joi, 22 octombrie 2009

What doesn't kill you can only make you stronger

Am vazut pe youtube un videoclip interesant. Pe o melodie oarecare erau atasate niste versuri, zic eu foarte ..dragute, si cred ca nu folosesc chiar cuvantul potrivit:)). Eu una, am simtit -si de aceasta data- ca ma identific prea mult cu versurile acelea...



"You work so hard to deal with this thing,
The fact that you have it and the problems it brings.
So when you finally get control of this flaw,
Everyone around you seems to watch you in awe.
You never learn why it's happened to you,
And you must work that much harder to make dreams come true.
But what's happened has happened, and it's now part of life
So why give up yourself, why live with such strife.
The best you can do is fight back twice as hard,
Just be careful, make right choises and play the right cards.
As they say what doesn't kill you can only make you stronger,
It's been here for a while, it'll be here for a while longer.
So why can't people see past this technicality,
Having problems with my breathing is now my specialty.
I should have a master's degree in what to do,
So please don't treat me any different, I'm just the same as you.
When people have a pity it just makes me feel sad
Do you think it makes me feel better, well it makes me so mad.
I can't stand the fact that people look at me and stare,
What you don't think I can see you, oh I know you're there.
I know what I can, and cannot do,
So why try to stop me, it's not up to you.
If I want to work my ass off until death,
Let it be that way, let me use my last breath.
I'd rather go through life living, even if it is in pain,
Rather than sitting all day, slowly going insane.
So now that you know just how it has to be,
Are you going to treat me right, or like a baby.
I don't care what you think is the best thing to do,
If you can't support me and my choices, then the heck with you.



What doesn't kill you can only make you stronger.


Raluca Băceanu

luni, 19 octombrie 2009

Fara titlu.

..Iar el statea cu pleata in vant,
Asteptand, asteptand…
Asteptand ca ea sa vina
Dar ea nu a mai sosit,
Caci sufletul ranit si gol, el nu l-a imblanzit...
Asteptare apasatoare, iubire otravitoare si ganduri innebunitoare.
Nimic nu se va intampla pentru el,
Caci inima ei de sticla, vesnic sloi de gheata va ramane.
Nici zambetul tau iubite, nu-i va incalzi inima si trupul
Ea va fi doar o naluca in ale tale negre ganduri.
Tocmai de ce ea se temea,

Tu o vei inconjura,
Sufocanta singuratate ,
Si ingrozitoarea liniste...

Dragoste nebuna e tot ce tu ii vei darui si impartasi,

Poate ca nimic altceva tu vei reusi...

Raluca Băceanu

luni, 12 octombrie 2009

Scrisoare catre tine...



Dragul meu, oare de ce ma tot eviti? Iti e frica de ce ai putea descoperi in persoana mea? Iti e teama de necunoscut? Sau iti e frica de ce as putea eu descoperi la tine? Eu cred ca ambele intr-o oarecare masura.



Misterul cu care te inconjori este ca o ceata in jurul tau de fapt. Eu vreau sa fiu vantul care te infioara si sa alung acea ceata. Vreau sa stiu ce se ascunde in tine. Poate crezi ca misterul pe care il raspandesti dezarmeaza, dar nu e asa, sau cel putin, nu e deloc asa pentru mine, o fire curioasa. Uneori, prin privirile tale pline de intelesuri, vad de fapt ce vrei. Astepti sa fii descoperit totusi. Inca o data spun, eu vreau sa fiu aceea care te descopera.


Teama ta fata de mine este nejustificata. Eu pot sa fiu chiar persoana la care ai tanjit, fara sa stii, de atata amar de vreme. Nu iti fie teama sa pasesti in necunoscut, ai descoperit prea putin ca deja sa renunti. Mai ai multe de aflat...



Simt ca uneori esti atat de departe de mine, cand de fapt esti atat de aproape. Un paradox. Totul la tine parca ar fi un paradox ciudat, dar adevarat.



Atitudinea ta spune multe, dar multe si nevrute, lucruri contradictorii. Cand iti vei aduna curajul necesar pentru a putea macar sa vorbesti cu mine?... Sau crezi ca nu e nevoie de curaj, ci de nesabuinta?...



Nesabuit ai fost cand mi-ai aruncat prima privire, primul cuvant, cand mi-ai rostit pentru prima oara numele. Da, atunci ai fost.

Acum e poate prea tarziu...dar nu stiu nici eu exact pentru ce. Ai aflat o parte din adevarul pe care vroiam sa ti-l spun. Doar doua cuvinte, care fara altele in amestec, nu rezulta nimic. Poate de asta tu chiar crezi ca e ceva neinregula la mijloc, dar, nu este.



Sunt atatea de spus, atatea de aratat. Poate daca nu te-ai afla permanent pe lumea ta, ai pasi putin si in realitate. Dar, ce spun, cand si eu ma aflu constant in propria mea realitate.



Ce ar fi sa ne desprindem amandoi din vise si sa pasim in lumea reala, unde putem spune lucrurilor pe nume si sa nu ne mai ascundem ca niste lasi , in spatele unor inchipuiri, unor plasmuite idei, atat de vagi si poate neadevarate... Poate e cazul sa incepem sa “simtim” adevarul...

Raluca Băceanu

vineri, 9 octombrie 2009

In sfarsit...


E clar.Chiar m-am schimbat, dar e genul de schimbare care nu se vede, ci se simte.

Nu mai sunt blocata in sfera aceea, nu ma mai invart la nesfarsit in ea, dar cel mai important, sunt dincolo de ea. Am pasit in spatiul infinit in cunoastere. Ratiunea parca mi-a fost descatusata. Traiesc o proprie epoca a iluminismului.

Simt acum ca pot face chiar orice, aveam nevoie doar de un impuls, de un stimul puternic.

E important, sau cel putin pentru mine, sa spun lucrurilor pe nume. Am reusit si ma simt eliberata.

De aici inainte ma asteapta inca o serie de probe, de obstacole poate. Nu imi pasa atata timp cat stiu ca pot avea incredere in...mine.

Le voi trece pe toate, chiar daca la un moment dat voi crede ca am stagnat la un anumit punct.

Dreapta mea e fara sfarsit....

Raluca Băceanu

marți, 6 octombrie 2009

Debut "Calatorie prin mintea unei adolescente"


Marele debut.

Ziua a inceput destul de…urat. De cum am intrat in scoala am vazut pe toate posterele mele atasat “AMANAT”. Zic, ce dracu? Bineinteles ,Tudor Chirila nu a mai venit.Oare de ce stiam ca asa se va intampla?Pana la urma, am facut cum am vrut eu, ca nu degeaba sunt incapatanata.
Am dezlipit de pe toate cele 9 postere cuvantul “AMANAT” si am anuntat elevii ca se va tine totusi activitatea la sala Noica.

Nu mi-am pregatit un discurs, si asta mi-a fost reprosat de cineva.Recunosc ca nu mi-am facut un plan, pentru ca de obicei cand imi fac, nu iese deloc bine. Asa ca am lasat-o balta, chiar balta. A fost spontan, dar nu si perfect. Putea fi mai rau de atat. Dar ce sa faci, emotiile m-au doborat, la propriu, si nu, nu este un cliseu, chiar asa a fost. Poate unii se asteptau la mai mult de la “asa o fata minunata” ca mine. Dar am dat cat m-au lasat emotiile si deci am cam dat-o in bara...

M-am balbait, imi era cald, zecile de priviri atintite asupra mea ma criticau sau apreciau...
Am vorbit putin, am vorbit cam incet, nu mi-a stat parul cum as fi vrut si ma deranjau al naibii de tare tocurile pe care nu le suport dar asta e.

A fost o zi plina.Am fost cicalitoare.Am incercat sa rezolv o problema dar nu am reusit. Am mers pe principiul “acum ori niciodata”, dar voi merge de azi pe principiul “si maine e o zi”. Am fost emotionata.Am mai spus asta?M-am repetat, am fost coplesita si o impiedicata, eu care acum vreo 2 luni eram calmul in persoana.

De acum incolo, nu voi mai fi cum am fost. Poate de 50 000 de ori mai “nebuna” si repezita. Nu pot sa cred nici acum de cate am fost capabila azi.Sper sa nu imi fie afectata viata mea sociala din cauza asta , si asa cam subtirica :)).

Deh... sa ma obisnuiesc cu viata, cu viata de scriitoare...Boema, romantica si deloc pesimista. Tot raul spre bine.

P.S Ascult de nu stiu cat timp aceleasi 4 melodii, si anume :
Jet-She’s a genius
Kasabian-Underdog
Arctic Monkeys-Crying Lightning
The XX- Crystalised

P.P.S- Cred ca sunt paranoica, sau chiar se uita?...:))

Raluca Băceanu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase