Anotimpuri
De mult timp nu am mai citit o carte atat de plina de intelesuri.
Anotimpuri, de Radu Tudoran.Sunt inca sub influenta drogului meu...Aceasta carte m-a imbatat intr-un mod deosebit de placut, ca atunci cand bei o bautura tare, dar caruia nu ii simti gustul tare cum iti aluneca pe gat, ci aburii care se zbat sa iasa din plamani sub forma de vapori...Asta apropo si de un capitol din carte..
Nu am taria sa descriu cartea, cu siguranta asta mi-ar face ochii sa experimeteze o senzatie ce deja o experimentez fara sa vreau. Nu vreau sa devin sclava propiilor mele lacrimi, nu acum, mai ales dupa ce am citit cartea.
Lucru destul de imposibil... Am inceput sa citesc cartea fara motiv, pur si simplu am luat-o din biblioteca. Aici intervin "coincidentele".
La inceput, o carte ok, dar nu si speciala.
Pe parcurs am aflat ca m-am inselat. Felul in care erau descrise unele senzatii ma infiorau si vroiam sa ma bucur de acea senzatie mai mult, mai mult...
Sfarsitul, si de aceasta data, a fost unul, pentru mine, realist, deci, dramatic...Muzica pe care o ascultam( Muse-Bliss) a contribuit la starea mea. Totul s-a potrivit ca o manusa: muzica cartii, cartea sufletului meu, sufletul meu scriitorului..
Arta lui Radu Tudoran ma copleseste. Este scriitoul meu preferat incepand de acum.
Oare de ce ma simt la fel ca si Manuela in aceste momente? Fara un scop, singura, abandonata de cei dragi, ma simt ca un personaj dintr-o carte. Voi sfarsi ca protagosista sau ca un personaj antagonist...?
Sa fie doar cartea de vina pentru asta?...
"Sunt sigura ca exista o legatura intre toate faptele noastre, de aceea nici nu vreau sa ma impotrivesc vreuneia. Am avut zile intregi in care a trebuit sa stau de vorba cu mine, si m-am gandit ca singurul mijloc de a gasi fericirea este s-o cauti in orice intamplare."
"Poate intr-adevar, trebuie s-o cauti in orice intamplare! Era filozofia invinsilor..."
"Isi intoarse incet capul spre ea si ii privi mult timp, in tacere, chipul palid, suferinta din zambetul ei, salul negru care o acoperea, ca un simbol, de sub barbie, pana la glezne, ascunzandu-i corpul de privirea lui"
"Se vazu desfacuta de fiinta ei terestra, zburand, in sfarsit cu adevarat, in sensul absolut al acestui cuvant. Viata ei se opri aici, lasand in loc sentimentul ca se arunca in eternitate, cu bratele in laturi, cu fruntea spre cer, desprinsa pentru totdeauna de pamant"...
Raluca Băceanu
Comentarii