Postări

Se afișează postări din 2017

Depresiuni de ID

Imagine
Îmi târăsc cadavrul vieții În căutări sisifice În universuri sufocante Suspendate-n orbitoare Iraționale nevoi De cufundare imuabilă Într-un somn fără vis. Rătăcesc în ascuțite cuțite Ce se împlântă adânc În Rețeaua mea personală La centru și nord de Eter Ce mă-activează urlând... Totul este despre Bula Vidă Fără O2, fără lumină, Presiuni în schimb mă ard Mă transformă Într-un infinit de Delir. Poate recele mă arde Poate focul mă răcește Înmiită este apăsarea Și a sufletului chin... Chiar și în dezintegrare Mai există o speranță, Însă informația conștientă Este-a omului teribilă groază?! Hăul cel mai adânc să fie Nu viața făr' de fin Ci cuprinsul nesfârșit Și doar tu, sau eu Cu nimicul de simțit. sursa foto Raluca BĂCEANU 10 septembrie 2017

No one's got it all

Imagine
Nu ştiu dacă sunt multe sau puţine lucrurile care îşi pun amprenta asupra noastră sau dacă sunt câteva urmate de altele, mai multe, sau dacă pur şi simplu, indiferent de câte sunt, tot spre agonie sufocantă ne îndreptăm unii dintre noi... E agonizant să auzi din gura oamenilor dragi aceleaşi texte atunci când sunt faţă în faţă cu negativismul, pesimismul, realismul, depresia sau ce o mai fiind chestia prin care treci, recurent, de ani de zile. Mereu îmi spun că e prea mult, mereu în momentele astea şi nu îmi rămâne decât o alegere: să rezist, - fără hashtag-ul de rigoare. Ştiu că trece dar mai ştiu şi că revine . Şi revin şi părerile, sfaturile fără niciun fel de fundament, privirile goale lipsite de empatie, săruturile reci, mecanice, atingerile programate, totul steril, rece şi cu gust de metal de mă fac să mă gândesc dacă nu sunt într-un matrix corupt cumva. Nu sunt şi nu am fost niciodată pe măsura vreunei etichete, indiferent care a fost aceea. Am fost apreci

Trippin'

Imagine
2016 a fost ca un vis sau ca o stare ciudată de semi-conştienţă în care am pendulat între nefericire şi plăcere fizică absolută. Fericire, cri-cri. Nu cred că a fost vorba de aşa ceva. Hedonism pur în momentele bune. Cam atât. Acum mă văd faţă în faţă cu singurătatea - once again - şi parcă e mai bine. O piatră de pe inimă mi s-a dus, o bucată din inimă a mai împietrit. Ciclicitate. Melodia asta, Crave You îmi aduce aminte de starea aceea de semi-existenţă: https://www.youtube.com/watch?v=ZeaIvjoH1FY Doare şi în acelaşi timp este o confirmare că s-a dus şi că totul va fi cumva mai bine. Nu mai am chef şi răbdare. Nu mai vreau şi nu mai accept. Nu mai există cale de întoarcere. Nimic. 2017 e şi el ca o gură de aer proaspăt. Oare o să scap de atacurile de panică, de anxietate? Oare o să trec peste moartea ei? Oare o să fiu vreodată bine, cum am fost cândva? Sau niciodată nu am fost de fapt. Mă agăţ de trecut şi în acelaşi timp mă îndepărtez de el. Sunt şi nu sunt. D