati extrem de ciudat . Hainele nu mai sunt haine, nu mai sunt necesare materiale textile. Indivizii sunt imbracati cu un fel de metale sau o substanta pe care nu o pot identifica doar printr-o simpla privire. Ma bucur ca nimeni nu isi da seama de prezenta mea, probabil m-ar privi uimiti iar eu m-as simti destul de penibil.
Ce este si mai straniu, e ca parca aceste “haine” sunt prevazute in interior cu un sistem de ventilatie avand in vedere ca pe acele panouri enorme temperatura arata 46 grade Celsius – eu aflandu-ma tot in luna februarie. Ma bucur de asemenea ca nu simt frig sau caldura. Aici sunt doar o simpla naluca si privesc totul ca un spectator care nu se implica cu absolut nimic intr-o piesa de teatru ,sa zicem. Teoretic, eu nu exist aici…practic da.
Ce mai observ este ca nu numai clima si vegetatia s-au schimbat ci si compozitia chimica a aerului. Pe panori citesc cum ca azotul a ajuns la o concentratie de aproximativ 85% iar oxigenul ramanand la doar 10% ca si concentratie .Restul de 5% este ocupat de gaze toxice. Oamenii au ajuns sa isi cumpere oxigen la butelii. Ma intreb, oare mai exista criza economica si acum?
Poate ca da poate ca nu...vad ca deja o mare parte a tarii a plecat spre Marte. Spre Marte?!? Dupa doar 50 de ani atat de multe se schimba? Dumnezeule. Este ceva cu adevarat grav ..si totusi necesar. E o noua evolutie.Deja plecam spre alte planete...A inceput Exodul Spatial. In curand o sa citesc pe panouri si despre mai stiu eu ce Imperiu Galactic sau ca am ajuns sa “ colonizam” Alfa Centauri. Iar ridic ochii spre cer. Deja e prea mult. Nu e numai un Soare pe cer, sunt 2 astrii si parca Calea Lactee a intrat in coliziune cu Andromeda.

Incredibil. Imi aduc aminte cum in 2009 ma uitam la diverse emisiuni stiintifice care vorbeau despre asta, dar sa se intample totul dupa numai 50 de ani???
Si cu robotii cum ramane? Nu vad niciunul... Ooooh.... ba da. Sunt o multime acum ii observ si acestia se ocupa de…salubrizare. Cine ar fi crezut?...
Bucurestiul ma uimeste tot mai mult...poate prin simpul motiv ca ma aflu in viitor. Vreau sa vad mai mult sa descopar si poate sa pot vorbi cu cineva...dar sunt invizibila, e doar un vis.
Dar cum in vis poti face orice….Da! Orice. Cineva ma vede asa ca ma duc spre el si ii spun povestea mea.
Incredibil!Imi spune ca se incearca de ceva timp sa fie adus un om din trecut. El trebuia sa ma vada, era stiut, asta era sarcina lui. Dar a mea care era? Atunci el mi-a zambit si imi spune ca rolul meu e sa schimb lumea. Sa nu se ajunga dupa doar 50 de ani la asa ceva. Imi spune ca viata este aproape imposibila in 2059. Asa ca il intreb ce trebuie sa fac si cine o sa ma asculte. Atunci imi spune tot ce trebuie sa fac si ca ma voi descurca cu siguranta si imi arata spre unul dintre panouri. Atunci imi vad numele pe unul dintre ele si recunosc ca persoana care vorbeste intr-un fel de congres sunt eu , eu peste 50 de ani insa nu aratand ca o batrana ci sunt tanara sau cel putin arat ca la 35-40 de ani. Atunci imi dau seama ca media de viata a crescut si poate ca lumea nu mai imbatraneste. Imi dau seama ca acesta e meritul meu insa. Si imi povesteste viata mea din viitor...
Raman uimita dar imi spune ca totul este asa, dar ca numai eu pot schimba viitorul in bine si imi explica ce trebuie sa fac .Trebuie doar sa fac tot posibilul pentru a convinge lumea din prezent sa fie mai grijulie cu natura , cu locul unde traim caci altfel se va ajunge la autodistrugere, sa conving mai ales copii pentru ca ei sunt viitorul nostru si de ce nu si populatia mai varstnica.
Dupa lungi discutii imi multumeste ,iar cand vreau sa il intreb de ce, imi spune rapid “vei vedea”. Apoi imi zice ca trebuie sa ma intorc ca sa pot aduce mesajul si sa conving populatia asupra tuturor faptelor discutate.
Ma intorc exact in locul de unde am venit si inchid ochii , inspir, expir si simt ca ma cuprinde acea ciudata ameteala. Ma trezesc si observ cu stupoare ca pe foaia din mainile mele se afla scris ceva “nu uita” si este semnat A.I.R.

Oare a fost un simpu vis si trebuie luat ca atare sau trebuie considerat ca un real avertisment al viitorului ce ne asteapta daca vom continua asa, spre autodistrugere?...

Raluca Băceanu

vineri, 13 februarie 2009

Lui -Part 2-



Mi-e rau de tine, mi se-apleaca


Nu vreau sa stai in calea mea,


Ascunde-te,oricum de mine


Doar daca vreau,tu vei scapa.

Raluca Băceanu

joi, 12 februarie 2009

Lui

Eu nu mai vreau sa stiu de tine,

Adio tu,fiu risipitor,

Si in genunchi de vi la mine,

Degeaba vi ca ... n-am sa mor.

Tu ai sfarmat, doar cu o vorba,

Si-ti multumesc anticipat,

Doar vraja hada si sinistra,

Ce imi parea ca ne-a legat.


Raluca Băceanu

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase