luni, 8 aprilie 2013

Cum distruge facultatea viața


(din categoria personalo-penibile)

Nu știu cum sunteți voi, dar eu când am o problemă de sănătate dau fuguța la spital ca să o rezolv. De un timp durerile de spate nu îmi dau pace. Și nici cele de cap. Doh, mare brânză, ar zice unii, sau, te plângi prea mult. Ok, mi-am zis de multe ori că sunt o ipohondră incurabilă, dar se pare că nu e chiar așa după cum se va observa în rândurile de mai jos.

Am plecat hotărâtă la oftalmolog. Unul haios de altfel, data trecută îmi spunea că dacă mă doare ochiul îl scoate și după ne jucăm fotbal cu el. Eh, de data asta, după ce m-a așezat la enșpe mii de aparate, cu zâmbetul pe buze îmi dă verdictul: Te operăm joi.

Moment de panică. Apoi continuă. Cu laser YAG. Coșmarul meu din copilările. Pe vremea aceea, pe la 7 ani, am avut vreo 3 intervenții din astea pe viu, că așa le spun eu celora care nu necesită anestezie generală. Și nici măcar locală având în vedere că am simțit TOATĂ durerea aceea groaznică, de parcă îmi înfingea un cui ars în ochi. Dar am trecut peste cu capul sus... și cu ochiul făcut praf, desigur.

Acum, alt medic, dar aceeași poveste. Durerile nu sunt cică normale și cică (!) nu știe dacă operația mă va scăpa de ele. Încurajator, nu? Menționez că operația este totuși necesară având în vedere faptul că în urma celor 10 operații trecute nu mai am pupilă și nici 60-70% din iris. Practic o să mă ciuruiască - la propriu!- cu vreo 3 jeturi de laser, sau cum le-o zice, că oricum eu le urăsc. Măcar de data asta nu mai am un chist vascularizat ce trebuie distrus, ci doar o banală... membrană. Da, mă transform într-un amfibian. Ați ghicit.

Trecând peste șocul operației ce mă paște în trei zile jumate ( pfiu, măcar nu-s în sesiune), dau de altă bombă la neurochirurg. Cică durerile de spate nu mai pot fi ocolite, așa cum făceam eu. Așa că dragii mei cititori, în momentul acesta sunt strangulată cu un corset medicinal pe care trebuie să îl port, conform doctorului meu, până la operație! WTF? Încă una? Păi, da, mi-a spus el. Și intervenția e simplă. Îmi înfige niște tije BANALE în coloană cu prima ocazie. A spus ceva de tipul: Nu e încă neapărată nevoie de operație, dar până atunci poartă un corset.

Bun. După ce am aflat veștile astea nu am mai mers la ortoped, la cardiolog, nici la nimic. Mai rămânea să aflu cu îmi trebuie un transplant și aia eram (deși, mă paște și un transplant din ăsta dacă... eh, hai să nu vă îngrijorez prea mult...).


Titlul de unde l-am scos, vă întrebați... e foarte simplu. FACULTATEA chiar DISTRUGE studenții. Și nu zic neapărat de a mea, ci în general. 8 ore pe zi de stat pe scaun (dacă nu chiar 10 cum am eu lunea) la cursuri sau la bibliotecă, apoi alte 8 de stat acasă și citit sau scris proiecte. De aici rezultă o coloană strâmbă și ochi distruși. Ce-i drept, eu de dinainte aveam aceste problemuțe. O ușoară scolioză (dar pe care o au cam toate fetele!), o miopie de -5 care acum atinge -7... minunat?

Eu înțeleg că mă plâng de obicei cam mult, dar în cazul de față îmi vine așa de mult să fac ceva pe sistemul ăsta de toată jena din România.

Pe deasupra, nu sunt singura! Sunt o mulțime de studenți care se plâng de ce mă plâng și eu. Și poate unii au probleme chiar mai grave decât mine. Auzisem un caz, de o studentă cu tumoră, de alta cu anevrism. Sesiunea e bombă curată pentru bolnavi!

Și ce al dracului de strâmt e corsetul. Vorba mamei, o să am o talie de viespe. Bine, dar eu nu mă mulțumesc cu asta. Și nici cu faptul că operația mea nu pică în sesiune.

Chiar mă gândeam că bursele medicale nu sunt de ajuns. Am cheltuit în 10 minute 200 lei pe un corset și câteva medicamente, nici măcar toate. Plus ce mă așteaptă joi, operația minunată cu laser YAG, cel mai dureros și blestemat laser din lume, după mine, desigur, plus o viitoare operație la coloană.

Mda. Și dragi cititori, așa distruge facultatea studentul. Uite că teoria mea cum că o să mor la 27 de ani începe să capete contur.

P.S Mă cam doare și o măsea. Vizita la stomatolog am cam amânat-o. O, Doamne, dacă dau în septicemie și mor?! Tot facultatea e de vină, căci nu am timp să mănânc alimente sănătoase și mă îndop cu dulciuri care îmi cauzează... alte nenorociri.

P.P.S Dacă vineri nu dau un semn de viață, probabil am murit.

Raluca Băceanu

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase