miercuri, 30 mai 2012

Cărţi spectaculoase la Bookfest – reduceri, lansări etc.



STANDUL MILLENNIUM BOOKS:

Începând cu miercuri 30 mai, puteţi achiziţiona la Bookfest antologia gotică DINCOLO DE NOAPTE (lansare oficială în prezenţa autorilor sâmbătă, 2 iunie, ora 14), scrisă special pentru a rivaliza cu operele marilor scriitori străini. Poveşti cu vampiri, cu vârcolaci, cu îngeri,mistere şi pasiuni întunecateteroareromantismmagie şi enigme,investigaţii şi ocult… De la H.P. Lovecraft şi Edgar Poe la Stephen King şi  Anne Rice, gothicul a fost şi va rămâne fascinant pur şi simplu. Citiţi şi veţi vedea.

…ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL: Într-un castel bântuit de diavol, câţiva nobili disperaţi, izolaţi într-un turn, luptă pentru viaţa şi pentru sufletul lor. Violenţă, sălbăticie, panică, iubiri neconsumate, obsesii distructive, trădări, onoare, credinţă, laşitate şi puritate, groază, blestem, femei fatale, vânători, spadasini, preoţi, ocultişti, tinere inocente… şi un vampir. Cine va rămâne în viaţă? Şi, mai cu seamă, cine îşi va păstra sufletul intactTrei premii literare, incluzândPremiul Galileo pentru Cel mai bun roman. Plus Premiul Societăţii Europene de Science Fiction şi Fantasy pt autor (Encouragement Award 2012).

ÎN SÂNGELE TATĂLUI: Un action SF scris de autorul romanului Colţii.
VÂNZOLELI NOCTURNE: Al patrulea roman din seria fantasy WALDEMAR (scrisă de însuşi Maestrul Poveştilor, premiat naţional şi internaţional, Liviu Radu).

SKIPPER DE INTERZONĂ: un cyberpunk plin de suspans şi acţiune al lui Sebastian Corn, probabil cel mai vândut autor român de literatură fantastică.

CORNEL ROBU: o carte de non-ficţiune, dar esenţială pentru iubitorii istoriei fantasticului.
STEAMPUNKPremiul Galileo pentru cea mai bună antologiepublicată în anii 2010-2011, reuneşte poveşti a la Jules Verne şi H.G. Wells.

ANTOLOGIA GALILEO 2011Cele mai bune texte sf, fantasy şi horror din 2010.

ANTOLOGIA GALILEO 2012Cele mai bune texte sf, fantasy şi horror din 2011.

GALILEO SCIENCE FICTION AND FANTASY NR. 4: o revistă cât o carte (peste 200 pagini), cu autori români şi străini numai unul şi unul. Include povestirile Isabel în cădere (Ian R. MacLeod), Apocalipsă la super-ofertă (Narcisa Stoica) şi Transport periculos (Oliviu Crâznic, povestire din seria dark fantasy/military space opera Ermengaarde Saga).

STANDUL HERG BENET (lângă Standul Millennium Books):
ALERTĂ DE GRADUL ZERO: antologie cuprinzând texte ale mai multor categorii de autori români contemporani, inclusiv texte ale unor reprezentanţi ai literaturii fantastice. Conţine thrillerul neogothic Ellen Lee (Oliviu Crâznic).

STANDUL EDITURII VREMEA:
WALDI HORER, cu o culegere de povestiri de un fantastic interesant, delicat şi subtil:

…ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL (a se vedea mai sus)

STANDUL EDITURII NEMIRA:
Cunoscuta ANA-VERONICA MIRCEA ne aduce o culegere de povestiri SF a cărei lansare (sâmbătă, ora 15) este aşteptată cu mare interes:

Dacă vă place literatura non-cotidiană, literatura extraordinarului, a personajelor memorabile şi a întâmplărilor şi trăirilor spectaculoase, nu rataţi titlurile de mai sus – mai ales că sunt la reducere.


Raluca Băceanu

luni, 28 mai 2012

Dincolo de noapte - Cuvântul editorului


"O EPOPEE CU FINAL (SPER!) AŞTEPTAT

Poveştile „de orori şi mistere”, care aveau să configureze ulterior literatura gotică, au aprins imaginaţia publicului cititor începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (Horace Walpole, autorulCastelului din Otranto, este considerat a fi creatorul genului), odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvîntului englezesc „gothic” fiind chiar cel de „medieval”). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne pentru a li se acorda o minimă verosimilitate (puternic contrastantă cu abordările alegorice anterioare), au caracterizat – din acel moment şi pînă în zilele noastre – o specie literară al cărei traseu spectaculos a fost permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere, asigurîndu-i-se astfel nemurirea. Romane, nuvele şi povestiri precum Stafiile din casa dintre dealuri (Shirley Jackson), Salem’s Lot (Stephen King),Carmilla (Sheridan LeFanu), Fantoma de la Operă (Gaston Leroux),Călugărul (M.G. Lewis), Cazul Charles Dexter Ward (H.P. Lovecraft),Horla (Guy de Maupassant), Prăbuşirea Casei Usher (E.A. Poe),Frankenstein (Mary Shelley), Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde (R.L. Stevenson),Dracula (Bram Stoker), Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde) etc. au fost şi vor rămîne mereu importante repere culturale în toate ţările din lume.
De altfel, goticul este responsabil pentru naşterea a două importante curente – simbolismul şi romantismul, aşa cum înşişi fondatorii acestora admit, implicit sau chiar explicit, în scrierile lor. Tot din gotic au derivat ulterior horrorul, thrillerul şi, recent, specia literară „paranormal romance”. Mai mult, există specialişti (Brian Aldiss, de pildă) care consideră că science-fictionul reprezintă o proiectare în viitor a genului gotic, avînd în vedere teme caracteristice precum invenţiile uimitoare, savanţii nebuni/excentrici ori castelul bîntuit, acesta din urmă devenit, prin transpunere, staţie spaţială părăsită sau navă cosmică, infestată cu monştri extratereştri. Practic, goticul a însumat, la bază, toată literatura care conţinea elemente fantastice strecurate într-un cadru relativ realist, ori cel puţin elemente ieşite din comun, din banalul cotidian. De aici s-au dezvoltat, prin urmare, multe şi importante ramuri ale literaturii fantasticului, misterului ori straniului.

Însă, deşi a luat de-a lungul timpului variate chipuri, în unele cazuri transformîndu-se radical, goticul nu a murit niciodată. De la Peter Straub şi C.R. Zafon pînă la J.C. Oates (nume vehiculat în contextul Premiilor Nobel!), genul continuă să fiinţeze în literatura universală, rezonînd neabătut cu inima şi cu mintea cititorului înfiorat şi rămînînd apoi cu acesta pentru totdeauna.
În literatura română, lucrurile nu stau atît de bine. Cu toate că, iniţial, goticul a fost îmbrăţişat şi aclamat de scriitorii şi oamenii de cultură români (amintim aici pe I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Gala Galaction, Titu Maiorescu, Ionel Teodoreanu ş.a.), mai multe nume mari punîndu-şi semnătura pe manuscrise încadrabile în acest gen (cum ar fi, spre exemplu, Domnişoara Christina de Mircea Eliade, Îmbrăţişarea mortului de Alexandru Phillippide, Schimnicul de Vasile Voiculescu etc.), odată cu instaurarea comunismului, operele non-realiste au fost împinse într-un con de umbră, etichetate drept „literatură pentru copii şi tineret”, deoarece supranaturalul, religia, idealizarea aristocraţiei şi, în general, iniţiativa şi imaginaţia erau contrare doctrinei oficiale. Din păcate, şi postdecembrist, în virtutea obişnuinţei probabil, această viziune ostilă fantasticului s-a păstrat în majoritatea cercurilor literare, abia de curînd părînd să aibă loc o conştientizare a faptului că abordarea în cauză este una eronată.

Astfel se întîmplă că, într-o perioadă în care cărţile cu vampiri, vîrcolaci, îngeri sau alte fiinţe specifice creaţiei gotice fac furori inclusiv pe piaţa românească (e drept, în rîndurile populaţiei tinere şi foarte tinere – fenomen explicabil, avînd în vedere că genul „paranormal romance” se adresează cu precădere acestora) şi cînd pe ecrane rulează filme dedicate lui Edgar Allan Poe, în librăriile noastre există prea puţini maeştri ai goticului, iar aceia care există se află aşezaţi pe rafturile din spate – cu toate că ei ar putea, cred eu, cumula fără probleme segmentul de populaţie adolescentin cu cel matur. În schimb, peste graniţă, cititorul nu are nici o dificultate în a achiziţiona, spre exemplu, o „integrală” Lovecraft, Hawthorne sau Poe.

Din acest contrast între relativa absenţă a goticului în România contemporană şi faptul că genul (fie prin reprezentanţii clasici, fie prin cei de astăzi) are atîtea de oferit cititorului autohton, acesta din urmă, mai mult, dînd şi semne serioase că ar fi interesat de o asemenea literatură (în aceeaşi măsură ca cititorul american sau englez, de pildă), s-a născut ideea antologiei aflate acum în mîinile dumneavoastră, idee pe care am expus-o, într-o seară, reprezentanţilor editurii Millennium: Horia Nicola Ursu şi Michael Haulică. În fapt, la momentul respectiv nu mă gîndeam să coordonez eu antologia de faţă, ci pur şi simplu i-am întrebat pe cei doi dacă nu au în plan să realizeze şi aşa ceva, după succesul răsunător obţinut de Adrian Crăciun cu o altă antologie dedicată unui gen relativ absent pînă acum la noi: Steampunk: A doua revoluţie. „Facem,” mi-a răspuns Horia, „dacă te ocupi de ea”. Onorat de încredere, am acceptat, desigur, imediat (presupun că încrederea a venit, printre altele, şi ca urmare a faptului că scrisesem un roman gotic şi cîteva povestiri de gen, bine primite de critică şi de public, ceea ce m-a calificat, consider eu, pentru „post”), iar discuţia a continuat pe ideea creării, eventual, chiar a unei colecţii de antologii, romane şi volume de autor, conţinînd scriitori clasici şi contemporani, români şi străini – desigur, dacă această antologie va dovedi că genul gotic este într-adevăr pe gustul publicului de la noi.
Următorul pas l-a reprezentat selecţia autorilor. Aici, este important de menţionat că mi s-a dat mînă liberă – nici Horia, nici Michael nu mi-au sugerat vreun nume, nici nu au contestat vreuna dintre alegerile mele, şi trebuie să le mulţumesc în mod deosebit pentru aceasta. De asemenea, în momentul în care le-am prezentat propunerea de a include în antologie, pe lîngă „monştrii sacri”, şi autori tineri sau chiar încă neconsacraţi (dar talentaţi, desigur!), acceptul a venit imediat – ceea ce, iar, este de admirat, deoarece puţine edituri sînt, oricum, dispuse să publice scriitori români, nemaivorbind de reacţiile negative obişnuite, atunci cînd vine vorba de un nume nou apărut în domeniu.

Prin urmare, avînd în vedere cele de mai sus, am început să trimit invitaţiile. Dintre numele „mari”, am ales acei scriitori care dovediseră înainte o oarecare afinitate cu goticul (prin stilul sau temele abordate, spre exemplu) şi/sau demonstraseră un talent atît de covîrşitor, încît nu aveam dubii că, dacă vor voi, vor putea crea o poveste gotică spectaculoasă. Îi veţi întîlni, astfel, în paginile cărţii de faţă, pe Liviu Radu şi pe Dan Doboş, „gloriile noastre naţionale”, cum ne place să îi numim, deţinători a numeroase premii, inclusiv a cîte unui premiu european. Liviu Radu, „Maestrul poveştilor”, nu s-a sfiit niciodată să abordeze, în diferite chei, teme specifice goticului (vampirismul, licantropia etc.), iar Dan Doboş, autorul Abaţiei şi al DemNetului, nu putea nici el să reprezinte altceva decît un plus deosebit de semnificativ în sumarul oricărei antologii. George Lazăr, admirat de ani buni în comunitatea românească de science-fiction şi fantasy şi publicat peste graniţă cu Guardian Angel, Ştefana Czeller, deţinătoare şi ea a unui premiu Eurocon şi autoare a apreciatului (şi premiatului) roman Cerneală şi sînge, Ciprian Mitoceanu, considerat de către Mircea Pricăjan drept unul dintre cei mai buni trei scriitori de horror din România, Florin Pîtea, un nume de bază în literatura cyberpunk (literatură ale cărei valenţe gotice sînt, cred, evidente pentru toată lumea), Ana-Maria Negrilă, „Prinţesa neagră a cyberpunkului”, cum o alintă fanii, totodată autoare a Cîntecului zorilor, o poveste a la Anne Rice, au reprezentat, din prima clipă, colaboratorii pe care mi-i doream.

Desigur, invitaţii au fost trimise şi altor mari scriitori ai noştri. Majoritatea au privit proiectul cu interes şi s-au implicat, prezentîndu-mi idei sau chiar începînd să scrie povestirile; din păcate, lipsa acută de timp pentru a duce pînă la capăt scrierile respective, cumulată cu existenţa altor proiecte cărora autorii în cauză se dedicaseră încă dinainte de a primi invitaţia, au determinat, în cele din urmă, regretabila absenţă a acestora din antologie – nu însă, sper eu, şi din literatura gotică, deoarece cu toţii şi-au arătat disponibilitatea de a încerca să termine poveştile respective pentru un eventual volum II al cărţii de faţă.

În ceea ce priveşte numele noi, sau relativ noi, pe care le veţi găsi în sumar, cu toată încrederea pe care o am în propriul discernămînt, am decis să adaug criteriului subiectiv (reprezentat de cît de mult admiram eu scrierile tinerilor în cauză şi de cît de potriviţi îi găseam eu pentru proiect) şi un criteriu esenţialmente extern, constînd în faptul că am urmărit activitatea literară a fiecăruia dintre cei selectaţi, aceştia primind invitaţiile numai după ce m-am convins că măcar încă doi editori sau antologatori i-au publicat, le-au făcut o ofertă de publicare ori şi-au exprimat aprecierea cu privire la textele respectivilor scriitori.

Mergînd pe această dublă idee ca marjă de siguranţă, am ales patru tinere autoare (în acest moment, am în vedere pentru viitor şi doi tineri autori): Narcisa Stoica, cu un roman fantasy în pregătire la Millennium Books; Laura Sorin, bună cunoscătoare a literaturii gotice, despre care Laura scrie constant în revista Suspans – sînt mîndru să fiu primul care o prezintă cititorilor, mai ales că are încă trei povestiri programate să apară în antologii şi reviste, în cursul acestui an; Cătălina Fometici, autoare de povestiri „dark fantasy” şi cîştigătoare a două premii pentru debut; Raluca Băceanu, autoarea, printre altele, a unei serii de povestiri chiar… gotice, foarte reuşite şi foarte apropiate de goticul „clasic”, publicate în Gazeta SF şi în Suspans.
Cît despre mine, am dorit să particip la antologie cu o povestire din acelaşi univers prezentat în romanul meu (…Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul), reluînd unele personaje, alegere care mi s-a părut potrivită, ţinînd seama de reacţiile cititorilor mei – majoritatea fani ai genului în discuţie.

Odată trimise invitaţiile – în care am precizat, printre altele, că aşteptam de la autori texte scrise special în scopul de a fi pe plac celor care apreciază lucrările maeştrilor genului, texte care să poată, chiar, concura cu realizările internaţionale clasice sau moderne – am aşteptat povestirile, şi acestea au venit. Sunt fericit să pot spune că toţi scriitorii care m-au onorat cu sprijinul lor în realizarea acestei antologii au abordat problema cu deosebit talent şi cu desăvîrşit profesionalism, iar paginile pe care le veţi parcurge fac cinste literaturii noastre, putînd oricînd să reziste unei comparaţii cu pagini similare din literatura universală. Desigur, aceasta este părerea mea – mai importantă va fi părerea dumneavoastră, a cititorilor. Însă am încredere deplină că munca noastră va da rezultatele scontate şi vă va bucura pe măsură.

Încă o precizare – deşi majoritatea povestirilor pe care le veţi citi se încadrează perfect în goticul „clasic”, pigmentat cu amprenta şi originalitatea autorilor şi cu inerente elemente moderne, în trei dintre cazuri invitaţii au decis să experimenteze, jonglînd cu anumite concepte caracteristice altor specii literare, fără însă a lăsa, desigur, goticul în urmă. Avînd în vedere precedentele din operele esenţiale (să ne amintim doar poveştile cu extratereştri ale lui H.P. Lovecraft sau goticul cu valenţe fantasy – Tăcere – al lui Edgar Allan Poe), precum şi faptul că fiecare gen literar este într-o continuă formare şi transformare, consider că abordarea în cauză nu a făcut altceva decît să adauge un plus de diversitate antologiei de faţă, fără a-i altera în vreun fel substanţa.

Aşadar, veţi întîlni în cele ce urmează: un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.

Închei aici cu o asumare a responsabilităţii: deoarece am fost cel care a coordonat acest proiect, de la naşterea lui şi pînă cînd a ajuns sub ochii dumneavoastră, trebuie să menţionez că orice eventuale probleme, erori sau scăderi ar prezenta cartea de faţă, acestea mi se pot imputa mie şi numai mie – fiind, în mod sigur, urmarea deciziilor, alegerilor, sugestiilor sau observaţiilor mele. Autorii au făcut, fără îndoială, o treabă minunată – sper din suflet ca şi editorul (adică subsemnatul) să se apropie de nivelul lor.

Dar acest verdict îl veţi putea da numai dumneavoastră, cititorii. Prin urmare, după ce ne citiţi, decideţi, vă rog.

Oliviu Crâznic
 "

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului


Raluca Băceanu

Ciprian Mitoceanu: Making of "Dincolo de noapte"




"UN LOC EXCELENT PENTRU BÎNTUIT

Povestea poveştii, cum s-ar spune.
Totul a început cu o provocare. Adresată prin e-mail de către însuşi onorabilul antologator Oliviu Crâznic. Invitaţia de a contribui cu un text la o antologie de povestiri gotice. Fain, mi-am zis (deşi în moldoveneasca locală sună niţel altfel). O antologie de povestiri gotice, da. Nu suna deloc rău, avînd în vedere că omul care urma să facă selecţia este un iniţiat al domeniului (… Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul vă spune ceva?) Doar că de la sunet la text este ceva cale. Pe care am străbătut-o, nădăjduiesc eu, fără să mă poticnesc prea mult.

În general, nu-mi prea priesc stavilele. Condiţionări de genul „maxim atîtea caractere”, „să se încadreze în genul”, „cel puţin personaje” nu sînt pentru mine. Îmi vine greu să chem o idee, să o exploatez, să scot din ea o povestire sau un roman. Ideile vin nechemate şi cel mai adesea pleacă înainte să le pot exploata. Să le mai şi ciopîrţesc pentru a se încadra în anume cerinţe? Nu-mi pot permite să fiu grosolan cu oaspeţi atît de preţioşi.

Prin urmare, nu mi-am scremut creierii (ei da, ştiu la ce imagine duce expresia, dar parcă e şi ceva adevăr în treaba asta) să scot o idee. Dacă vine, bine, dacă nu… Asta e. Şi, deşi ceva idei au venit, nu m-am grăbit să le aştern pe hîrtie. Nu erau decît nişte cerşetori în căutare de firmituri. Nu le-am dat afară pe uşa „atelierului” meu, le-am primit înăuntru şi le-am lăsat să crească. Poate pe mai încolo (nu-mi permit să vorbesc de rău despre o idee, indiferent cît de penibilă ar părea la început, poate îşi revine – de cele mai multe ori aşa se întîmplă). M-am pus pe aşteptat, cu uşa larg deschisă şi chipul plin de zîmbet.
Şi… am aşteptat. Din fericire, mi s-a oferit timp. Gotic, şi încă românesc… Nu ascund că mi s-a părut cumplit. Pentru mine goticul se desfăşoară sub un cer plumburiu, sub stropi de ploaie. Şi într-o epocă de mult apusă. Se părea că uşa o să rămînă deschisă şi atît, primind oaspeţi şi oaspeţi, dar nu MUSAFIRUL aşteptat pentru această antologie.

Apoi am avut noroc. Anul trecut, mai prin toamnă, am participat la „Wolf’s Pack” Suceava, unde George Lazăr a citit excelenta povestire gotică Ziditorii de biserici. Nu vă spun prea multe despre Ziditori, v-a spus deja George Lazăr tot ce trebuie să ştiţi înainte de a citi textul propriu-zis. Dar menţionez că mi-a plăcut enorm. ENORM. Şi, după ce am auzit povestea Ziditorilor, citită chiar de către autor, să vezi îngrămădeală la uşa mea! Da, de ce să nu scriu şi eu o poveste care se desfăşoară în Botoşani? Există aici atîta gotic care e trecut cu vederea, nici nu aveţi idee. Dar nu l-am remarcat pînă acum. Pentru liniştea tuturor, vă spun că nu am furat nimic din goticul lui George Lazăr; există destul pentru amîndoi şi pentru cine mai vrea, trebuie doar să-l descoperi.
Aveam în depozit o idee. Una mai veche. Despre cum ar trebui să continue Lecţie de viaţă, povestirea apărută în revista Suspans.

Se spune că nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Am scos ideea de la naftalină şi am invitat-o în atelier înainte de data preconizată. Am vizitat şi Casa Sofian, o casă superbă, cu un destin nemilos. Da, Casa Sofian există. Personajele din ea sînt rodul imaginaţiei, dar casa nu. E superbă şi are în spate o istorie cum puţine case au dar, din păcate, stă să se dărîme, autorităţile locale nepărînd a intenţiona să mişte măcar un deget pentru unul dintre simbolurile culturale ale oraşului.
În jurul Casei Sofian s-au ţesut, de-a lungul timpului, mai multe poveşti cu fantome. Nici nu e de mirare, clădirea se află amplasată între fostul Liceu Pedagogic Botoşani şi un centru de plasament. Şi arată suficient de impunător şi de înfricoşător încît să stimuleze imaginaţia. Sînt adevărate poveştile cu fantomele care bîntuie vila părăginită? Cu siguranţă veţi găsi destui care să jure cu mîna pe inimă că au văzut sau au auzit ceva. Chiar dacă nu au văzut şi nici nu au auzit nimic, dar istorii de-astea prind de minune la fete. Pielea de găină a  Andrei nu e o senzaţie de lepădat.

Ei, dar să ne întoarcem la poveste, la povestea poveştii, că despre asta este vorba aici. Aveam, deci, o idee, aveam locul. Am găsit şi personajele. În prima etapă au fost mai multe, dar, după o discuţie cu Oliviu Crâznic, am decis să mai elimin din ele. Din start, nu pe parcursul povestirii. În ceea ce le priveşte pe cele rămase, majoritatea au avut decenţa să moară înainte de a începe acţiunea dinIspăşirea. Iar Oliviu Crâznic, aş putea spune, a avut astfel şi ocazia de a-şi salva pielea, pusă la bătaie atunci cînd a acceptat misiunea de a face o antologie de povestiri gotice (veţi înţelege mai bine la ce mă refer citind textul meu din antologie).
Cam atît despre cum a fost cu Ispăşirea. Nădăjduiesc să vă placă la fel de mult cît i-a plăcut antologatorului (mie oricum îmi place, dar asta este cu adevărat altă poveste). Şi, dacă aveţi drum pe la Botoşani, rupeţi-vă cîteva minute pentru a vizita, măcar pe dinafară, Casa Sofian. Este un loc excelent pentru bîntuit. Pe bune.
Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi Universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitate
a Bucureşti (2007). În prezent este profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca (jud. Botoşani).
BibliografieColţii (roman, Ed. Tritonic, 2008); Amendamentul Dawson(roman, Millennium Books, 2012); În sîngele tatălui (roman, Millennium Books, 2012) proză scurtă în revistele Nautilus şi Suspans.

Site: http://mitoceanu.com.

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu

duminică, 27 mai 2012

Ana-Maria Negrila: Making of "Dincolo de noapte"



"O NARAŢIUNE ÎN RAMĂ POATE RIDICA MULTE PROBLEME

Cu ani în urmă, la o retrospectivă a filmelor japoneze am descoperit, absolut întîmplător, un film realizat de Kobayashi în 1967. Fără efecte speciale, fără clişee moderne, doar cu o poveste care te poartă fără să-ţi dai seama spre un final neaşteptat.

Un film în care firul narativ pare simplu la început, dar se complică prin introducerea unei alte intrigi, ambele planuri concurînd cu măiestrie la realizarea unei pelicule „must see”.
Tehnica acestui film m-a urmărit mult timp, în încercarea de a găsi o modalitate de transpunere în scris. Deşi simplă la prima vedere, o naraţiune în ramă – sau poveste în poveste – poate ridica multe probleme scriitorului care-o abordează.

Povestirea mea, Ora morţii, reprezintă una dintre încercările de a păstra ceva din atmosfera acelui film, dar şi un prim pas către o lucrare de dimensiuni mai mari.
Ana-Maria Negrilă s-a născut în data de 25 septembrie 1972, la Bucureşti. În 1995 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti, specializare secundară Limba şi literatura engleză. Doctor în Literatură medievală engleză (2000). În prezent este conferenţiar universitar la Academia Militară.

BibliografieLumina din adîncuri (proză scurtă, e-book, Societatea Culturală Noesis, 2001); Oraşul ascuns (Ed. Diasfera, 2005); Împăratul gheţurilor (Ed. Diasfera, 2006); proză scurtă în mai multe antologii (Nemira ‘96, Ed. Nemira, 1996; Kult. Vremea demonilor, OmniBooks, 2001;Kult. Cronicile sîngelui, ProLogos, 2001; Alte lumi, alte legende, Media-Tech, 2002; Kult. Radharc, Millennium Press, 2005); proză scurtă şi traduceri în mai multe reviste.

Premii: Premiul Vladimir Colin 2008."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu

sâmbătă, 26 mai 2012

Oliviu Craznic: Making of "Dincolo de noapte"


"CÎND UN COŞMAR DEVINE SERIE sau UMBRELE LICANTROPULUI

Deoarece am povestit în altă parte geneza şi aventurile antologiei Dincolo de noapte, de la concepere pînă la plecarea în tipar (a se vedea Cuvîntul editorului), mă voi referi în cele ce urmează strict la povestirea cu care am contribuit eu, şi anume Pivniţele Palatului Charron. Dar pentru a se înţelege pe deplin istoria acesteia, trebuie să ne întoarcem, precum nişte buni istorici, cu ceva timp în urmă.

În vara anului 2010, lansam la Tîrgul de carte Bookfest …Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul, roman gotic bazat pe cronici medievale. Apreciată de critică (Momentul Walpole în literatura română, avea să o numească expertul horror Mircea Pricăjan în revista culturală de tradiţie Familia – da, cea în care au debutat Creangă şi Eminescu), cartea s-a dovedit, spre bucuria mea, a fi foarte iubită şi de către cititori. Acest lucru s-a datorat, cred eu, abordării unor teme la modă (cum ar fi vampirismul şi licantropia) dintr-o perspectivă clasică, apropiată de miturile dragi mie, şi condimentată cu întorsături de situaţie pe care am încercat să le fac cît mai spectaculoase, cu personaje pe care am încercat să le fac memorabile, şi cu o poveste de dragoste tragică, întunecată, dar deloc ostentativă. Reţeta pare să fi avut efect, atît cît putea avea efect pe piaţa românească de carte actuală.

Am spus, mai sus, „personaje memorabile”. Într-adevăr, cititorii s-au ataşat de acestea, am avut bucuria să observ că fiecare avea un alt preferat, iar pe blogul de carte „Bookblog” s-a propus chiar o distribuţie – ca exerciţiu de imaginaţie, fireşte – pentru o eventuală ecranizare, distribuţie care mi-a demonstrat faptul că cititorii văzuseră personajele aproape exact cum dorisem eu să le vadă: Hugh Jackman (Von Walter), Lena Headey (Josephine), Keira Knightley (Giulianna Sellini), Gabriel Byrne (de Guy), Guy Pearce (Arthur), James McAvoy (Vincennes), Jonathan Rhys-Meyers (Chalais), Saoirse Ronan (Adrianna), Patrick Stewart (Lacross), Christopher Lee (Lauras-Montale), Johnny Depp (Castlenove) şi Benicio Del Toro („Conrad Lorenz”). Desigur, au urmat apoi cereri – am fost întrebat dacă voi scrie o continuare. Sequelul este într-adevăr în lucru, dar cum în nici un caz nu vreau să dau greş cu el – dacă nu voi reuşi să îl fac mai bun decît Coşmarul, aş vrea să îl fac măcar la fel de bun – nu cred că va fi pe piaţă mai devreme de sfîrşitul lui 2013. Confruntat astfel cu o oarecare dezamăgire a cititorilor, care doreau să îşi reîntîlnească personajele preferate, m-am gîndit atunci să le ofer mai multe prequeluri sub formă de scurte povestiri, care să reia fie viaţa cîte unui personaj pînă în momentul în care acesta ajunge să fie prins în Castelul Ultimelor Turnuri, fie cîte un episod ambiguu la care se face referire în Coşmar. Fără nici un dubiu, va exista un prequel dedicat lui Von Walter şi călătoriilor sale misterioase, unul dedicat Giuliannei Sellini şi jocurilor ei oculte şi unul dedicat straniei relaţii dintre Chalais şi tînăra sa soţie. Pe acestea nu le-am scris încă. Am scris, în schimb,Pivniţele Palatului Charron, o povestire care stă pe picioarele ei, putînd fi citită fără probleme independent de roman, dar care, totodată, lămureşte cîteva aspecte din trecutul unuia dintre personajele principale. Şi, desigur, conţine referiri la personajul cel mai controversat al cărţii, cel care, în persoană sau prin adepţii ori influenţa lui, nu va lipsi probabil din nici un segment al seriei, aruncînd umbre ameninţătoare asupra acesteia – licantropul nebun vînat de oamenii Inchiziţiei şi cunoscut sub numele de „Conrad Lorenz”.

Aşadar, dragi cititori, în aşteptarea sequelului, vă puteţi delecta în Dincolo de noapte cu o poveste întunecată, bazată, aşa cum îmi place mie, pe fire subţiri, dar solide, de adevăr. Boala de care este suspectat Seniorul de Charron poate fi regăsită în străvechile tratate de medicină; Seniorul însuşi, ca şi Lorenz, sînt inspiraţi de figuri istorice reale. Nu este greu de ghicit nici de unde provine denumirea Palatului şi ce semnifică aceasta. Şi, pentru a înţelege pe deplin povestea pe care am să v-o aduc sub priviri, mai trebuie menţionat un lucru: nu uitaţi, niciodată, că oamenii vremurilor trecute NU GÎNDEAU ŞI NU ACŢIONAU CUM GÎNDIM ŞI CUM ACŢIONĂM NOI. În Evul Mediu mai cu seamă, dar şi în alte perioade istorice, valori precum loialitatea, prietenia, dragostea, onoarea, ori concepte ca poziţia socială, disciplina ierarhică, nemurirea sufletului etc. erau atît de solide, încît în mintea celor mai mulţi oameni deveneau de nezdruncinat. Istoria universală e presărată cu eroism, cruzimi, imprudenţe, strategii geniale sau stupide, aroganţă, sacrificii, violenţe extreme şi blîndeţe nebănuită. De obicei, oamenii se dovedeau buni sau răi, drepţi sau nedrepţi, deştepţi sau limitaţi, şi erau categorisiţi şi trataţi ca atare. Nuanţele de gri, existente desigur dintotdeauna, erau însă, pe atunci, rare, şi, de obicei, caracteristice oamenilor needucaţi sau celor care trăiau în afara societăţii – pentru că societatea însăşi acţiona ca un mecanism represiv foarte eficient, atunci cînd se dovedea necesar. Am încercat să redau toate acestea cît mai fidel, de la deciziile la acţiunile personajelor, pentru a crea un tablou reprezentativ. Prin urmare, vă invit într-o lume a extremelor, o lume aproape de neînţeles pentru omul modern obişnuit, dar accesibilă cititorului cu imaginaţie.

O lume în care oamenii se zbat pentru lumină, în cel mai deplin întuneric. O lume care poate că nu a existat niciodată, dar care ar fi putut exista – o lume despre care s-ar putea povesti într-un club aristocratic din secolul al XIX-lea, într-un han renascentist sau într-un castel medieval fără nici un fel de reţinere, pentru că povestitorul ar fi fără îndoială crezut.
 
Oliviu Crâznic s-a născut în data de 1 noiembrie 1978, la Lupeni (jud. Hunedoara). Licenţiat în Drept, cu lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică (2001), consilier juridic începînd cu anul 2002 şi membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România începînd cu anul 2008, a absolvit în 2009 cursurile de formare a mediatorilor organizate de Asociaţia „ProMedierea” din Bucureşti. În prezent este consilier juridic şi coordonator al Colecţiei de legislaţie „LaZi” a editurii germane C.H. Beck.

Bibliografie…Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul (roman gotic, Ed. Vremea, 2010); proză scurtă în mai multe antologii (Steampunk – A doua revoluţie, Millennium Books, 2011 – Premiul Galileo pentru cea mai bună antologie publicată în 2010-2011; Balaurul şi mioriţa, Eagle Publishing House, 2011; Premiile Galileo 2011, Millennium Books, 2011 – fragment de roman; Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, Ed. Herg Benet, 2011; Premiile Galileo 2012, Millennium Books, 2012); proză scurtă în mai multe reviste, inclusiv în Galileo Science Fiction&Fantasy nr. 4 (Millennium Books, 2012); deţine o rubrică dedicată misterelor lumii în revista Suspans, o rubrică dedicată marilor autori români din domeniul fantasticului în Gazeta SF şi o rubrică dedicată literaturii fantastice româneşti în general în revistaEgoPHobia; a publicat articole, editoriale, recenzii, interviuri etc. în reviste de specialitate; a redactat pentru Ed. C.H. Beck manuale, culegeri de jurisprudenţă şi numeroase culegeri de legislaţie, fiind şi îngrijitor de ediţie al lucrării Societăţi comerciale – Soluţii profesionale de la A la Z (Colecţia „Compendium”, 2010).

Premii: Premiul I la Concursul Naţional de Literatură „Visul” 2010 pentru Cel mai bun roman publicat în 2009-2010; Premiul Galileo 2011 pentru cel mai bun volum publicat în 2010; Premiul Proliteratura 2011 pentru Cel mai interesant roman; Premiul Societăţii Europene de Science-Fiction şi Fantasy – Eurocon 2012 Encouragement Award.

Blog: Oliviu Craznic’s Gothic Novel (http://oliviucraznic.wordpress.com)."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Laura Sorin: Making of "Dincolo de noapte"



"UN ÎNGER RĂTĂCIT ŞI UN DIAVOL MELANCOLIC

Acum doi ani, coborînd într-o după-amiază de vară în pasaj la Universitate, am văzut un înger fumînd. Stătea pitit după un stîlp şi trăgea din ţigară, cu capul în jos şi cu spatele la mulţime, ca unul care ştie că nu e bine ce face. Avea o cămeşoaie lungă pînă în pămînt, o perucă blondă ridicolă şi o pereche de aripioare care n-ar fi ridicat în aer nici măcar un curcan, darămite ditamai namila de bărbat. Nu ştiu la ce făcea reclamă sau pentru ce dădea pliante: la Universitate vezi tot soiul de minuni. Dacă ar fi trecut pe acolo vreun copil, i s-ar fi dus naibii toate concepţiile despre îngeri, mi-am zis eu şi mi-am promis să fac o postare pe blog. Pînă acasă, însă, m-am răzgîndit. Simţeam pe undeva pe-aici o poveste şi, ca urmare, nu voiam să dau ideea lumii întregi, ca să nu mi-o fure altcineva înainte să apuc eu să-mi dau seama unde duce. Nici nu publicasem încă vreun text, dar înţelegeam deja ce coţofană avară poate fi scriitorul, fie el şi începător, adunînd tot felul de chestii sclipitoare şi punîndu-le bine.

Aşa s-a născut prima scenă dintr-o povestire cu un înger rătăcit şi un diavol melancolic, care joacă un joc straniu într-un Bucureşti indiferent faţă de ordinea celestă. Diavolul, sau, mai precis, diavoliţa în cauză îl surprinde pe înger în oraşul ei, dedîndu-se la păcatul fumatului. Curioasă ca un demon – sau poate ca o femeie – se ia pe urmele lui şi constată că este singura care îl vede pe înger ca atare. Vocea care povesteşte este a ei şi are cinismul, uşurătatea, angoasa şi tristeţea pe care numai diavolul, privind de pe margine la carnavalul omenirii, le-ar putea avea.

Mult timp, această primă scenă a fost şi singura. Apoi m-am apucat să schiţez portretul diavoliţei şi am inventat un creaţionism sucit care, nefiind cel oficial, nu este nici opusul lui, aşa cum v-aţi aştepta. Şi tot scriam eu, şi tot tăiam, şi timpul tot duios trecea… Acuma, după cum veţi vedea în prezentarea care urmează sub acest text, eu sunt ziaristă şi, în timpul celor 12 ani de presă pe care i-am adunat pînă acum la CV, m-am ales cu o frumuseţe de deformaţie profesională care constă în faptul că nu reuşesc să termin nimic dacă nu aud ghilotina deadline-ului cum începe să huruie ameninţător deasupra capului meu. Ca urmare, probabil că aş fi lucrat şi acum la povestire, dacă nu mi-ar fi trăsnit prin cap că poate şi-ar găsi locul în antologia gotică anunţată de Oliviu Crâznic. Odată ce mi-a venit ideea, toate piesele şi-au găsit locul, toate întrebările răspunsul şi textul a fost gata. Sigur, unele lucruri au căzut la montaj, şi-aşa se face că, de exemplu, n-o să aveţi ocazia să-l cunoaşteţi pe Madian, iubitul înstrăinat dar gelos al diavoliţei, care detestă omenirea cam cum ar detesta cineva puricii rezistenţi la insecticide din blana propriului cîine. Asta e, poate cu alt prilej!

Asta este povestirea mea. Nu e prima pe care am scris-o pentru a o propune spre publicare, dar s-a nimerit să fie prima care o să apară. E poate naivă, dar e sinceră, pătimaşă, melancolică, revoltată. E atît de reprezentativă pentru cine sunt eu, încît e aproape un autodenunţ. Sper să vă placă şi promit ca pe viitor să fac şi mai bine.
Laura Sorin (pe numele real Laura Ciobanu) s-a născut în data de 7 august 1975, la Buzău. În 1997 a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti. A lucrat ca jurnalist în presa centrală – din 1995, la Cotidianul,apoi la Evenimentul zilei – şi ca PR politic, în perioada 2006-2011. În prezent este din nou jurnalist laEvenimentul zilei.

Bibliografie: Povestirea din prezenta antologie reprezintă debutul Laurei Sorin, alte trei povestiri fiindu-i programate să apară în antologii şi reviste pînă la sfîrşitul anului. Colaborator al revisteiSuspans, a publicat recenzii şi eseuri, remarcabilă fiind, mai cu seamă, seria dedicată literaturii gotice clasice. A redactat seria Compania neagră (Millennium Books, 2010-2011) şi, pentru editorul Adrian Crăciun, antologia Steampunk – A doua revoluţie (Millennium Books, 2011 – Premiul Galileo pentru cea mai bună antologie publicată în 2010-2011).

