duminică, 23 decembrie 2012

Prin ochii lui Vlad - part 3

Trecuse prea mult timp... Am privit-o cu mirare. Era atât de schimbată încât abia am putut accepta că era ea.

Avea în privire un soi de maturitate. Acel licăr al ochilor părea că e mai puţin luminos. Părul, mai scurt şi mai drept ca înainte, i se revărsa pe umerii ce se mişcau în funcţie de respiraţia ei sacadată.

Îşi lăsă privirea în jos, ca şi cum s-ar fi ascuns, ca şi cum şi ea ar fi simţit scurgerea timpului mai apăsat ca înainte. Îşi privi mâinile lungi cu teamă, nu şi le admira. Ridică oglinda de pe comodă şi încercă să se privească. O lacrimă i se rostogoli pe obrazul drept, o lacrimă pe care o lăsă nestingherită să curgă. Îşi atinse pomeţii şi îşi duse mâinile uşor spre buzele ce îi erau întredeschise. Uşor încruntată, clipi de câteva ori şi spuse mai încet decât o şoaptă:
- Îmbătrânesc.
Atunci am realizat că se uita la ridurile pe care le avea, sau pe care credea ea că le-a dobândit.
- Cred că nici nu m-ar mai recunoaşte. Au trecut nişte ani, iar eu, eu sunt alta. Timpul m-a răpit de mine însămi...
Se aşeză pe canapea oftând. De pe spătarul canapelei ridică ceva ce părea o bomboană mică. O înghiţi cu puţină apă şi îşi îndreptă privirea spre tavan zâmbindu-şi trist.
- Oare ce ar spune Vlad dacă ar vedea cum am crescut? De ce nu l-am mai simţit de atâta timp? Să fi plecat definitiv?
- Raluca! Sunt încă aici!
Uşa de la balcon se zdugui iar ea se uită speriată împrejur. Chipul i se lumină apoi şi abia atunci am recunoscut-o în adevăratul sens al cuvântului. Întreaga fiinţă i se schimbă parcă.
M-am apropiat de ea şi i-am mângâiat obrazul unde încă se vedea urma lacrimii. A tresărit şi a zâmbit trist, ca mai devreme.
Se repezi la caietul de pe birou, la creionul mecanic şi începu să scrie pe o pagină.
Totul s-a schimbat prea repede. Cei care veniseră au plecat, iar cei ce au venit acum... nu ştiu cât vor mai fi lângă mine. Iar el, da, pentru că este un el, nu ştiu pentru cât timp va mai fi aici, cu mine. Îmi e teamă să nu plece toţi. Îmi e teamă că voi rămâne iar singură. De fapt, deja mă simt groaznic de singură. Deja toţi au plecat. Ca şi tine. 
Credeam că nu te vei mai întoarce niciodată. Chiar credeam uneori că eşti doar în mintea mea şi atât, că niciodată nu ai existat... Chiar şi acum mă întreb dacă nu cumva eşti un efect al... lor. 
Privi iar spătarul canapelei.
Îmi e teamă că la un moment dat mă voi trezi şi voi realiza că nimic din ce am avut, nu a fost cu adevărat vreodată al meu. Nici măcar tu. Nici măcar pe mine însămi. Simt iar cum mă pierd şi cum trăiesc zi de zi în trupul unei străine. Ce am ajuns...  o umbră într-un trup necunoscut, cu un chip ce şi-a pierdut parcă din tinereţe, din inocenţă... E prea mult pentru sufletul meu... Aş fi vrut să ştiu de ce ai plecat... şi când. Am uitat... Te-am uitat. Însă acum, din cine ştie ce motiv, iar mi-ai apărut în minte, în inimă, abia acum realizând că îmi lipseşti. 
Să îmi lipsească de fapt vremurile de atunci? Acele momente când te simţeam mereu în preajma mea? Când eram unul şi acelaşi...? Cu groază mă gândesc că peste un timp voi uita complet tot ce ţine de tine şi de felul în care prezenţa ta mă făcea să mă simt. Deosebită, într-o lume magică şi nemuritoare, fericită.
Acum, nimic nu mai e magic. Totul e prea real ca să mai fiu împlinită. Concretul mă doboară iar locurile simt cum mă devorează şi cum mă pierd în ele, devin parte dintr-o masă cu care nu mă identific. 
Masca de zi cu zi, zâmbetul forţat, mi se par groteşti şi aş vrea să le repugn. Dar dacă ei ar vedea epava ce se găseşte sub această mască... nu ştiu. Să fie o epavă ceea ce se găseşte sub această mască a mea? Vlad... 
O înţelegeam. Era aceeaşi din trecut. Nu era o epavă. Păcat că nu vedea că este aceeaşi copilă minunată. Şi că tot ce ţine de magic se găseşte în ea. Ce i se întâmplase? De unde teama, de unde toată nebunia care o acaparase?
19 este puţin şi totuşi mult. 
Atunci mi-am dat seama care e de fapt sursa tristeţii sale. Am ieşit pe balcon şi mi-am dat seama că ninge. Era decembrie. Urma ziua ei de naştere. De aceea schimbarea. Ultima oară când o văzusem avea doar 16 ani...
Cu fiecare an simt că mai mor un pic. Iar ei, ceilalţi, văd în asta o bucurie. Le urăsc urările. Urăsc să cresc, să văd în fiecare zi cum încă un rid apare şi cum în jurul ochilor se aşează ceaţa morţii. Ai remarcat asta vreodată? Ochii unui copil nu sunt la fel cu ai unui bătrân. Parcă şi culoarea se duce, nu doar acea lumină caracteristică.
Îmi e aşa teamă când va veni ziua când ochii îmi vor fi aproape albi şi nu va mai rămâne nimic din eu-copilul, din eu şi lumea mea de la 15-16 ani, care era atât de superbă cu tine alături de mine, cu tonele de caiete scrise, cu tot ce era mai frumos.
Îngheţ iar ei nu observă. Plâng iar ei îmi văd râsul. Zbier iar ei îmi aud chicotul. Iubirea nu mai e iubire, e prea reală pentru mine. Totul e tangibil iar singurul intangibil rămas... ei bine, eşti tu. 
Aş fi vrut sincer să mă găsesc în lumea ei tangibil şi să o scot din starea aceea a ei proastă. Trebuia să accepte că asta e viaţa, iar că ce nu e astfel, e moarte...
Am vrut să-i ating o şuviţă de păr iar ea în acelaşi timp îşi dădu şuviţa din ochi. Mă simţi. Mă privi drept în ochi clipă în care am privit-o cu mai mare atenţie. Urma anilor se vedea puţin, dar ochii erau incredibil de schimbaţi încât m-am simţit ruşinat sub a lor povară. Atâtea traume, atâtea experienţe ce îi lăsaseră urme. Prea puţine momente de fericire. Nu greşisem când spusesem că se maturizase. Totul i se vedea în ochi. Aceeiaşi privire caldă, senină, dar care poartă urma unui trecut greu. Vedeam dor în privirea ei, vedeam o agonie vie şi greu de suportat.
Voi fi bine. Ştiu că la un moment dat voi fi. Până atunci trebuie permanent să mă lupt cu demonii timpului până când mă vor birui, în cele din urmă. Rămâi pe aproape, ca un timp ce nu se va scurge niciodată, şi... nu pleca.
Îşi închise caietul şi respiră adânc. Se uită la ceas. 18 şi 14 minute. Vru să sune pe cineva dar renunţă oftând. Nimeni nu ar fi putut-o înţelege mai bine ca mine.
- Rămân, i-am şoptit iar atunci zâmbi dând uşor din cap.
Atunci am observat cele două pisici care stăteau lângă ea. Le mângâie pe amândouă cu drag şi ieşi din cameră. Uşor abătută, dar tot ea era.
Cât timp trecuse...



duminică, 7 octombrie 2012

Revista de suspans nr.1 - Începutul...


Din motive mai mult sau mai puţin personale am încetat să mai colaborez cu revista Suspans. Însă am început o nouă colaborare cu REVISTA DE SUSPANS ce a apărut pe 1 octombrie 2012. Ţineţi minte această zi pentru că e începutul a ceva minunat.

Să aruncăm o privire peste cuprins. Găsim:


Editorialul semnat de Mircea PRICĂJAN – Nu am terminat ce am avut de spus. De citit!

Recenziile următorilor:

Adina BARVINSCHI – Un maestru francez(Pierre Lemaitre, Alex)

Gabriel DAMIAN -- Cenuşăreasa lui King(Stephen King, Carrie)

Gabriel DAMIAN -- Purgatoriul din tribună(Stephen King şi Stweart O'Nan, A Face in the Crowd)

A.R. DELEANU -- Un altfel de Sherlock Holmes (Caleb Carr, The Alienist)

Mircea PRICĂJAN -- Primul fantasy romantic românesc? (Anna Váry, Ultima vrăjitoare din Transilvania. Volumul I: Contesa Aneke)

La rubrica de film:

Gabriel DAMIAN – Pumpkinhead (1988)

Răzvan T. COLOJA -- Morţii vii pentru a câta oară? (Resident Evil: Retribution, 2012)

Eseu de:

Răzvan T. COLOJA – Pete de cafea pe foi imaculate

Laura SORIN -- Povestiri clasice: Probabil primul caz de publicitate mascată din lume

Interivu cu Eugen Ovidiu CHIROVICI:  "Cel mai bun lucru pe care un scriitor îl poate face pentru ţara lui este să scrie bine."

Proza e cea mai stufoasă, astfel că regăsim:

Diana ALZNER – Praf scânteietor şi filamente

Eugen Ovidiu CHIROVICI – O amintire de la Paris (fragment de roman)

Florin IRIMIA – Sus, într-o cameră de hotel

A.R. DELEANU – Scrum

Violeta BĂLAN – Al 8-lea Kreisset (fragment de roman)

Bogdan ONIN – Moş Goangă şi Badea Rădescu

Alin DĂRÂNGĂ – Uluyan Taşlar - Pietrele care urlă

Alexandra NICULAE – Pe undele Istriei

Cătălina FOMETICI -- Phaedra

Nicolae CORNESCIAN -- Foileton: Extreme (1)

Radu Ilarion MUNTEANU -- Looking for a Job

Cristian LISANDRU -- Închipuire (fragment)

Elena POTOCEAN -- Povestea Umbrei

Teodora GHEORGHE -- Secretul domnului Wally

Lena KART -- Un crâmpei de lumină

Nicolette ORGHIDAN -- Noaptea de noapte

Aurelia CHIRCU -- Îngeri sălbatici (1)

Raluca BĂCEANU -- Proprietarul

Ioana-Cătălina DOROJAN -- Lady A

Karel CISPIC -- Zbor

James R. BLAISSE -- Străinul (1)

Andra PAVEL -- Obsesie codificată

Mihai Hafia TRAISTA -- Raniţa de soldat

Liviu RADU -- Scurtă întâlnire

La Profil:

Antuza GENESCU – Hannibal Ochi-Albaştri

Şi o rubrică interesantă, Dosar:

Reviste electronice

Participă: Virginia COSTESCHI, Mihail VAKULOVSKI, Michael HAULICĂ, Ştefan BOLEA, Cornel Mihai UNGUREANU, George SAUCIUC

Poezie! Aici vreau să public şi eu data viitoare:

Ştefan BOLEA – Întuneric

PROFESIONISTUL:

George ARION – Unde ne sunt comentatorii?

FILIERA:

Bogdan HRIB – Toate filierele trec pe la Frankfurt...

ÎMBLÂNZITORUL:

A.R. DELEANU – De ce?

Am citit doar câteva dintre cele câteva zeci de titluri de aici. Evident că m-am oprit la proză pentru a o devora pentru prima oară. 

Prima poveste citită a fost cea a lui Alin DĂRÂNGĂ – Uluyan Taşlar - Pietrele care urlă. Omul ăsta ştie cum să scrie. Se foloseşte lacom de comparaţii, descrieri încât, Doamne, aproape poţi să guşti din peisaj, din teamă. Proza este foarte bună. Te lasă cu gura căscată fără să ştii cum să reacţionezi. De fapt, mai repede reacţionează trupul, ţi se zbârleşte pielea, cam aşa, apoi îţi dai seama că te-a cam speriat. Nu am de gând să îl felicit, este de prisos. Atât de mult mi-a plăcut povestea lui. 

Pe undele Istriei de Alexandra NICULAE mi-a lăsat un gust de ars în gură. Scena finală am citit-o cu ochi mari, flămânzi, aproape bucurându-mă că nemernicul aparat de radio avea să funcţioneze în sfârşit. Povestea asta mi-a hrănit şi mie nişte circuite malefice. YUMMY! Delicios. Mai vreau! :))

Următoarea proză citită a fost Phaedra, a bunei prietene Cătălina Fometici. O proză excelentă, cizelată, cu idee, cu acel zvâc pe care nu îl găseşti oriunde. Îmbină trăiri, le transmite. Ce să mai, are tot ce îi trebuie. Cat nu încetează să mă uimească. E din ce în ce mai bună. Progresul ei este lăudabil. Abia aştept romanul ei.

Nicolae Cornescian cu a lui proză Foileton, Extreme partea I, mă impresionează. Nu doar am senzaţia, ci sunt sigură că Nicolae Cornescian este un autor desăvârşit. Singurul regret pe care îl am, şi aici este valabil pentru toţi scriitorii noştri, este că nu sunt de ajuns de citiţi. Un asemenea mare talent nu merită    
în jur de 500 de vizualizari, ci câteva mii, zeci de mii. Scrie atât de bine încât nu ştiu ce aş putea să spun despre el, despre poveste, fără să nu mă gândesc "oare e de ajuns ca să fac lumea curioasă şi să-l citească?". Şi asta e valabil pentru toate prozele acestui scriitor. Şi desigur, din păcate, niciodată nu e de ajuns. Pot spune doar că sunt mândră să fiu contemporană cu acest scriitor. Respect!

Secretul domnului Wally de Teodora GHEORGHE m-a amuzat. Într-un mod macabru, dar mi-a plăcut. Mult. Încă de la prima frază povestea m-a cucerit ca nicio altă poveste. Nu ştiu de ce dar cumva presimţeam că o să îmi placă al dracului de mult povestea. Cum s-a şi întâmplat. Ce bine îmi pare că Wally a sfeclit-o. :)) Merita!

Lena Kart, cu al ei Crâmpei de lumină mi-a amintit încă o dată că aparenţele înşeală. Preotul acela, nemernicul... Misterioasa Lena este pe drumul cel bun. Îmi place foarte mult stilul ei. Este foarte diferit ce cel regăsit în celelalte proze. Are ceva al ei. Este cumva şi liric şi agresiv şi inocent. E ca un cocteil...

Proza Aureliei Chircu, prima parte din Îngeri sălbatici a reuşit iniţial să îmi aducă aminte de romanul Portretul lui Dorian Grey. Doar iniţial. Adevărul e că proza este cu dus-şi-ntors, îţi face neuronii să zbârnâie. Nu înţelegi, apoi ai o revelaţie, şi iar nu înţelegi până când vezi acel mare şi enervant "va urma". Ok, nu mai am răbdare, dar se pare că scriitoarei îi place să ne chinuie cu ţinutul în suspans :)).

Urmează apoi subsemnata cu proza Proprietarul. Cam toată este ancorată în realitate. În realitatea mea, cea de agent imobiliar. Pot să vă spun că munca asta pe care am depus-o pe parcursul verii presupune mai mult decât contracte şi mers pe teren. Presupune agilitate, presupune să fii mereu cu ochii în patru. Şi evident să nu spui niciodată cine eşti... Dar mai bine citiţi povestea şi vă daţi seama. Crime, mister...? Eu zic că vă cam tentează. Mai ales că apare şi detectivul Robert Stănescu în peisaj pe care îl întâlniţi în Misterele de la 417 D. Acelaşi stil poliţist. Enjoy! http://revistadesuspans.ro/proza/proprietarul/

Povestea Ioanei-Cătălina Dorojan, Lady A. m-a întristat. Mi-a plăcut enorm de mult, dar m-a întristat. Într-un fel, amnezia după un şoc puternic este ceva de care mă tem, nu ştiu de ce. Aşa că, proza a fost ca o aducere aminte, cumva bizară. Habar nu am cum să exprim sentimentul. E ca şi cum eu sunt acea Lady A. Cine ştie, poate într-o viaţă anterioară...

Scurtă întâlnire, de maestrul Liviu Radu, scriitorul meu preferat este o proză pe cât de sinistră, pe atât de simpatică şi dulce. Devoraţi-o până nu vă devorează ea pe voi! :))

Cam acestea au fost prozele pe care le-am găsit cele mai bune. Ar mai fi câteva pe care nu le-am citit dar, deh, viaţa de student, cu cele câteva zeci de cărţi ce trebuie citite la fiecare curs în parte, îmi cam răpesc din timp. Dar nu e nimic, revin cu alte comentarii peste o lună!

Acestea fiind spuse back to study...


Raluca Băceanu

M-am reîntors....

... după o absenţă de... of, îmi e aşa ruşine... două luni!


Să o luăm cu începutul verii.

După ce am terminat cu nebunia înscrierii la facultate, mai mult ca sigură eram că voi intra la Istorie, cum s-a şi întâmplat.... tadadadaaaam... a urmat vacanţa bine-meritată, însă nu înainte de a avea cel mai nebunesc job pe care nu ar fi trebuit să îl încerc niciodată, acela de agent imobiliar. De aici o lungă poveste despre care vă voi vorbi în postarea următoare.

Vorbeam de vacanţă... Costineşti. Pentru al doilea an consecutiv. Această vacanţă am câştigat-o după ce vreo 20 de sâmbete la rând, în clasa a XII-a, am participat la un curs elaborat de jurnalism. Experienţa a fost una, dar cadoul primit, tabăra aceasta a fost incredibilă...

 Am cunoscut o nouă faţă a iubirii. Aceea când iubeşti şi eşti iubit înapoi. Acea faţă când te îndrăgosteşti de o persoană când şi ea se îndrăgosteşte de tine. În acelaşi timp, după o primă privire, după un prim gând. Şi, Doamne, e... habar nu am cum să explic. E ca o foame reciprocă ce imediat cum se potoleşte, revine. Şi o ţine aşa mereu. Eşti sătul şi mai vrei şi... Am zis că nu ştiu cum să explic. Cert e că acest ceva e... O las baltă. Nu îmi iese.


Cum spuneam. Minunata vacanţă. M-am îndrăgostit. Apoi vacanţa s-a terminat şi...


Acum am ajuns în prezent. A început facultatea. Am început să fiu sociabilă. Da, eu. Şi, mai mult ca niciodată, simt că trăiesc. Nu viaţa de student, pe aia o dispreţuiesc pentru excese, ci acea viaţa când ai lume în jurul tău, când ai poveşti de descoperit, când totul e nou şi vrea să ţi se releve. Pe gratis. Nu tragi de nimeni, nu e nimeni stingher, fiecare vrea să îşi expună o parte din suflet. Sau vrea să impresioneze, dar când se întâmplă aşa o am pe Irina cu care pot să glumesc şi să trec peste...mmm, excesele celorlalţi.

Nu totul e roz, cum nici nu poate fi. Dar e plăcut să ştii că poţi depăşi greul cu nişte oameni pe care deşi în cunoşti de puţin timp, ai senzaţia că îi ştii de undeva, de dinainte. Deja ai un cod specific cu micul grup, deja atunci când vi se intersectează privirile, puteţi citi vorbele fără să fie nevoie să fie rostite. Cunoaşteţi acest sentiment? De a te potrivi din start cu unele persoane? Desigur, istoria ne uneşte, ceea ce face încă de la început din noi persoane curioase şi cărora le place studiul.

De ajuns cu laudele totuşi, că o dau în cealaltă extremă. Mereu rămân pe fază fiindcă euforia asta te poate face să pluteşti prea sus ca să te mai poţi întoarce. Sau cel puţin, nu prea uşor.

Săptâmânile astea două am fost foarte des în vizită la liceu. Puştii de a noua mă adoră. Am vândut câteva zeci de exemplare din primul meu roman Călătorie prin mintea unei adolescente. Am dat o groază de autografe, mereu diferite. Am simţit cum e să fii apreciat, să ai oameni care să te dorească în preajma lor. E un sentiment extraordinar. Şi, poate cel mai important, am reuşit să schimb în bine un destin al unei adolescente, Irina V. O ador pe aceasta fată, şi nu neapărat pentru că mi-a scris o foartre sensibilă scrisoare în care îmi vorbesşte mai deschis decât mi-au vorbit uneori unii prieteni, ci pentru dorinţa ei pură de a schimba, de a ajuta, de a scrie. Am de gând să o ajut cum pot eu mai bine. Vă spun, fata asta scrie la 14 ani poezii mai bine ca unii poeţi de peste 50 de ani pe care i-am citit şi alături de care obişnuiam să frecventez cenacluri. E absolut incredibilă.

Acum răsuflu. Habar n-am ce am scris mai sus, cred că totul e într-o harababură fără coerenţă, fără puncte cheie, fără nimic. Mă mustra conştiinţa că nu am mai postat nimic de atâta timp aşa că am încercat să scriu pe scurt cam ce s-a petrecut în această perioadă.

Recapitulând:

M-am distrat la mare cu cea mai bună prietenă a mea, căreia îi mulţumesc pentru acele sfaturi fără de care următorul eveniment de pe listă nu s-ar fi fructificat aşa de bine...

... m-am îndrăgostit de cel mai scump, inteligent, sufletist băiat. Este, este!

... am epuizat aproximativ 1300 de exemplare din Călătorie prin mintea unei adolescente iar peste o lună, o lună şi ceva, stă să apară romanul Harul...

.... am nişte colegi geniali cu care am putut merge în cluburi de tipul: Club A, Kulturhaus, Mojo, Actors's Pub. Nu m-am mai simţit aşa stingheră cum mă simt de obicei. Ştiţi că URĂSC cluburile şi petrecerile. Ei bine, cu ei a fost haios. Mai ales la karaoke! Deşi am falsat şi arătat groaznic pe scenă alături de bunul coleg Vlad, a fost bine... cred... sper... pe cine păcălesc.

... şi... de mâine încep cu nebunia.

Şi fiindcă începe cu adevărat nebunia, adică seminarii, cursuri... am o listă cu "trebuie" de care TREBUIE să ţin cont. Că de-aia trebuie, nu?!

Trebuie să...

1. Fiu cuminţică şi să dau pe la facultate oricât de mult nu îmi va sta mintea la asta.
2. Să continui să scriu. Atât pe partea de online cât şi pe partea... să zicem că la anul chiar trebuie să mai am o parte din trilogie scrisă, altfel mă scalpează editorul.
3. Să nu îmi neglijez prietenii, atât pe cei vechi, cât şi pe cei noi.
4. Să lucrez. Să am energie. Şi să dau randament la ambele job-uri.
5. Să nu înnebunesc de la prea multe lucruri de făcut.

AMIN!

Raluca Băceanu

P.S Revin!

marți, 17 iulie 2012

Suspans numărul 26

Gata BAC-ul dragii mei, mă reîntorc în forţă la scris şi citit, dar şi la lucrat.

Luna iulie ne aduce pe lângă vipie un nou număr de SUSPANS!

La capitolul proză nu ducem lipsă, ba chiar trei noi autori ni s-au alăturat cu proze care mai de care mai... bizare!

Astfel îi întâlnim pe Eugen Ovidiu Chirovici, cu al său text Accidentul;
Aurelia Chircu, ce adaugă o nouă parte la Din ştreang, mai bună, mai răpitoare;
Tiberiu Virgil Popescu, cu ai săi Câini fantomă;
Karel Cispic, cu Întâlnirea;
Ioana-Cătălina Dorojan, care semnează cel mai bun text de-al ei de până acum, Susurul tăcerii;
Mihai Hafia Traista, semnează o primă parte din Zodia Mielului;
Paul D. Adrian, cu al său stil inconfundabil de delicios, delectându-ne cu al său text: Nopţi în tenebre: Piatra din Abis;
Sânge, lacrimi şi aur, partea I de James R. Blaisse;
Alin Dărângă, cu încă un text excepţional (băiatul ăsta scrie din ce în ce mai bine, WOW) cu super proza Mirtuman;
Alexandra Niculae cu al ei text Raze strâmbe;
Prietena Cat, Cătălina Fometici ce ne stârneşte interesul şi ne lasă până pe 15 luna viitoare cu buza umflată (REAO!!! MAI VOIAM!), cu minunata proză semnată Phaedra;
Lena Kart, cu a ei ciudată şi înfricoşătoare Insulă a Gaunilor ce m-a dus cu gândul la prozele pline de mister ale lui Edgar Poe, preferatul meu;
Ştefan Bolea, cu un fragment din Pandora;
Iar Teo Turcan, cu Pânza vie promite mult şi  am de gând să aştept cu interes ce va mai publica pe site.

Şi micuţa de mine, deşi nu a avut timp să termine povestea pe care o pregătea, ce să zic, am scris o mică recenzie de vreo 4 pagini la Blocul Câş scris de maestrul Liviu Radu. Mi-a plăcut să văd că sare în ochi următoarea frază:
"Liviu Radu, autorul romanului Blocul câş, ar avea toate şansele să fie aşezat lângă scriitori precum nuvelistul Ioan Slavici, dramaturgul I.L Caragiale, poetul Mihai Eminescu, povestitorul Ion Creangă, intrând în istoria literaturii române precum fantasticul Liviu Radu…." http://suspans.ro/literatura/recenzii/blocul-cas-o-altfel-de-recenzie.

De menţionat este şi recenzia lui Liviu Szoke, la romanul gothic al lui Oliviu Crâznic, foarte bine realizată.

Click http://suspans.ro pentru mai multe comori de recenzii, de articole, de SPAIME! MUAHAHA!!!

Raluca Băceanu

vineri, 15 iunie 2012

Asfalt


Şobolani cu burta-ntoarsă
Şi păsări de mult strivite,
Asortaţi în verdele
Gândăcimii storcoşite,
Pe-un asfalt ei se preling...
Prefăcuţi de mica soartă
În ofranda paşilor.
Dar asfaltul geme
Sub mirosul mult prea acru.
Îi e cald şi se topeşte
La lumina Astrului
Până când micile trupuri, 
Se evaporă de timp
Şi-mi dau seama cu stupoare...
A menirii mişelie!

Şi de gândurile ar fi trupuri
Le-aş storci de-asfalt acum
Ca să nu-mi mai bâzâie-n minte
"Unde eşti? Ce-ai mai făcut?"...

15 iunie 2012
Raluca Băceanu

luni, 4 iunie 2012

De moarte



                                                                          Nu râvni la Zeiţa universului tău,
Prefă-o-ntr-o sfântă, nu-i întina rostul
De a creea, prin tine, purul cast din lume...
Căci altfel, foc şi tunete se vor abate spre tine.
Renunţă la trup, la dulcele carnal,
Deschide ochii, vezi că-i doar trecător, un păcat.

*
Ai râvnit la Zeiţa universului tău,
Ai prefăcut-o violent într-o trestie speriată
Şi te-a distrus prea repede prin murdara-ţi dorinţă...
Pucioasă din umbre s-a abătut furios spre tine
Acum... prea târziu să te lepezi de carnal
Din fiinţa ta se înfruptă mişel păcatul...
Închide ochii căci prin ei nu mai zăreşti Înaltul.

*
Te-ai stins.


3 iunie 2012

sâmbătă, 2 iunie 2012

Dincolo de noapte - Păreri de la mult aşteptata lansare


A trecut şi lansarea antologiei Dincolo de noapte. Un eveniment pe care de foarte mult timp îl aşteptam şi care s-a terminat mult prea repede.

Lume multă, cărţi şi mai multe, autori consacraţi, ce să mai, Raiul pe Pământ. În cadrul lansării au vorbit Horia Nicola Ursu, Michael Haulică, Ştefan Ghidoveanu şi, desigur, Oliviu Crâznic, editorul, fără de care această antologie nu ar fi existat.

Spun încă o dată cât de mândră sunt că am publicat alături de nume mari precum: Liviu Radu (cu care am şi purtat o discuţie extrem de plăcută, acest om este o prezenţă atât de magică fiind atât de binevoitor, de cald de... nu există cuvinte pentru a-l putea descrie cum se cuvine pe maestru), Dan Doboş, George Lazăr, Florin Pîtea, Ştefana Czeller, Ana-Maria Negrilă, Ciprian Mitoceanu; să nu uit de tinerii de mare talent pe care îi apreciez şi îi îndrăgesc extrem de mult, ca: Laura Sorin, Cătălina Fometici (zisă şi Cat, care azi mi-a fost alături precum o soră dragă şi scumpă) şi Narcisa Stoica.

Un eveniment plăcut, m-am bucurat să revăd persoane deosebite, Moshul Sf, Ştefan Ghidoveanu, Ona Frantz, Mihail Grămescu, Camelia Pantazi Tudor (autoare a cărţii recent apărute, New Beijing) şi încă mulţi alţii care sper să nu se supere dacă nu i-am menţionat aici. :)

Aaa, nu mă aşteptam să acord atât de multe autografe! Serios că nu! Ultima oară când am scris mai mult de 5 consecutiv a fost în 2009 când mi-am lansat cartea mea, Călătorie prin mintea unei adolescente. Azi cred că am dat peste 10-15, ceea ce e foarte mult având în vedere că am rămas la târg în jur de două ore. M-am bucurat enorm să scriu dedicaţii care mai de care mai ciudăţele, fiecare având un mesaj puternic la adresa Binelui şi al Răului, după cum şi povestea mea din antologie, Fraţii de Saint Yves, are. În funcţie de chipul fiecărui fan am putut concepe mesajul, pe moment. A fost extraordinar sentimentul. Chiar am simţit că o parte din mine va rămâne în acele persoane şi că, poate, le voi schimba percepţia lor asupra acestor două Valori opuse...

Pe scurt, în ciuda emoţiilor mele şi moleşelii continue pe care o resimt în acest anotimp, pot să spun că da, m-am simţit extraordinar de bine.


Cât despre poze... urmează să fie postate.

Vă salut!

Raluca Băceanu

UPDATE 5 iunie, după cum promisesem... FOTOGRAFIILE!
















vineri, 1 iunie 2012

Top 5 lansari Bookfest: DINCOLO DE NOAPTE!


Fotografia din stânga a constituit motivul unei mari bucurii. Antologia Dincolo de noapte se află printre cele 5 în topul ziarului Evenimentul Zilei.

Nu pot spune decât că sunt deosebit de încântată de aceasta. Mă simt onorată ca povestea mea, Fraţii de Saint Yves, să se afle într-o antologie prestigioasă, alături de alţi mari autori precum Liviu Radu, Oliviu Crâznic, George Lazăr, Dan Doboş şi mulţi alţii pe care abia aştept să îi întâlnesc la Lansarea de mâine, sâmbătă 2 iunie, orele 14:00, de la standul Millennium Books.

Se anunţă o zi deosebită, puteţi vorbi cu autorii, garantat veţi primi autografe. Ce mai aşteptaţi? Eu una, explodez de nerăbdare în mii de emoţii ce îmi fac stomacul să se simtă ca al unei îndrăgostite (nu că nu aş fi fost deja, deci vă daţi seama :))!).

Vă aşteptăm acolo. Nu uitaţi că antologia Dincolo de noapte este PRIMA de gothic adevărat din România care cu siguranţă va putea concura (deja o face având în vedere numărul mare de persoane interesate de aceasta!) cu nume mari din literatura universala, precum preferatul meu, Edgar Allan Poe...

Raluca Băceanu


miercuri, 30 mai 2012

Cărţi spectaculoase la Bookfest – reduceri, lansări etc.



STANDUL MILLENNIUM BOOKS:

Începând cu miercuri 30 mai, puteţi achiziţiona la Bookfest antologia gotică DINCOLO DE NOAPTE (lansare oficială în prezenţa autorilor sâmbătă, 2 iunie, ora 14), scrisă special pentru a rivaliza cu operele marilor scriitori străini. Poveşti cu vampiri, cu vârcolaci, cu îngeri,mistere şi pasiuni întunecateteroareromantismmagie şi enigme,investigaţii şi ocult… De la H.P. Lovecraft şi Edgar Poe la Stephen King şi  Anne Rice, gothicul a fost şi va rămâne fascinant pur şi simplu. Citiţi şi veţi vedea.

…ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL: Într-un castel bântuit de diavol, câţiva nobili disperaţi, izolaţi într-un turn, luptă pentru viaţa şi pentru sufletul lor. Violenţă, sălbăticie, panică, iubiri neconsumate, obsesii distructive, trădări, onoare, credinţă, laşitate şi puritate, groază, blestem, femei fatale, vânători, spadasini, preoţi, ocultişti, tinere inocente… şi un vampir. Cine va rămâne în viaţă? Şi, mai cu seamă, cine îşi va păstra sufletul intactTrei premii literare, incluzândPremiul Galileo pentru Cel mai bun roman. Plus Premiul Societăţii Europene de Science Fiction şi Fantasy pt autor (Encouragement Award 2012).

ÎN SÂNGELE TATĂLUI: Un action SF scris de autorul romanului Colţii.
VÂNZOLELI NOCTURNE: Al patrulea roman din seria fantasy WALDEMAR (scrisă de însuşi Maestrul Poveştilor, premiat naţional şi internaţional, Liviu Radu).

SKIPPER DE INTERZONĂ: un cyberpunk plin de suspans şi acţiune al lui Sebastian Corn, probabil cel mai vândut autor român de literatură fantastică.

CORNEL ROBU: o carte de non-ficţiune, dar esenţială pentru iubitorii istoriei fantasticului.
STEAMPUNKPremiul Galileo pentru cea mai bună antologiepublicată în anii 2010-2011, reuneşte poveşti a la Jules Verne şi H.G. Wells.

ANTOLOGIA GALILEO 2011Cele mai bune texte sf, fantasy şi horror din 2010.

ANTOLOGIA GALILEO 2012Cele mai bune texte sf, fantasy şi horror din 2011.

GALILEO SCIENCE FICTION AND FANTASY NR. 4: o revistă cât o carte (peste 200 pagini), cu autori români şi străini numai unul şi unul. Include povestirile Isabel în cădere (Ian R. MacLeod), Apocalipsă la super-ofertă (Narcisa Stoica) şi Transport periculos (Oliviu Crâznic, povestire din seria dark fantasy/military space opera Ermengaarde Saga).

STANDUL HERG BENET (lângă Standul Millennium Books):
ALERTĂ DE GRADUL ZERO: antologie cuprinzând texte ale mai multor categorii de autori români contemporani, inclusiv texte ale unor reprezentanţi ai literaturii fantastice. Conţine thrillerul neogothic Ellen Lee (Oliviu Crâznic).

STANDUL EDITURII VREMEA:
WALDI HORER, cu o culegere de povestiri de un fantastic interesant, delicat şi subtil:

…ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL (a se vedea mai sus)

STANDUL EDITURII NEMIRA:
Cunoscuta ANA-VERONICA MIRCEA ne aduce o culegere de povestiri SF a cărei lansare (sâmbătă, ora 15) este aşteptată cu mare interes:

Dacă vă place literatura non-cotidiană, literatura extraordinarului, a personajelor memorabile şi a întâmplărilor şi trăirilor spectaculoase, nu rataţi titlurile de mai sus – mai ales că sunt la reducere.


Raluca Băceanu

luni, 28 mai 2012

Dincolo de noapte - Cuvântul editorului


"O EPOPEE CU FINAL (SPER!) AŞTEPTAT

Poveştile „de orori şi mistere”, care aveau să configureze ulterior literatura gotică, au aprins imaginaţia publicului cititor începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (Horace Walpole, autorulCastelului din Otranto, este considerat a fi creatorul genului), odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvîntului englezesc „gothic” fiind chiar cel de „medieval”). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne pentru a li se acorda o minimă verosimilitate (puternic contrastantă cu abordările alegorice anterioare), au caracterizat – din acel moment şi pînă în zilele noastre – o specie literară al cărei traseu spectaculos a fost permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere, asigurîndu-i-se astfel nemurirea. Romane, nuvele şi povestiri precum Stafiile din casa dintre dealuri (Shirley Jackson), Salem’s Lot (Stephen King),Carmilla (Sheridan LeFanu), Fantoma de la Operă (Gaston Leroux),Călugărul (M.G. Lewis), Cazul Charles Dexter Ward (H.P. Lovecraft),Horla (Guy de Maupassant), Prăbuşirea Casei Usher (E.A. Poe),Frankenstein (Mary Shelley), Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde (R.L. Stevenson),Dracula (Bram Stoker), Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde) etc. au fost şi vor rămîne mereu importante repere culturale în toate ţările din lume.
De altfel, goticul este responsabil pentru naşterea a două importante curente – simbolismul şi romantismul, aşa cum înşişi fondatorii acestora admit, implicit sau chiar explicit, în scrierile lor. Tot din gotic au derivat ulterior horrorul, thrillerul şi, recent, specia literară „paranormal romance”. Mai mult, există specialişti (Brian Aldiss, de pildă) care consideră că science-fictionul reprezintă o proiectare în viitor a genului gotic, avînd în vedere teme caracteristice precum invenţiile uimitoare, savanţii nebuni/excentrici ori castelul bîntuit, acesta din urmă devenit, prin transpunere, staţie spaţială părăsită sau navă cosmică, infestată cu monştri extratereştri. Practic, goticul a însumat, la bază, toată literatura care conţinea elemente fantastice strecurate într-un cadru relativ realist, ori cel puţin elemente ieşite din comun, din banalul cotidian. De aici s-au dezvoltat, prin urmare, multe şi importante ramuri ale literaturii fantasticului, misterului ori straniului.

Însă, deşi a luat de-a lungul timpului variate chipuri, în unele cazuri transformîndu-se radical, goticul nu a murit niciodată. De la Peter Straub şi C.R. Zafon pînă la J.C. Oates (nume vehiculat în contextul Premiilor Nobel!), genul continuă să fiinţeze în literatura universală, rezonînd neabătut cu inima şi cu mintea cititorului înfiorat şi rămînînd apoi cu acesta pentru totdeauna.
În literatura română, lucrurile nu stau atît de bine. Cu toate că, iniţial, goticul a fost îmbrăţişat şi aclamat de scriitorii şi oamenii de cultură români (amintim aici pe I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Gala Galaction, Titu Maiorescu, Ionel Teodoreanu ş.a.), mai multe nume mari punîndu-şi semnătura pe manuscrise încadrabile în acest gen (cum ar fi, spre exemplu, Domnişoara Christina de Mircea Eliade, Îmbrăţişarea mortului de Alexandru Phillippide, Schimnicul de Vasile Voiculescu etc.), odată cu instaurarea comunismului, operele non-realiste au fost împinse într-un con de umbră, etichetate drept „literatură pentru copii şi tineret”, deoarece supranaturalul, religia, idealizarea aristocraţiei şi, în general, iniţiativa şi imaginaţia erau contrare doctrinei oficiale. Din păcate, şi postdecembrist, în virtutea obişnuinţei probabil, această viziune ostilă fantasticului s-a păstrat în majoritatea cercurilor literare, abia de curînd părînd să aibă loc o conştientizare a faptului că abordarea în cauză este una eronată.

Astfel se întîmplă că, într-o perioadă în care cărţile cu vampiri, vîrcolaci, îngeri sau alte fiinţe specifice creaţiei gotice fac furori inclusiv pe piaţa românească (e drept, în rîndurile populaţiei tinere şi foarte tinere – fenomen explicabil, avînd în vedere că genul „paranormal romance” se adresează cu precădere acestora) şi cînd pe ecrane rulează filme dedicate lui Edgar Allan Poe, în librăriile noastre există prea puţini maeştri ai goticului, iar aceia care există se află aşezaţi pe rafturile din spate – cu toate că ei ar putea, cred eu, cumula fără probleme segmentul de populaţie adolescentin cu cel matur. În schimb, peste graniţă, cititorul nu are nici o dificultate în a achiziţiona, spre exemplu, o „integrală” Lovecraft, Hawthorne sau Poe.

Din acest contrast între relativa absenţă a goticului în România contemporană şi faptul că genul (fie prin reprezentanţii clasici, fie prin cei de astăzi) are atîtea de oferit cititorului autohton, acesta din urmă, mai mult, dînd şi semne serioase că ar fi interesat de o asemenea literatură (în aceeaşi măsură ca cititorul american sau englez, de pildă), s-a născut ideea antologiei aflate acum în mîinile dumneavoastră, idee pe care am expus-o, într-o seară, reprezentanţilor editurii Millennium: Horia Nicola Ursu şi Michael Haulică. În fapt, la momentul respectiv nu mă gîndeam să coordonez eu antologia de faţă, ci pur şi simplu i-am întrebat pe cei doi dacă nu au în plan să realizeze şi aşa ceva, după succesul răsunător obţinut de Adrian Crăciun cu o altă antologie dedicată unui gen relativ absent pînă acum la noi: Steampunk: A doua revoluţie. „Facem,” mi-a răspuns Horia, „dacă te ocupi de ea”. Onorat de încredere, am acceptat, desigur, imediat (presupun că încrederea a venit, printre altele, şi ca urmare a faptului că scrisesem un roman gotic şi cîteva povestiri de gen, bine primite de critică şi de public, ceea ce m-a calificat, consider eu, pentru „post”), iar discuţia a continuat pe ideea creării, eventual, chiar a unei colecţii de antologii, romane şi volume de autor, conţinînd scriitori clasici şi contemporani, români şi străini – desigur, dacă această antologie va dovedi că genul gotic este într-adevăr pe gustul publicului de la noi.
Următorul pas l-a reprezentat selecţia autorilor. Aici, este important de menţionat că mi s-a dat mînă liberă – nici Horia, nici Michael nu mi-au sugerat vreun nume, nici nu au contestat vreuna dintre alegerile mele, şi trebuie să le mulţumesc în mod deosebit pentru aceasta. De asemenea, în momentul în care le-am prezentat propunerea de a include în antologie, pe lîngă „monştrii sacri”, şi autori tineri sau chiar încă neconsacraţi (dar talentaţi, desigur!), acceptul a venit imediat – ceea ce, iar, este de admirat, deoarece puţine edituri sînt, oricum, dispuse să publice scriitori români, nemaivorbind de reacţiile negative obişnuite, atunci cînd vine vorba de un nume nou apărut în domeniu.

Prin urmare, avînd în vedere cele de mai sus, am început să trimit invitaţiile. Dintre numele „mari”, am ales acei scriitori care dovediseră înainte o oarecare afinitate cu goticul (prin stilul sau temele abordate, spre exemplu) şi/sau demonstraseră un talent atît de covîrşitor, încît nu aveam dubii că, dacă vor voi, vor putea crea o poveste gotică spectaculoasă. Îi veţi întîlni, astfel, în paginile cărţii de faţă, pe Liviu Radu şi pe Dan Doboş, „gloriile noastre naţionale”, cum ne place să îi numim, deţinători a numeroase premii, inclusiv a cîte unui premiu european. Liviu Radu, „Maestrul poveştilor”, nu s-a sfiit niciodată să abordeze, în diferite chei, teme specifice goticului (vampirismul, licantropia etc.), iar Dan Doboş, autorul Abaţiei şi al DemNetului, nu putea nici el să reprezinte altceva decît un plus deosebit de semnificativ în sumarul oricărei antologii. George Lazăr, admirat de ani buni în comunitatea românească de science-fiction şi fantasy şi publicat peste graniţă cu Guardian Angel, Ştefana Czeller, deţinătoare şi ea a unui premiu Eurocon şi autoare a apreciatului (şi premiatului) roman Cerneală şi sînge, Ciprian Mitoceanu, considerat de către Mircea Pricăjan drept unul dintre cei mai buni trei scriitori de horror din România, Florin Pîtea, un nume de bază în literatura cyberpunk (literatură ale cărei valenţe gotice sînt, cred, evidente pentru toată lumea), Ana-Maria Negrilă, „Prinţesa neagră a cyberpunkului”, cum o alintă fanii, totodată autoare a Cîntecului zorilor, o poveste a la Anne Rice, au reprezentat, din prima clipă, colaboratorii pe care mi-i doream.

Desigur, invitaţii au fost trimise şi altor mari scriitori ai noştri. Majoritatea au privit proiectul cu interes şi s-au implicat, prezentîndu-mi idei sau chiar începînd să scrie povestirile; din păcate, lipsa acută de timp pentru a duce pînă la capăt scrierile respective, cumulată cu existenţa altor proiecte cărora autorii în cauză se dedicaseră încă dinainte de a primi invitaţia, au determinat, în cele din urmă, regretabila absenţă a acestora din antologie – nu însă, sper eu, şi din literatura gotică, deoarece cu toţii şi-au arătat disponibilitatea de a încerca să termine poveştile respective pentru un eventual volum II al cărţii de faţă.

În ceea ce priveşte numele noi, sau relativ noi, pe care le veţi găsi în sumar, cu toată încrederea pe care o am în propriul discernămînt, am decis să adaug criteriului subiectiv (reprezentat de cît de mult admiram eu scrierile tinerilor în cauză şi de cît de potriviţi îi găseam eu pentru proiect) şi un criteriu esenţialmente extern, constînd în faptul că am urmărit activitatea literară a fiecăruia dintre cei selectaţi, aceştia primind invitaţiile numai după ce m-am convins că măcar încă doi editori sau antologatori i-au publicat, le-au făcut o ofertă de publicare ori şi-au exprimat aprecierea cu privire la textele respectivilor scriitori.

Mergînd pe această dublă idee ca marjă de siguranţă, am ales patru tinere autoare (în acest moment, am în vedere pentru viitor şi doi tineri autori): Narcisa Stoica, cu un roman fantasy în pregătire la Millennium Books; Laura Sorin, bună cunoscătoare a literaturii gotice, despre care Laura scrie constant în revista Suspans – sînt mîndru să fiu primul care o prezintă cititorilor, mai ales că are încă trei povestiri programate să apară în antologii şi reviste, în cursul acestui an; Cătălina Fometici, autoare de povestiri „dark fantasy” şi cîştigătoare a două premii pentru debut; Raluca Băceanu, autoarea, printre altele, a unei serii de povestiri chiar… gotice, foarte reuşite şi foarte apropiate de goticul „clasic”, publicate în Gazeta SF şi în Suspans.
Cît despre mine, am dorit să particip la antologie cu o povestire din acelaşi univers prezentat în romanul meu (…Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul), reluînd unele personaje, alegere care mi s-a părut potrivită, ţinînd seama de reacţiile cititorilor mei – majoritatea fani ai genului în discuţie.

Odată trimise invitaţiile – în care am precizat, printre altele, că aşteptam de la autori texte scrise special în scopul de a fi pe plac celor care apreciază lucrările maeştrilor genului, texte care să poată, chiar, concura cu realizările internaţionale clasice sau moderne – am aşteptat povestirile, şi acestea au venit. Sunt fericit să pot spune că toţi scriitorii care m-au onorat cu sprijinul lor în realizarea acestei antologii au abordat problema cu deosebit talent şi cu desăvîrşit profesionalism, iar paginile pe care le veţi parcurge fac cinste literaturii noastre, putînd oricînd să reziste unei comparaţii cu pagini similare din literatura universală. Desigur, aceasta este părerea mea – mai importantă va fi părerea dumneavoastră, a cititorilor. Însă am încredere deplină că munca noastră va da rezultatele scontate şi vă va bucura pe măsură.

Încă o precizare – deşi majoritatea povestirilor pe care le veţi citi se încadrează perfect în goticul „clasic”, pigmentat cu amprenta şi originalitatea autorilor şi cu inerente elemente moderne, în trei dintre cazuri invitaţii au decis să experimenteze, jonglînd cu anumite concepte caracteristice altor specii literare, fără însă a lăsa, desigur, goticul în urmă. Avînd în vedere precedentele din operele esenţiale (să ne amintim doar poveştile cu extratereştri ale lui H.P. Lovecraft sau goticul cu valenţe fantasy – Tăcere – al lui Edgar Allan Poe), precum şi faptul că fiecare gen literar este într-o continuă formare şi transformare, consider că abordarea în cauză nu a făcut altceva decît să adauge un plus de diversitate antologiei de faţă, fără a-i altera în vreun fel substanţa.

Aşadar, veţi întîlni în cele ce urmează: un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.

Închei aici cu o asumare a responsabilităţii: deoarece am fost cel care a coordonat acest proiect, de la naşterea lui şi pînă cînd a ajuns sub ochii dumneavoastră, trebuie să menţionez că orice eventuale probleme, erori sau scăderi ar prezenta cartea de faţă, acestea mi se pot imputa mie şi numai mie – fiind, în mod sigur, urmarea deciziilor, alegerilor, sugestiilor sau observaţiilor mele. Autorii au făcut, fără îndoială, o treabă minunată – sper din suflet ca şi editorul (adică subsemnatul) să se apropie de nivelul lor.

Dar acest verdict îl veţi putea da numai dumneavoastră, cititorii. Prin urmare, după ce ne citiţi, decideţi, vă rog.

Oliviu Crâznic
 "

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului


Raluca Băceanu

Ciprian Mitoceanu: Making of "Dincolo de noapte"




"UN LOC EXCELENT PENTRU BÎNTUIT

Povestea poveştii, cum s-ar spune.
Totul a început cu o provocare. Adresată prin e-mail de către însuşi onorabilul antologator Oliviu Crâznic. Invitaţia de a contribui cu un text la o antologie de povestiri gotice. Fain, mi-am zis (deşi în moldoveneasca locală sună niţel altfel). O antologie de povestiri gotice, da. Nu suna deloc rău, avînd în vedere că omul care urma să facă selecţia este un iniţiat al domeniului (… Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul vă spune ceva?) Doar că de la sunet la text este ceva cale. Pe care am străbătut-o, nădăjduiesc eu, fără să mă poticnesc prea mult.

În general, nu-mi prea priesc stavilele. Condiţionări de genul „maxim atîtea caractere”, „să se încadreze în genul”, „cel puţin personaje” nu sînt pentru mine. Îmi vine greu să chem o idee, să o exploatez, să scot din ea o povestire sau un roman. Ideile vin nechemate şi cel mai adesea pleacă înainte să le pot exploata. Să le mai şi ciopîrţesc pentru a se încadra în anume cerinţe? Nu-mi pot permite să fiu grosolan cu oaspeţi atît de preţioşi.

Prin urmare, nu mi-am scremut creierii (ei da, ştiu la ce imagine duce expresia, dar parcă e şi ceva adevăr în treaba asta) să scot o idee. Dacă vine, bine, dacă nu… Asta e. Şi, deşi ceva idei au venit, nu m-am grăbit să le aştern pe hîrtie. Nu erau decît nişte cerşetori în căutare de firmituri. Nu le-am dat afară pe uşa „atelierului” meu, le-am primit înăuntru şi le-am lăsat să crească. Poate pe mai încolo (nu-mi permit să vorbesc de rău despre o idee, indiferent cît de penibilă ar părea la început, poate îşi revine – de cele mai multe ori aşa se întîmplă). M-am pus pe aşteptat, cu uşa larg deschisă şi chipul plin de zîmbet.
Şi… am aşteptat. Din fericire, mi s-a oferit timp. Gotic, şi încă românesc… Nu ascund că mi s-a părut cumplit. Pentru mine goticul se desfăşoară sub un cer plumburiu, sub stropi de ploaie. Şi într-o epocă de mult apusă. Se părea că uşa o să rămînă deschisă şi atît, primind oaspeţi şi oaspeţi, dar nu MUSAFIRUL aşteptat pentru această antologie.

Apoi am avut noroc. Anul trecut, mai prin toamnă, am participat la „Wolf’s Pack” Suceava, unde George Lazăr a citit excelenta povestire gotică Ziditorii de biserici. Nu vă spun prea multe despre Ziditori, v-a spus deja George Lazăr tot ce trebuie să ştiţi înainte de a citi textul propriu-zis. Dar menţionez că mi-a plăcut enorm. ENORM. Şi, după ce am auzit povestea Ziditorilor, citită chiar de către autor, să vezi îngrămădeală la uşa mea! Da, de ce să nu scriu şi eu o poveste care se desfăşoară în Botoşani? Există aici atîta gotic care e trecut cu vederea, nici nu aveţi idee. Dar nu l-am remarcat pînă acum. Pentru liniştea tuturor, vă spun că nu am furat nimic din goticul lui George Lazăr; există destul pentru amîndoi şi pentru cine mai vrea, trebuie doar să-l descoperi.
Aveam în depozit o idee. Una mai veche. Despre cum ar trebui să continue Lecţie de viaţă, povestirea apărută în revista Suspans.

Se spune că nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Am scos ideea de la naftalină şi am invitat-o în atelier înainte de data preconizată. Am vizitat şi Casa Sofian, o casă superbă, cu un destin nemilos. Da, Casa Sofian există. Personajele din ea sînt rodul imaginaţiei, dar casa nu. E superbă şi are în spate o istorie cum puţine case au dar, din păcate, stă să se dărîme, autorităţile locale nepărînd a intenţiona să mişte măcar un deget pentru unul dintre simbolurile culturale ale oraşului.
În jurul Casei Sofian s-au ţesut, de-a lungul timpului, mai multe poveşti cu fantome. Nici nu e de mirare, clădirea se află amplasată între fostul Liceu Pedagogic Botoşani şi un centru de plasament. Şi arată suficient de impunător şi de înfricoşător încît să stimuleze imaginaţia. Sînt adevărate poveştile cu fantomele care bîntuie vila părăginită? Cu siguranţă veţi găsi destui care să jure cu mîna pe inimă că au văzut sau au auzit ceva. Chiar dacă nu au văzut şi nici nu au auzit nimic, dar istorii de-astea prind de minune la fete. Pielea de găină a  Andrei nu e o senzaţie de lepădat.

Ei, dar să ne întoarcem la poveste, la povestea poveştii, că despre asta este vorba aici. Aveam, deci, o idee, aveam locul. Am găsit şi personajele. În prima etapă au fost mai multe, dar, după o discuţie cu Oliviu Crâznic, am decis să mai elimin din ele. Din start, nu pe parcursul povestirii. În ceea ce le priveşte pe cele rămase, majoritatea au avut decenţa să moară înainte de a începe acţiunea dinIspăşirea. Iar Oliviu Crâznic, aş putea spune, a avut astfel şi ocazia de a-şi salva pielea, pusă la bătaie atunci cînd a acceptat misiunea de a face o antologie de povestiri gotice (veţi înţelege mai bine la ce mă refer citind textul meu din antologie).
Cam atît despre cum a fost cu Ispăşirea. Nădăjduiesc să vă placă la fel de mult cît i-a plăcut antologatorului (mie oricum îmi place, dar asta este cu adevărat altă poveste). Şi, dacă aveţi drum pe la Botoşani, rupeţi-vă cîteva minute pentru a vizita, măcar pe dinafară, Casa Sofian. Este un loc excelent pentru bîntuit. Pe bune.
Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi Universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitate
a Bucureşti (2007). În prezent este profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca (jud. Botoşani).
BibliografieColţii (roman, Ed. Tritonic, 2008); Amendamentul Dawson(roman, Millennium Books, 2012); În sîngele tatălui (roman, Millennium Books, 2012) proză scurtă în revistele Nautilus şi Suspans.

Site: http://mitoceanu.com.

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu

duminică, 27 mai 2012

Ana-Maria Negrila: Making of "Dincolo de noapte"



"O NARAŢIUNE ÎN RAMĂ POATE RIDICA MULTE PROBLEME

Cu ani în urmă, la o retrospectivă a filmelor japoneze am descoperit, absolut întîmplător, un film realizat de Kobayashi în 1967. Fără efecte speciale, fără clişee moderne, doar cu o poveste care te poartă fără să-ţi dai seama spre un final neaşteptat.

Un film în care firul narativ pare simplu la început, dar se complică prin introducerea unei alte intrigi, ambele planuri concurînd cu măiestrie la realizarea unei pelicule „must see”.
Tehnica acestui film m-a urmărit mult timp, în încercarea de a găsi o modalitate de transpunere în scris. Deşi simplă la prima vedere, o naraţiune în ramă – sau poveste în poveste – poate ridica multe probleme scriitorului care-o abordează.

Povestirea mea, Ora morţii, reprezintă una dintre încercările de a păstra ceva din atmosfera acelui film, dar şi un prim pas către o lucrare de dimensiuni mai mari.
Ana-Maria Negrilă s-a născut în data de 25 septembrie 1972, la Bucureşti. În 1995 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti, specializare secundară Limba şi literatura engleză. Doctor în Literatură medievală engleză (2000). În prezent este conferenţiar universitar la Academia Militară.

BibliografieLumina din adîncuri (proză scurtă, e-book, Societatea Culturală Noesis, 2001); Oraşul ascuns (Ed. Diasfera, 2005); Împăratul gheţurilor (Ed. Diasfera, 2006); proză scurtă în mai multe antologii (Nemira ‘96, Ed. Nemira, 1996; Kult. Vremea demonilor, OmniBooks, 2001;Kult. Cronicile sîngelui, ProLogos, 2001; Alte lumi, alte legende, Media-Tech, 2002; Kult. Radharc, Millennium Press, 2005); proză scurtă şi traduceri în mai multe reviste.

Premii: Premiul Vladimir Colin 2008."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu

sâmbătă, 26 mai 2012

Oliviu Craznic: Making of "Dincolo de noapte"


"CÎND UN COŞMAR DEVINE SERIE sau UMBRELE LICANTROPULUI

Deoarece am povestit în altă parte geneza şi aventurile antologiei Dincolo de noapte, de la concepere pînă la plecarea în tipar (a se vedea Cuvîntul editorului), mă voi referi în cele ce urmează strict la povestirea cu care am contribuit eu, şi anume Pivniţele Palatului Charron. Dar pentru a se înţelege pe deplin istoria acesteia, trebuie să ne întoarcem, precum nişte buni istorici, cu ceva timp în urmă.

În vara anului 2010, lansam la Tîrgul de carte Bookfest …Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul, roman gotic bazat pe cronici medievale. Apreciată de critică (Momentul Walpole în literatura română, avea să o numească expertul horror Mircea Pricăjan în revista culturală de tradiţie Familia – da, cea în care au debutat Creangă şi Eminescu), cartea s-a dovedit, spre bucuria mea, a fi foarte iubită şi de către cititori. Acest lucru s-a datorat, cred eu, abordării unor teme la modă (cum ar fi vampirismul şi licantropia) dintr-o perspectivă clasică, apropiată de miturile dragi mie, şi condimentată cu întorsături de situaţie pe care am încercat să le fac cît mai spectaculoase, cu personaje pe care am încercat să le fac memorabile, şi cu o poveste de dragoste tragică, întunecată, dar deloc ostentativă. Reţeta pare să fi avut efect, atît cît putea avea efect pe piaţa românească de carte actuală.

Am spus, mai sus, „personaje memorabile”. Într-adevăr, cititorii s-au ataşat de acestea, am avut bucuria să observ că fiecare avea un alt preferat, iar pe blogul de carte „Bookblog” s-a propus chiar o distribuţie – ca exerciţiu de imaginaţie, fireşte – pentru o eventuală ecranizare, distribuţie care mi-a demonstrat faptul că cititorii văzuseră personajele aproape exact cum dorisem eu să le vadă: Hugh Jackman (Von Walter), Lena Headey (Josephine), Keira Knightley (Giulianna Sellini), Gabriel Byrne (de Guy), Guy Pearce (Arthur), James McAvoy (Vincennes), Jonathan Rhys-Meyers (Chalais), Saoirse Ronan (Adrianna), Patrick Stewart (Lacross), Christopher Lee (Lauras-Montale), Johnny Depp (Castlenove) şi Benicio Del Toro („Conrad Lorenz”). Desigur, au urmat apoi cereri – am fost întrebat dacă voi scrie o continuare. Sequelul este într-adevăr în lucru, dar cum în nici un caz nu vreau să dau greş cu el – dacă nu voi reuşi să îl fac mai bun decît Coşmarul, aş vrea să îl fac măcar la fel de bun – nu cred că va fi pe piaţă mai devreme de sfîrşitul lui 2013. Confruntat astfel cu o oarecare dezamăgire a cititorilor, care doreau să îşi reîntîlnească personajele preferate, m-am gîndit atunci să le ofer mai multe prequeluri sub formă de scurte povestiri, care să reia fie viaţa cîte unui personaj pînă în momentul în care acesta ajunge să fie prins în Castelul Ultimelor Turnuri, fie cîte un episod ambiguu la care se face referire în Coşmar. Fără nici un dubiu, va exista un prequel dedicat lui Von Walter şi călătoriilor sale misterioase, unul dedicat Giuliannei Sellini şi jocurilor ei oculte şi unul dedicat straniei relaţii dintre Chalais şi tînăra sa soţie. Pe acestea nu le-am scris încă. Am scris, în schimb,Pivniţele Palatului Charron, o povestire care stă pe picioarele ei, putînd fi citită fără probleme independent de roman, dar care, totodată, lămureşte cîteva aspecte din trecutul unuia dintre personajele principale. Şi, desigur, conţine referiri la personajul cel mai controversat al cărţii, cel care, în persoană sau prin adepţii ori influenţa lui, nu va lipsi probabil din nici un segment al seriei, aruncînd umbre ameninţătoare asupra acesteia – licantropul nebun vînat de oamenii Inchiziţiei şi cunoscut sub numele de „Conrad Lorenz”.

Aşadar, dragi cititori, în aşteptarea sequelului, vă puteţi delecta în Dincolo de noapte cu o poveste întunecată, bazată, aşa cum îmi place mie, pe fire subţiri, dar solide, de adevăr. Boala de care este suspectat Seniorul de Charron poate fi regăsită în străvechile tratate de medicină; Seniorul însuşi, ca şi Lorenz, sînt inspiraţi de figuri istorice reale. Nu este greu de ghicit nici de unde provine denumirea Palatului şi ce semnifică aceasta. Şi, pentru a înţelege pe deplin povestea pe care am să v-o aduc sub priviri, mai trebuie menţionat un lucru: nu uitaţi, niciodată, că oamenii vremurilor trecute NU GÎNDEAU ŞI NU ACŢIONAU CUM GÎNDIM ŞI CUM ACŢIONĂM NOI. În Evul Mediu mai cu seamă, dar şi în alte perioade istorice, valori precum loialitatea, prietenia, dragostea, onoarea, ori concepte ca poziţia socială, disciplina ierarhică, nemurirea sufletului etc. erau atît de solide, încît în mintea celor mai mulţi oameni deveneau de nezdruncinat. Istoria universală e presărată cu eroism, cruzimi, imprudenţe, strategii geniale sau stupide, aroganţă, sacrificii, violenţe extreme şi blîndeţe nebănuită. De obicei, oamenii se dovedeau buni sau răi, drepţi sau nedrepţi, deştepţi sau limitaţi, şi erau categorisiţi şi trataţi ca atare. Nuanţele de gri, existente desigur dintotdeauna, erau însă, pe atunci, rare, şi, de obicei, caracteristice oamenilor needucaţi sau celor care trăiau în afara societăţii – pentru că societatea însăşi acţiona ca un mecanism represiv foarte eficient, atunci cînd se dovedea necesar. Am încercat să redau toate acestea cît mai fidel, de la deciziile la acţiunile personajelor, pentru a crea un tablou reprezentativ. Prin urmare, vă invit într-o lume a extremelor, o lume aproape de neînţeles pentru omul modern obişnuit, dar accesibilă cititorului cu imaginaţie.

O lume în care oamenii se zbat pentru lumină, în cel mai deplin întuneric. O lume care poate că nu a existat niciodată, dar care ar fi putut exista – o lume despre care s-ar putea povesti într-un club aristocratic din secolul al XIX-lea, într-un han renascentist sau într-un castel medieval fără nici un fel de reţinere, pentru că povestitorul ar fi fără îndoială crezut.
 
Oliviu Crâznic s-a născut în data de 1 noiembrie 1978, la Lupeni (jud. Hunedoara). Licenţiat în Drept, cu lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică (2001), consilier juridic începînd cu anul 2002 şi membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România începînd cu anul 2008, a absolvit în 2009 cursurile de formare a mediatorilor organizate de Asociaţia „ProMedierea” din Bucureşti. În prezent este consilier juridic şi coordonator al Colecţiei de legislaţie „LaZi” a editurii germane C.H. Beck.

Bibliografie…Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul (roman gotic, Ed. Vremea, 2010); proză scurtă în mai multe antologii (Steampunk – A doua revoluţie, Millennium Books, 2011 – Premiul Galileo pentru cea mai bună antologie publicată în 2010-2011; Balaurul şi mioriţa, Eagle Publishing House, 2011; Premiile Galileo 2011, Millennium Books, 2011 – fragment de roman; Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, Ed. Herg Benet, 2011; Premiile Galileo 2012, Millennium Books, 2012); proză scurtă în mai multe reviste, inclusiv în Galileo Science Fiction&Fantasy nr. 4 (Millennium Books, 2012); deţine o rubrică dedicată misterelor lumii în revista Suspans, o rubrică dedicată marilor autori români din domeniul fantasticului în Gazeta SF şi o rubrică dedicată literaturii fantastice româneşti în general în revistaEgoPHobia; a publicat articole, editoriale, recenzii, interviuri etc. în reviste de specialitate; a redactat pentru Ed. C.H. Beck manuale, culegeri de jurisprudenţă şi numeroase culegeri de legislaţie, fiind şi îngrijitor de ediţie al lucrării Societăţi comerciale – Soluţii profesionale de la A la Z (Colecţia „Compendium”, 2010).

Premii: Premiul I la Concursul Naţional de Literatură „Visul” 2010 pentru Cel mai bun roman publicat în 2009-2010; Premiul Galileo 2011 pentru cel mai bun volum publicat în 2010; Premiul Proliteratura 2011 pentru Cel mai interesant roman; Premiul Societăţii Europene de Science-Fiction şi Fantasy – Eurocon 2012 Encouragement Award.

Blog: Oliviu Craznic’s Gothic Novel (http://oliviucraznic.wordpress.com)."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase