Postări

Se afișează postări cu eticheta bazaconii

Vânătoarea de amintiri

Imagine
Am realizat că am lăsat în paragină un loc drag inimii mele atunci când am auzit la Gaudeamusul din decembrie, cuvintele astea rostite (nu imaginate!):  nu ți-am început încă romanul, dar am citit câteva postări de pe blogul tău . Luată prin surprindere, am avut o replică involuntară, negândită, stupidă: Hmm, mai există  locul  ăla?… Pentru că da, e un loc, bag de seamă că este acel  acasă  pe care mă chinui să îl regăsesc de câțiva ani încoace, dar unde nu am reușit să revin. Claustrofobia socială (pentru cine a citit postările de prin 2014-2015), nu doar că m-a învins, nu m-a ucis, a făcut ceva mult mai viclean: m-a înlocuit, m-a dezintegrat mai întâi, făcându-mă, în mod natural, să mă văd nevoită să mă adun și să mă lipesc la  loc , dar fiind incapabilă să mai văd că ceea ce pun la loc, nu mai sunt eu, ci bucăți ce nu îmi aparțin mie, ci aparțin de lumea în care trebuia să învăț cum să mă descurc. Am lipit ambiție prostească, în loc de curiozitatea anterioară, am folosit  instant gr

De ce fac maratoane Harry Potter când sunt tristă sau singură?

Imagine
Cred că fac asta pentru că îmi aduce speranță și pentru că încetez să mă mai simt atât de singură. E simplu. Întrebarea e cum îmi face bine acest obicei și cum funcționează totul pentru mine. E lucru știut că percepem lucrurile din jurul nostru în funcție de propria experiență de viață. Eu percep universul lui J.K.Rowling ca pe ceva magic. Wow. Ce interesant, zici. Toată puștimea sau toți fanii vor spune asta. Unde e încărcătura emoțională? Ce e așa special la un serial sau o serie de cărți despre o școală de vrăjitorie? La un vrăjitor care pare că are mai mult noroc decât abilități etc.? Pentru mine e totul atât de special și de magic pentru că în a doua parte a copilăriei mele am fost singuratică. Nu am avut prieteni. Nu făceam mai știu eu ce chestii deosebite ca alți copii. Nu făceam meditații, nu aveam lecții de karate sau de pian. Stăteam în casă și nu ieșeam aproape deloc pe afară. Nici fericită nu eram. Îmi amintesc imaginea unui copil care stă cu nasul în cărți sau care se ui

Cbrzr vaibyhagner fhvpvqner

Imagine
Respira ție întretăiată Posturi de radio ascultate simultan Pylint 0/10 de conduită morală acceptată Gânduri așternute grobian.   Infinite int-uri de leveluri emoționale Stringuri (și strigi) ce provoacă PEP-8-uri Cu descrieri prea mari și grele existențiale (?!) Vai, dar ce de corupte upda- da -te-uri!   Care strigă și zgârie mai tare? Atât să mă cuprind? E bine să nu fi? Să tai curentul? A! Să culcușesc pământul? Repet simțământul?   Superflu. Superflue cu accent. Pierd din terenul ambiguu Dăinui în loop dehiscent De ce-mi pare totul exiguu?   Și-i RAM-ul plin de momente amare CPU la sută la sută, Să fie nevoie de-un computer cuantic, Durerea imuabilă să poată conțină?! Și sursa din ființă să nu mai fie.   Nici noi să nu-nu mai fim. Să nu fim. Să fim nu. Nu. Nu. 0. False Reboot?   Sudo reboot anxiar.     7 octombrie 2020 Photo source: https://www.dreamstime.com/

De ce să nu te vezi cu o inaptă emoțional

Imagine
din categoria personalo-penibile Am trecut de la capitolul rezoluții penibile la mici evenimente/contexte emoționale din viața subsemnatei care să vă distreze virtual. La maximum. Not. Azi vom analiza de ce nu este bine să te vezi/ să te întâlnești/ să te îndrăgostești de o inaptă emoțional. De ce scriu toate astea? O fac în speranța că nu îți vei mai pierde timpul și nici nu te vei mai ambiționa degeaba să faci pe Făt-Frumos cel Salvator cu micuța domniță la ananghie cu anxietatea și cu daddy issues. În primul rând nu ar trebui să îți pierzi timpul dacă persoana NU CAUTĂ nimic din ceea ce cauți tu. Stabilește, nene, de la început când vorbești cu vreo prințesă depresivă dacă are și ea chef de tine sau nu, sau dacă are chef de ceva în general, vreodată. Poate nu vrea să facă nimic cu viața ei sau, dimpotrivă, are prea multe lucruri de făcut, unul dintre ele ar fi lupta cu viața sau lupta cu ea însăși în a nu mai fi o smiorcăită penibilă. Așa că las-o în laba ta în p

Depresiuni de ID

Imagine
Îmi târăsc cadavrul vieții În căutări sisifice În universuri sufocante Suspendate-n orbitoare Iraționale nevoi De cufundare imuabilă Într-un somn fără vis. Rătăcesc în ascuțite cuțite Ce se împlântă adânc În Rețeaua mea personală La centru și nord de Eter Ce mă-activează urlând... Totul este despre Bula Vidă Fără O2, fără lumină, Presiuni în schimb mă ard Mă transformă Într-un infinit de Delir. Poate recele mă arde Poate focul mă răcește Înmiită este apăsarea Și a sufletului chin... Chiar și în dezintegrare Mai există o speranță, Însă informația conștientă Este-a omului teribilă groază?! Hăul cel mai adânc să fie Nu viața făr' de fin Ci cuprinsul nesfârșit Și doar tu, sau eu Cu nimicul de simțit. sursa foto Raluca BĂCEANU 10 septembrie 2017

No one's got it all

Imagine
Nu ştiu dacă sunt multe sau puţine lucrurile care îşi pun amprenta asupra noastră sau dacă sunt câteva urmate de altele, mai multe, sau dacă pur şi simplu, indiferent de câte sunt, tot spre agonie sufocantă ne îndreptăm unii dintre noi... E agonizant să auzi din gura oamenilor dragi aceleaşi texte atunci când sunt faţă în faţă cu negativismul, pesimismul, realismul, depresia sau ce o mai fiind chestia prin care treci, recurent, de ani de zile. Mereu îmi spun că e prea mult, mereu în momentele astea şi nu îmi rămâne decât o alegere: să rezist, - fără hashtag-ul de rigoare. Ştiu că trece dar mai ştiu şi că revine . Şi revin şi părerile, sfaturile fără niciun fel de fundament, privirile goale lipsite de empatie, săruturile reci, mecanice, atingerile programate, totul steril, rece şi cu gust de metal de mă fac să mă gândesc dacă nu sunt într-un matrix corupt cumva. Nu sunt şi nu am fost niciodată pe măsura vreunei etichete, indiferent care a fost aceea. Am fost apreci

2015 pe scurt

Imagine
Nu am să zic multe fiindcă am lungit-o în retrospectivele anterioare. Oamenii sunt la fel de ipocriți. Alții sunt la fel de minunați. Am terminat cu nebunia facultății. M-am înhămat la un master unde învăț istorie, chimie, fizică, management și multe altele. Și mai am și un job serios la o multinațională. Casa în care stau - fără părinți - nu se întreține singură, știi? Am terminat partea a doua din Harul. Uite asta da, cea mai mare bucurie a anului. De fapt... mai este una care începe cu următoarea poveste: Am fost victima unui atac biologic cu pisici. Fie că a fost voluntar sau nu, am fost victima atacului ăsta. Nu râde. La veterinar s-a întâmplat să cunosc pe cineva. Și uite cum m-a lovit Cupidon. Sau pe el. Sau pe amândoi concomitent. Partea bună e că avem la comun mai multe animale :)). Partea rea e că aud prea des apropouri legate de căsătorie și de copii. Iar eu sunt la vârsta aceea care nu se află în concordanță cu vârsta psihologică. Adică am vreo 17 ani, a

20 august real

Imagine
Îmi beam cafeaua pe balconul rece. Cafeaua, la fel ca și balconul, rece, o poșircă de 3 în 1 care se prepară la rece. De lene. Nu aveam chef să mai spăl ibricul, să deschid frigiderul, să caut cafeaua, să spăl lingurița (că parcă în casa asta numai o linguriță cu coadă lungă am) și să pregătesc tot ritualul ăsta care-mi pare că mănâncă mai mult timp decât ar trebui. Așa că m-am mulțumit cu poșirca. Îmi sorbeam cafeaua privind peisajul de la etajul 10. Blocuri noi construite, vopsite în nuanțe maronii, închise, mai închise decât plumburiul norilor. Blocuri vechi, scorojite, două școli, amândouă galbene, amândouă îmi oferă un gol în stomac detestabil. Am urât școala. Am privit mai departe prin măruntele picături de ploaie. Aveam un sentiment plăcut după ce terminasem încă o carte fantasy. Un horror mai exact. Deși senzația aceea pe care o aveam în trecut, când mă bântuia încă vreo câteva zile subiectul, senzația a dispărut și în gânduri mi-a apărut întâlnirea de ieri de la