Bloguri: Biblioteca Babel (http://bibliotecababel.wordpress.com); Cititor SF (http://www.cititorsf.ro – partener)."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu

miercuri, 23 mai 2012

Catalina Fometici: Making of "Dincolo de noapte"


"LUPII SÎNT MAI MULT DECÎT PAR A FI


Aveam deja conturată în minte ideea unei poveşti de factură gotică, atunci cînd Oliviu Crâznic m-a contactat în vederea unei colaborări. Sînt o mare admiratoare a genului, atît în literatură, cît şi în muzică; i-am citit pe giganţi – Stoker, Lovecraft, Poe – acum ceva vreme, în perioada liceu-facultate, şi existenţa unei antologii de gotic mi s-a părut ca o invitaţie de a face parte dintre aceştia, o şansă incredibilă de a exploata din plin frumuseţea întunecată a acestei specii literare.

În textele mele de pînă acum, am abordat un „dark fantasy” cu atmosferă tensionată, dar, în acelaşi timp, am cochetat cu goticul şi cu tematica lui specifică (fantome şi ruine – Gheţurile Marelui Nord,case bîntuite – Doamna cu pisica albă, vampiri – Răsărit de soare, morţi vii – Dincolo de umbre), încercînd, pe cît posibil, să mă apropii cît mai mult de acest gen. De asemenea, am în proiect un roman gotic, la care lucrez intens şi care sper că va fi gata cît mai curînd. Despre acesta, şi despre alte proiecte (tot legate de gotic) voi vorbi mai detaliat la timpul potrivit.

În realizarea poveştii din antologie, Sub vălul nopţii, cred că cea mai grea parte a fost eliminarea completă a elementelor „fantasy” şi a unor detalii realiste, sau „logice”, cum îmi place mie să spun, din experienţa proprie, pe care nici eu nu ştiu de ce ţineam neapărat să le am acolo. De aceea, trebuie să îi mulţumesc domnului Oliviu Crâznic pentru răbdarea de care a dat dovadă, explicîndu-mi de nenumărate ori importanţa construirii personajelor într-un anumit fel, pentru documentaţia pusă la dispoziţie şi, nu în ultimul rînd, pentru că nu s-a supărat (prea tare) pe încăpăţînarea mea, care, trebuie să mărturisesc, atinge uneori limite insuportabile.

Povestea Sub vălul nopţii a luat naştere treptat, pe parcursul a doi ani în care am fost profesoară într-un sat de munte aşezat la graniţa cu Hunedoara. Comuna Pietroasa (formată din satele Pietroasa, Crivina, Poieni şi Fărăşeşti) se află într-o zonă extrem de izolată şi sălbatică, înţesată de legende şi de poveşti, care de care mai sinistre, mai înfiorătoare, şi mai… actuale. Nu trecea zi în care să nu mi se spună cîte ceva, despre morţi care şi-au părăsit mormîntul pentru a-i tulbura pe cei vii, despre oameni care au devenit strigoi, despre lupi demonici, vrăjitoare, vîrcolaci… Mi-au atras atenţia, în special, poveştile cu lupi şi vîrcolaci, care, de altfel, predomină în folclorul local. Îmi plac enorm lupii, întotdeauna am fost fascinată de lupi. Nu de cel din Scufiţa Roşie, care mi se pare de-a dreptul haios şi a cărui imagine îmi aduce mereu un zîmbet pe buze. Nici de cel care suflă, mai-mai să îşi spargă plămînii, pentru a dărîma căsuţa de cărămidă a purceluşului isteţ (purceluş isteţ? Pe bune?…). Nu, nu aceşti lupuşori din basmele pentru copii, nişte personificări amuzante şi cumplit de ridicole ale răului. Ci de Lupi, acele animale sacre, totemice, păzitorii lumii morţilor din folclorul amerindian şi scandinav, sau ai Palatului Cerului din mitologia japoneză. Lupii consideraţi strămoşi ai unor popoare, avataruri ale zeilor, apărători ai oamenilor împotriva unor forţe malefice. Iar aceşti Lupi, aflaţi fie de partea Binelui, fie de cea a Răului, se aflau mereu acolo, în conştiinţa oamenilor, în poveştile lor. Şi nu mi-a trebuit mult să înţeleg că, într-un loc rupt de „realitatea” urbană, adînc ancorat în tradiţii şi superstiţii, lucruri banale capătă semnificaţii cu totul aparte şi, mai ales, lupii sînt cu mult mai mult decît ceea ce par a fi…

Acţiunea din Sub vălul nopţii se petrece într-un astfel de loc izolat, înconjurat din toate părţile de păduri sălbatice; însă dincolo de imaginea idilică şi liniştită a satului de munte, se petrec lucruri stranii, iar maleficul îşi face simţită prezenţa din plin. Dracii dansează în văzduh la adăpostul întunericului, oamenii povestesc lucruri înfiorătoare, copiii sînt stăpîniţi de o frică paralizantă. Şi, pe lîngă acestea, mai este şi acel Lup, care pîndeşte din umbră cu ochi de foc…

Aşadar, vă invit cu drag să citiţi această poveste, împreună cu toate celelalte ale antologiei. Pentru că goticul este departe de a fi mort.
Cătălina Fometici

Cătălina Fometici s-a născut în data de 4 octombrie 1986, la Timişoara. În 2008 a absolvit Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, iar în 2010 – cursurile Masteratului de Comunicare Interculturală din cadrul aceleiaşi Universităţi.

BibliografieOameni fără feţe (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, septembrie 2011); Doamna cu pisica albă (proză scurtă, publicată înGazeta SF, octombrie 2011); Răsărit de soare (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, noiembrie 2011); Chipul Euridicei (proză scurtă, publicată în revista Suspans, decembrie 2011); Gheţurile Marelui Nord(proză scurtă, publicată în revista Suspans, ianuarie 2012); Jertfă pentru marea liniştită (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, ianuarie 2012); Dracul din Bucegi (proză scurtă, publicată în revista Suspans, februarie 2012); Dincolo de umbre (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, februarie 2012); Cealaltă, dintre gheţuri (proză scurtă, publicată în revista Suspans, martie 2012); În zori, pădurea era albastră… (proză scurtă, publicată în revista Suspans, aprilie 2012).

Premii: Premiul Gazeta SF 2012 pentru Debutul anului 2011 în fanzinul Gazeta SF; Premiul FanSF 2012 pentru Cea mai bună povestire din anul 2011 a unui autor român nepublicat în volum.
Blog: Părul Medusei (http://cat86-cat.blogspot.com)."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului
 Raluca Băceanu

marți, 22 mai 2012

"...finalement il n’y a que le cauchemar qui reste" - Oliviu Crâznic


Vous savez que je ne critique pas. Je prête attention à un livre uniquement lorsqu’il me plait trop. Et « …finalement il n’y a que le cauchemar qui reste » écrit par Oliviu Crâznic, est exactement le genre de roman fantaisie –« dark fantasy » plus précisément- qui crée une dépendance, qui rend accro.

Enfin un livre qui ne ne fait pas l’éloge des vampires, mais qui révèle  leur vraie nature.
Enfin un livre qui dépeigne bien une époque, des stéréotypes et des craintes de manière tout à fait plausible. Voici quelque chose qui me réveille de l’engourdissement et qui, je le sens, m’influencera pour longtemps.

Le danger dans ce roman n’est pas « sexy », comme l’on peut trouver actuellement dans presque tout ce qui se vend le mieux sur le marché du genre : la saga « Twilight », la série « Vampire Academy », « La maison de la nuit » etc.

Attention, je ne dis pas que ces romans ne sont pas bons, bien au contraire, je les trouve intéressants, captivants, mais… c’est à-peu-près tout. Si jamais je me trompe, ne m’en veuillez pas, faite-le moi savoir.

Si vous êtes passionnés de mystère, des vampires, lycanthropie et autres phénomènes bizarres qui tiennent du monde des ténèbres, alors là, vous devez compter le livre « …finalement il n’y a que le cauchemar qui reste » parmi ceux de votre bibliothèque. Ce roman cache, ou bien te fais découvrir plus que ce que tu n’oserais croire.

L’impressionnante postface –et croyez moi, elle est réellement impressionnante !-éclaircit tout ce que vous risquerez de ne pas comprendre.

Plus encore, il est même possible qu’après avoir lu ce livre, vous soyez convaincus de l’existence de certains êtres qui en temps normal ne devraient hanter que votre imagination.

C’est tout ce que je vous dis. Pour le reste…, découvrez-le par vous-mêmes !

Raluca Băceanu

Raluca Baceanu: Making of "Dincolo de noapte"


"ÎNTRE VIRTUTE ŞI PĂCAT

A durat vreo doi ani pînă să reuşesc să îmi dresez impulsurile Inspiraţiei şi să o las să se coacă. Tentativele de la început aveau, mi s-a spus, o oarecare sclipire – cu toate acestea, de pe atunci ştiam că mai am mult de lucru. Împlinisem 15 ani la vremea aceea, de ajuns pentru a conştientiza că scrisul este o artă, nu doar un hobby trecător, menit strict a-mi „astîmpăra” mie anumite idei.

Am început să iau literatura fantastică în serios citindu-l pe Edgar Allan Poe. Imediat ce am parcurs poveştile sale, am realizat motivul pentru care tentativele mele de paranormal romance erau destinate să rămînă doar nişte tentative. Cînd „Moshul SF”, Ştefan Ghidoveanu, mi-a dat şansa să scriu un text pentru binecunoscutele sale 1001 de scorneli, am înţeles că venise, pentru mine, un moment de cumpănă, în care se putea naşte Viitorul. Şi chiar s-a născut; călcînd pe urmele uriaşe ale lui Victor Frankenstein, Creaţia mea s-a ivit fragedă şi încă temătoare – Pedeapsa, o povestire despre cambion, progenitura unei vrăjitoare şi a unui demon. Deşi aflată abia la începutul drumului pe care au păşit idolii mei, am simţit atunci că asta era ceea ce trebuia să fac – să scriu gotic, şi nu unul oarecare, ci unul cît mai apropiat, ca valoare şi stil, de goticul „adevărat”, de goticul clasic. Ştiu, vise, ambiţii… Dar cum am putea atinge un ideal, dacă nu am tinde spre acesta?

Am continuat cu poveşti dedicate creaturilor nopţii (intenţionez să le reunesc, în viitorul apropiat, într-un volum intitulat, deocamdată, Creaturi şi CREATURI), fiecare nouă realizare aducîndu-mă, o simţeam, tot mai aproape de ceea ce îmi doream atît de tare, şi anume de o poveste gotică care să mă reprezinte pe deplin şi care să fie atît de reuşită pe cît îmi doream să fie… Nerăbdătoare –aşa mi-e firea! –, nu am putut aştepta şi am decis să arăt lumii ce mai scriu, să încerc să văd cum rezonează publicul la noua cale pe care apucasem. Profesionistul Mircea Pricăjan mi-a primit scrierile în prestigioasa revistă Suspans, ceea ce am considerat a fi mai mult decît o încurajare – o confirmare a faptului că făcusem o alegere bună trecînd pe acest gen, iar de aici pînă la povestea din antologie nu a mai fost decît un pas…
Ca majoritatea ideilor mele, şi aceea a prozei gotice concretizate în Fraţii de Saint-Yves a început vizual, într-o învălmăşeală de imagini aproape cinematografice. Un castel, doi fraţi iubitori de studiu şi de singurătate, peisaje deprimante văzute prin ochii unei fete care abia începe să cunoască, să înţeleagă şi să înfrunte lumea înconjurătoare, misterele acesteia, esenţa firii umane, curiozitatea ei, şi multe altele.
Substratul filosofic al textului se voia mai pregnant la început – îmi imaginasem povestea, într-o primă fază, sub forma unui studiu realist cu tente de etică teleologică, mai exact o reprezentare de eudemonism teologic. Imediat însă ce am primit invitaţia de a participa la o antologie gotică, ideea mi s-a concretizat în forma pe care o consider, acum, a fi tocmai cea mai potrivită. Am „văzut” dintr-odată toată acţiunea – într-un fel, a fost ca şi cum aş fi trăit chiar eu povestea, într-o altă viaţă.

Spun asta pentru că eroina întîmplărilor zugrăvite în Fraţii de Saint-Yves, eroină care sper să vă devină şi vouă dragă, este un personaj foarte apropiat de sufletul şi de trăirile mele. Aceia care mă cunosc vor remarca în unele gesturi ale tinerei anumite similitudini certe, iar cei care nu mă cunosc, ar putea ajunge să mă cunoască, analizînd în detaliu caracterul şi comportamentul fetei.
Cît despre personajul principal masculin din povestea mea, şi el este inspirat de o persoană reală. Poate suna pueril, poate suna evident – unii cititori se vor întreba de ce ar alege un scriitor să înfăţişeze o persoană deja existentă. Ar putea chiar gîndi că scrierea de sub ochii lor reprezintă un simplu act de mimesis. Dar nu este deloc aşa. Catharsisul porneşte şi el din mimesis. Ceea ce transformă catharsisul în artă pură, este tocmai acel „declic” care îl desprinde din mimesis. Mai mult, arta dintr-o poveste ce are rădăcini în realitate este definită nu numai de întorsătura situaţiei sau de meşteşugul scriitorului, ci şi de acele Idei, acel „ceva” constituind „suişul sufletului către locul inteligibilului”, după cum spunea Platon. Ideea, în ultimă instanţă, face (sper eu…) din povestea pe care am scris-o aici o manifestare de catharsis – deoarece Binele şi Răul sînt ilustrate într-o manieră dacă nu inedită, cel puţin surprinzătoare pentru o societate desacralizată. Astfel şi cele două personaje principale se desacralizează involuntar, într-o încercare de a dobîndi şi de a îmbrăţişa cunoaşterea.
Am dorit să ştiu, eu, tînăra scriitoare, ce este Răul, cum se manifestă acesta. Am citit filosofie şi teologie pentru a găsi răspunsul. Am plecat dezamăgită dinspre aceste domenii, îmbrăţişînd un alt domeniu, pentru că altfel nu aş putea să îl numesc – domeniul goticului. Aici nu te confrunţi, tu, ca cititor, cu anumite idei cunoscute şi general aplicate, ci te întîlneşti chiar cu scriitorul, cu temerile lui. Goticul este, în cele din urmă, locul unde fiecare dintre noi ajunge să înfrunte cele două „valori”, iar cel care le aduce în discuţie nu are concepţiile deja „corupte” de anumite convingeri; dacă în scrierile lui Augustin poţi găsi întrebări, în gotic poţi găsi, de cele mai multe ori, răspunsuri. Am căutat aşadar aici şi această temă a Răului, dar şi a fratelui său, Binele, pentru a le putea înţelege. Să existe Rău absolut? Ori Bine absolut? Dacă da, de ce acesta din urmă nu se manifestă, iar dacă nu, cît Rău ar putea să se găsească într-un Bine… şi oare nu ar transforma aceasta Binele în ceva iremediabil alterat? Întrebări peste întrebări şi răspunsuri peste răspunsuri – dar, nici chiar printre răspunsurile oferite de gotic, nu am găsit în această chestiune unul mulţumitor pe deplin.

În ignoranţa mea pur omenească, mi-am propus atunci să îmi creez o viziune proprie, personală, despre natura şi mijloacele prin care acţionează Răul, şi să răspund, în acelaşi timp, la o întrebare care mă macină de cînd am început să gîndesc: dacă şi Răul şi Binele există, de ce apare Binele mai mereu înfrînt? Şi unde l-am putea găsi pe acesta, dacă l-am căuta cu adevărat?
Astfel, am dorit să evit clişee de tipul „liber arbitru”, „soartă”, „determinism” (care sînt întotdeauna legate de Bine şi de Rău, într-o măsură mai mare sau mai mică). Sînt de părere că nu există om care să nu îşi fi pus întrebări privind propria existenţă. Aşa că am încercat, în stilul meu tipic, să răspund acestor întrebări, urmînd calea indicată de gotic, totodată încercînd să transmit un mesaj pe care vi-l las cu drag, vouă, cititorilor, spre desluşire. Şi, de ce nu, poate veţi găsi mai multe sensuri acestei poveşti, cum şi eu am găsit îndată ce am citit şi recitit textul aşternut pe hîrtie, de parcă, inconştient, aş fi descoperit astfel răspuns pînă şi pentru întrebările pe care încă nu mi le pusesem.

Îmi doresc ca Fraţii de Saint-Yves să reprezinte pentru cititor ceea ce reprezintă pentru mine – mai mult decît o poveste gotică, şi anume chiar Povestea Gotică cu litere mari, acea Poveste Gotică în care fiecare dintre noi îşi găseşte rostul, îşi înţelege propriile resorturi ascunse; acea Poveste care la fiecare recitire mai lasă să îi scape cîte o semnificaţie surprinzătoare, şi sub a cărei influenţă cititorul rămîne suficient de multă vreme pentru a vorbi şi altora despre ea, ori pentru a şi-o aminti în variate momente de-a lungul vieţii. Ştiu, îmi doresc foarte mult – dar am pus atîta suflet în această poveste, am încercat atît de tare să le ofer cititorilor ceea ce eu căutam (şi ceea ce, vreau să cred, căutau şi ei…), încît nu pot să nu îmi doresc aceasta. Mai ales că, atunci cînd scriu, îmi simt întotdeauna cititorii alături.

Pentru a conchide, sper să vă bucuraţi de povestea pe care m-am străduit să v-o ofer, o poveste menită a ne face pe toţi să nu ne mai simţim atît de neputincioşi în faţa vieţii, în faţa Răului latent din orice fiinţă din jurul nostru, dar şi din noi.
O introspecţie gotică şi o explorare a sinelui, Fraţii de Saint-Yves vă va purta spre adevăr, spre cunoaştere…
Raluca Băceanu s-a născut în data de 29 decembrie 1993, la Bucureşti. Este elevă la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, redactor la publicaţia pentru tineret Teen Press şi colaborator al Fundaţiei „Academia Civică”.
Bibliografie: Călătorie prin mintea unei adolescente (volum de proză, Ed. EuroStandard, 2009; reeditat la Ed. Litera Internaţional, 2010); proză scurtă în antologia Balaurul şi mioriţa(Eagle Publishing House, 2011) şi poezie în antologia Bal la palat(Ed. Granada, 2010); proză scurtă în mai multe reviste, inclusiv în Luceafărul de dimineaţă (revistă a Uniunii Scriitorilor din România), remarcabile fiind, mai cu seamă, povestirile de factură „gothic horror” (publicate în Suspans, respectiv înGazeta SF) din seria dedicată de către autoare ocultismului şi creaturilor întunericului, serie din care face parte şi povestirea inedită pe care o veţi găsi în antologia de faţă.
Premii: Premiul I la Simpozionul Internaţional „Adolescentul miop al lui Eliade în universul şcolii româneşti contemporane” 2010; Premiul I la Concursul Naţional „Simboluri în universul cunoaşterii” 2012; Premiul I la Simpozionul Municipal „Adolescenţii de azi pentru Europa de mîine” 2012.
Blog: Interview with a Vampire (http://raluca-baceanu.blogspot.com ). "

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

luni, 21 mai 2012

Florin Pitea: Making of "Dincolo de noapte"


"CYBERPUNK, GOTIC ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Literatura română e ceva care li s-a întîmplat altora. Cînd eram licean – demult, în alt mileniu – o doamnă profesoară foarte competentă ne povestea, colegilor mei şi mie, despre cronicari, despre ţărani, despre pămînturi, despre ciobani, despre turme, despre baltage, despre salcîmi şi aşa mai departe.

Din fericire pentru subsemnatul, acea doamnă profesoară – Aurora Stănărîngă pe numele său – era şi foarte tolerantă. Ca urmare, în timpul orelor, am citit pe sub bancă, vreme de vreo trei ani, ediţii de buzunar britanice sau franţuzeşti ale unor romane de Isaac Asimov, Frank Herbert, Poul Anderson, Frederic Brown, Philip K. Dick sau H.P. Lovecraft. O dată, chiar m-a întrebat ce făceam acolo (eram destul de concentrat la lectură) şi am relatat senin despre ecologia planetei Dune şi despre viermii de nisip. Doamna profesoară a avut bunăvoinţa să mă asculte fără să mă întrerupă…

Cam aşa se face că, pînă în ziua de azi, am rămas mai familiarizat cu Hari Seldon şi cu Paul Muad’Dib decît cu Petre Petre şi cu Ilie Moromete. Aflasem că eram destinat să îmi petrec restul vieţii în viitor şi că viitorul înseamnă schimbare (uneori abruptă şi neprevăzută). Dar tot viitorul înseamnă şi contactul dintre culturi – fie paşnic, fie violent.

Aşa se face că, atunci cînd un scriitor venit dintr-un alt univers imaginar mi-a propus să scriu un anumit tip de povestire, nu am refuzat, ci mai degrabă am mulţumit pentru invitaţie. Domnul Oliviu Crâznic este pasionat de literatura gotică, în concordanţă cu o modă literară care se face din nou simţită pe piaţa occidentală de aproape două decenii, iar pentru un împătimit al genului (post)cyberpunk, aşa cum sînt eu, goticul e mai degrabă ca un străunchi excentric despre care ceilalţi membri ai familiei SF preferă să nu vorbească. Dar în (post)cyberpunk se mai şopteşte cîteodată numele străunchiului. Cînd eram mai tineri, i-am prăduit şifonierul. Chiar nu v-a dat de bănuit faptul că noi, cei cu ochelari reflectorizanţi, ne îmbrăcăm în negru şi sîntem activi mai mult noaptea?


Florin Pîtea s-a născut în data de 18 august 1971, la Cîmpina. În 1996 a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, unde în 1997 a primit titlul de master în Literaturi de expresie engleză, iar din 2011 este doctor în filologie (acest din urmă titlu fiind obţinut cu o lucrare despre subgenul [post]cyberpunk, considerată de către Comisie a avea importanţă internaţională). În prezent este lector universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Spiru Haret”. Împreună cu domnul Alexandru Mironov, a realizat şi prezentat 21 de ediţii ale emisiunii Deschide cartea! la TVRM.

Bibliografie: Necropolis (volum de proză scurtă, Ed. QED, 2001; reeditat la Ed. Amaltea, 2004); An/Organic (volum de proză scurtă, Ed. Amaltea, 2004); Gangland (roman, Ed. Amaltea, 2006); An Introduction to 20th Century British and American Fiction (non-ficţiune, Ed. Fundaţiei „România de Mîine”, 2008); Art Wasn’t Quite Crime – The Context, Themes and Consequences of (Post)Cyberpunk Fiction (non-ficţiune, Millennium Books, 2010); proză scurtă în numeroase antologii şi reviste, incluzînd antologia Steampunk: A doua revoluţie (Millennium Books, 2011, Premiul Galileo pentru cea mai bună antologie publicată în 2010-2011), antologia Premiile Galileo 2011 (Millennium Books, 2011) şi revista Galileo Science Fiction & Fantasy nr. 2 (Millennium Books, 2010); numeroase recenzii, interviuri etc., în diferite reviste de specialitate; traduceri din proza britanică, americană şi australiană; bogată activitate de redactor literar. Între anii 2004-2007 a coordonat pentru Ed. Diasfera o colecţie dedicată autorilor români. În prezent, pregăteşte lansarea romanului Anul terminal.

Premii: Premiul ARSFan 1994; Premiul ARSFan 1995; Premiul I pentru Proză la Convenţia Naţională de Science-Fiction de la Călăraşi „Dincolo şi dincoace de mainstream” 1999; Premiul Vladimir Colin III 2002-2005; Premiul Vladimir Colin 2005-2007; Premiul al III-lea la Concursul de proză scurtă Helion 2009; Premiul al III-lea la Concursul de proză scurtă Helion 2010.


Blog: Ţesătorul (http://tesatorul.blogspot.com)."


Sursa: http://revista-galileo.ro/the-making-of-dincolo-de-noapte-6-florin-pitea/
Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase