marți, 3 noiembrie 2015

M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale




M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale
Din floarea vieții mele, din floarea vieții noastre,
M-am stins în grijă și-n îndurerare.
De ce? mă-ntreb.
Doar un foșnet îmi răspunde,
Un foșnet de frunze uscate din oameni
Căci doar atât a mai rămas... Oare?
M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale
Mă zbat cu alte petale aproape uscate, alte zeci
Și zeci...
Din recolta asta ingrată a fructelor
Aflate în plină și veșnică Primăvară
Toamna meschină le-a prefăcut din roșul
Frunzelor de odinioară,
În mistuitoarele limbi de foc,
Devoratoare.
M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale
În mai puțin de câteva zile
Când timpul smulgea
Cândva
Câte o singură petală pe an...
De ce ți-a fost foame, Timpule
Și-ai înghițit zeci de ani netrăiți?
Din fiecare? Din părinți, din frați, din iubiți?!...
M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale
Și mor și mă zbat în continuare
Căci cunosc, acuma bag de seamă
Înghețarea Primăverii și văpaia Iernii.
***
Privesc pe fereastră, spre Universitate
Îndignată plâng pe nas incontrolabil,
Iar ochii,
Ochii mă ard, uscați precum covrigii de la colțul străzii,
Și zăresc pâlpâirea unui neon în clădire
Și pâlpâirea din viețile ce au mai rămas,
Și mai zăresc îndârjirea de pe urmă:
”Luptăm!”
 Raluca Băceanu
sursa foto: voceatransilvaniei.ro

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase