Catalina Fometici: Making of "Dincolo de noapte"


"LUPII SÎNT MAI MULT DECÎT PAR A FI


Aveam deja conturată în minte ideea unei poveşti de factură gotică, atunci cînd Oliviu Crâznic m-a contactat în vederea unei colaborări. Sînt o mare admiratoare a genului, atît în literatură, cît şi în muzică; i-am citit pe giganţi – Stoker, Lovecraft, Poe – acum ceva vreme, în perioada liceu-facultate, şi existenţa unei antologii de gotic mi s-a părut ca o invitaţie de a face parte dintre aceştia, o şansă incredibilă de a exploata din plin frumuseţea întunecată a acestei specii literare.

În textele mele de pînă acum, am abordat un „dark fantasy” cu atmosferă tensionată, dar, în acelaşi timp, am cochetat cu goticul şi cu tematica lui specifică (fantome şi ruine – Gheţurile Marelui Nord,case bîntuite – Doamna cu pisica albă, vampiri – Răsărit de soare, morţi vii – Dincolo de umbre), încercînd, pe cît posibil, să mă apropii cît mai mult de acest gen. De asemenea, am în proiect un roman gotic, la care lucrez intens şi care sper că va fi gata cît mai curînd. Despre acesta, şi despre alte proiecte (tot legate de gotic) voi vorbi mai detaliat la timpul potrivit.

În realizarea poveştii din antologie, Sub vălul nopţii, cred că cea mai grea parte a fost eliminarea completă a elementelor „fantasy” şi a unor detalii realiste, sau „logice”, cum îmi place mie să spun, din experienţa proprie, pe care nici eu nu ştiu de ce ţineam neapărat să le am acolo. De aceea, trebuie să îi mulţumesc domnului Oliviu Crâznic pentru răbdarea de care a dat dovadă, explicîndu-mi de nenumărate ori importanţa construirii personajelor într-un anumit fel, pentru documentaţia pusă la dispoziţie şi, nu în ultimul rînd, pentru că nu s-a supărat (prea tare) pe încăpăţînarea mea, care, trebuie să mărturisesc, atinge uneori limite insuportabile.

Povestea Sub vălul nopţii a luat naştere treptat, pe parcursul a doi ani în care am fost profesoară într-un sat de munte aşezat la graniţa cu Hunedoara. Comuna Pietroasa (formată din satele Pietroasa, Crivina, Poieni şi Fărăşeşti) se află într-o zonă extrem de izolată şi sălbatică, înţesată de legende şi de poveşti, care de care mai sinistre, mai înfiorătoare, şi mai… actuale. Nu trecea zi în care să nu mi se spună cîte ceva, despre morţi care şi-au părăsit mormîntul pentru a-i tulbura pe cei vii, despre oameni care au devenit strigoi, despre lupi demonici, vrăjitoare, vîrcolaci… Mi-au atras atenţia, în special, poveştile cu lupi şi vîrcolaci, care, de altfel, predomină în folclorul local. Îmi plac enorm lupii, întotdeauna am fost fascinată de lupi. Nu de cel din Scufiţa Roşie, care mi se pare de-a dreptul haios şi a cărui imagine îmi aduce mereu un zîmbet pe buze. Nici de cel care suflă, mai-mai să îşi spargă plămînii, pentru a dărîma căsuţa de cărămidă a purceluşului isteţ (purceluş isteţ? Pe bune?…). Nu, nu aceşti lupuşori din basmele pentru copii, nişte personificări amuzante şi cumplit de ridicole ale răului. Ci de Lupi, acele animale sacre, totemice, păzitorii lumii morţilor din folclorul amerindian şi scandinav, sau ai Palatului Cerului din mitologia japoneză. Lupii consideraţi strămoşi ai unor popoare, avataruri ale zeilor, apărători ai oamenilor împotriva unor forţe malefice. Iar aceşti Lupi, aflaţi fie de partea Binelui, fie de cea a Răului, se aflau mereu acolo, în conştiinţa oamenilor, în poveştile lor. Şi nu mi-a trebuit mult să înţeleg că, într-un loc rupt de „realitatea” urbană, adînc ancorat în tradiţii şi superstiţii, lucruri banale capătă semnificaţii cu totul aparte şi, mai ales, lupii sînt cu mult mai mult decît ceea ce par a fi…

Acţiunea din Sub vălul nopţii se petrece într-un astfel de loc izolat, înconjurat din toate părţile de păduri sălbatice; însă dincolo de imaginea idilică şi liniştită a satului de munte, se petrec lucruri stranii, iar maleficul îşi face simţită prezenţa din plin. Dracii dansează în văzduh la adăpostul întunericului, oamenii povestesc lucruri înfiorătoare, copiii sînt stăpîniţi de o frică paralizantă. Şi, pe lîngă acestea, mai este şi acel Lup, care pîndeşte din umbră cu ochi de foc…

Aşadar, vă invit cu drag să citiţi această poveste, împreună cu toate celelalte ale antologiei. Pentru că goticul este departe de a fi mort.
Cătălina Fometici

Cătălina Fometici s-a născut în data de 4 octombrie 1986, la Timişoara. În 2008 a absolvit Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, iar în 2010 – cursurile Masteratului de Comunicare Interculturală din cadrul aceleiaşi Universităţi.

BibliografieOameni fără feţe (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, septembrie 2011); Doamna cu pisica albă (proză scurtă, publicată înGazeta SF, octombrie 2011); Răsărit de soare (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, noiembrie 2011); Chipul Euridicei (proză scurtă, publicată în revista Suspans, decembrie 2011); Gheţurile Marelui Nord(proză scurtă, publicată în revista Suspans, ianuarie 2012); Jertfă pentru marea liniştită (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, ianuarie 2012); Dracul din Bucegi (proză scurtă, publicată în revista Suspans, februarie 2012); Dincolo de umbre (proză scurtă, publicată în Gazeta SF, februarie 2012); Cealaltă, dintre gheţuri (proză scurtă, publicată în revista Suspans, martie 2012); În zori, pădurea era albastră… (proză scurtă, publicată în revista Suspans, aprilie 2012).

Premii: Premiul Gazeta SF 2012 pentru Debutul anului 2011 în fanzinul Gazeta SF; Premiul FanSF 2012 pentru Cea mai bună povestire din anul 2011 a unui autor român nepublicat în volum.
Blog: Părul Medusei (http://cat86-cat.blogspot.com)."

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului
 Raluca Băceanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum să ai grijă de un pui de porumbel

Agonie şi extaz - păreri şi citate preferate

De ce fac maratoane Harry Potter când sunt tristă sau singură?