Inima de Sticlă
Read this first: Inima de gheata.
Inima de sticlă... E poate mai rece, mai grea. A fost rezistentă la căldura lui. Dar la focul cel din
urmă a fost topită, deformată, abia de mai există. Nu mai bate, nu mai simte nimic. Dar e topită de fiecare dată când focul din ochii lui o săgeteză. Şi nu rezistă. Oricât ar vrea, nu poate.
Gheţă, apoi sticlă... Câte lovituri mai trebuie să îndure pentru a se transforma din nou? Dar în ce? Ce e mai rezistent decât sticla? Chiar de ar fi din fier, ar rugini, ar crăpa iarăşi, la fel s-ar întâmpla chiar dacă ar fi din orice alt metal. Orice are un punct de fierbere, chiar şi o inimă din cel mai puternic metal sau aliaj existent.
Dar, o inimă de piatră? Pentru că deja a început transformarea... Da, piatră. Nu o mai poţi topi. O poţi sfărâma, dar tot va rămâne acolo o pulbere ce se va închega de câte ori valul lui salvator va trece peste ea. Dar degeaba el o repară, mereu va fi cineva acolo ce va încerca să o strice, chiar dacă nu tu.
Şi totuşi, o inimă de piatră?! Ce poate să ofere o inimă de piatră? Puţin praf, niciun pic de căldură. Atâta timp cât încă e ceva acolo, chiar dacă atât de puţin, e bine. Până la urmă, e o inimă, nu contează din ce e facută. Oricât de puternică ar fi, sentimentul e cel care o înfrânge, pentru că el întotdeauna va fi de două ori mai puternic.
Inimă de sticlă sau de piatră, probabil că finalul e acelaşi. Ce mi-e o baltă de sticlă topită, ce mi-e o grămăjoară de pulbere.
Ştiu ce se va întâmpla cu inima, dar eu, eu mai îmi dau seama de lovituri? Nu le mai simt decât atunci când e prea târziu, iar acum, tot ce aud e un continuu, dar foarte slab, dum...dum...dum... ... ...dum... ... ...
,,Deşi sunt stâncă, nu-s de piatră..."
Raluca Băceanu
Comentarii