Postări

Se afișează postări cu eticheta pissed off.

Vânătoarea de amintiri

Imagine
Am realizat că am lăsat în paragină un loc drag inimii mele atunci când am auzit la Gaudeamusul din decembrie, cuvintele astea rostite (nu imaginate!):  nu ți-am început încă romanul, dar am citit câteva postări de pe blogul tău . Luată prin surprindere, am avut o replică involuntară, negândită, stupidă: Hmm, mai există  locul  ăla?… Pentru că da, e un loc, bag de seamă că este acel  acasă  pe care mă chinui să îl regăsesc de câțiva ani încoace, dar unde nu am reușit să revin. Claustrofobia socială (pentru cine a citit postările de prin 2014-2015), nu doar că m-a învins, nu m-a ucis, a făcut ceva mult mai viclean: m-a înlocuit, m-a dezintegrat mai întâi, făcându-mă, în mod natural, să mă văd nevoită să mă adun și să mă lipesc la  loc , dar fiind incapabilă să mai văd că ceea ce pun la loc, nu mai sunt eu, ci bucăți ce nu îmi aparțin mie, ci aparțin de lumea în care trebuia să învăț cum să mă descurc. Am lipit ambiție prostească, în loc de curiozitatea anterioară, am folosit  instant gr

Outsider

Imagine
  Din categoria personalo-penibile Acesta NuNu este un strig ăt de ajutor Probabil am mai scris despre ideea asta și în trecut dar uit după o anumită perioadă de timp cât de mult am intrat în detalii înainte. În plus, vreau să acopăr vivid trăirea prezentă că poate ceva s-a schimbat între timp. Outsider dintotdeauna. Ai zice că e o fază mai cu seamă a adolescenților dar eu, o involuată ce sunt, am rămas probabil la vârsta de 16-17 ani de câțiva mulți ani încoace și mă simt alienată de tot și de toate mai mult ca oricând. Stau și mă întreb dacă starea de profundă angoasă în care mă aflu are legătură cu faptul că am dormit prea mult azi, cu faptul că mi-am băut cafeaua abia la 7 seara sau dacă e ceva hormonal, PMS or smth. Dar nu e PMS. Atunci dezechilibru, iar, la nivelul creierului, în anumite substanțe? Iar depresie? Iar tristețe? Atunci de ce chiar și când am dat iama în workout-uri grele, cu toată endorfina secretată, eu tot mă simt ca ultimul om, fără rost

De ce să nu te vezi cu o inaptă emoțional

Imagine
din categoria personalo-penibile Am trecut de la capitolul rezoluții penibile la mici evenimente/contexte emoționale din viața subsemnatei care să vă distreze virtual. La maximum. Not. Azi vom analiza de ce nu este bine să te vezi/ să te întâlnești/ să te îndrăgostești de o inaptă emoțional. De ce scriu toate astea? O fac în speranța că nu îți vei mai pierde timpul și nici nu te vei mai ambiționa degeaba să faci pe Făt-Frumos cel Salvator cu micuța domniță la ananghie cu anxietatea și cu daddy issues. În primul rând nu ar trebui să îți pierzi timpul dacă persoana NU CAUTĂ nimic din ceea ce cauți tu. Stabilește, nene, de la început când vorbești cu vreo prințesă depresivă dacă are și ea chef de tine sau nu, sau dacă are chef de ceva în general, vreodată. Poate nu vrea să facă nimic cu viața ei sau, dimpotrivă, are prea multe lucruri de făcut, unul dintre ele ar fi lupta cu viața sau lupta cu ea însăși în a nu mai fi o smiorcăită penibilă. Așa că las-o în laba ta în p

Depresiuni de ID

Imagine
Îmi târăsc cadavrul vieții În căutări sisifice În universuri sufocante Suspendate-n orbitoare Iraționale nevoi De cufundare imuabilă Într-un somn fără vis. Rătăcesc în ascuțite cuțite Ce se împlântă adânc În Rețeaua mea personală La centru și nord de Eter Ce mă-activează urlând... Totul este despre Bula Vidă Fără O2, fără lumină, Presiuni în schimb mă ard Mă transformă Într-un infinit de Delir. Poate recele mă arde Poate focul mă răcește Înmiită este apăsarea Și a sufletului chin... Chiar și în dezintegrare Mai există o speranță, Însă informația conștientă Este-a omului teribilă groază?! Hăul cel mai adânc să fie Nu viața făr' de fin Ci cuprinsul nesfârșit Și doar tu, sau eu Cu nimicul de simțit. sursa foto Raluca BĂCEANU 10 septembrie 2017

Claustrofobie socială

Imagine
I don't wanna be touched by the fear in your eyes I don't wanna be left for my demons to find Încep prin a spune că voi fi bine atât timp cât voi scrie...  dar nu voi fi bine atâta timp cât voi scrie referate şi studii. Nu voi fi bine participând la conferinţe. Nu-mi face bine să-mi hrănesc ego-ul. Îmi face bine să scriu poveşti şi poezie. Îmi face bine să citesc, dar nu când sunt constrânsă de examene, de termene limită, de lucruri care îmi omoară până la urmă sufletul. Şi mor câte puţin zilnic din cauza ambiţiilor mele şi a supunerii mele faţă de nişte dorinţe care există în mintea mea ca urmare a modelării tacite pe care o sufăr din cauza societăţii şi a felului în care este construită. Nu sunt ambiţii care mă eliberează. Sunt ambiţii care mă închistează. Şi mai mor şi din cauza tristeţii tale a cărei cauză sunt eu prin grijile pe care mi le fac. Cu alte cuvinte, tot din cauza mea mor, doar că indirect, străile mele fiind cernute şi de sufletul tău

Auto-percepţii

Imagine
Astrale-ţi sunt culorile Şi cugetările, Nocturne-ţi sunt pasiunile Şi revelaţiile În hedonistele-ţi impulsuri Aducătoare de furtuni Se nasc, pe-alocuri Tenebre din cununi. Calea ţi-e teleologică, Căci înecatu-ţi-s-a pragmatismul. Voinţa îţi e chiar mirifică Nu ţi s-a-nchis nicicum văzduhul... Aprinzi mereu câte un ceas În fuziuni de simţăminte generate. Îţi bate clipa diferit în lumile născute De-aici şi pân'acolo... nu-i decât un pas. *** Şi cei-i un pas mă întreb deseori, Când totul se petrece chiar aici În interiorul meu (...) (...) aşa se întâmplă De cele mai multe ori... ... şi totul se rezumă la ... Autopercepţii. 15 ianuarie 2015 Raluca Băceanu

I'm my own path

Imagine
Well, yes. Şi nu, nu va fi o postare jenantă în engleză. Dar îmi sună mai melodramatic titlul scris astfel. Să vedem de unde şi până unde... Observ că îmi ia din ce în ce mai puţin timp să analizez un om. Evident, or exista şi excepţii de la regulă, dar în momentul de faţă nu pot spune că simt ceva în neregulă în cercul meu de apropiaţi. Care, trebuie să subliniez este mai restrâns decât se crede. Am realizat însă că este deosebit de greşit a considera o persoană (sau, cel puţin, alta decât tine însuţi) un drum pe care îl ai de străbătut. Entuziasmul este cauza părerii greşite. Slavă Ciocolatei că piere rapid. Drumul s-a deshis poate, prin întâlnirea cu o anume persoană. Asta nu înseamnă că îţi e drum. Doamne, drumul e acela pe care calci, dacă e să fim cinici şi... pragmatici. În sensul concret. Nu metaforic. Eu nu calc pe nimeni, nu mă alătur nimănui. Nu mai vreau pe nimeni în viaţa mea amoroasă. Că privată presupune şi prieteni, nu aş vrea să se facă această confuzi

Mai trec şi pe aici....

Imagine
Sunt într-un carusel de emoţii. În neîncetata căutare a unui sine, a unui supraeu, a unui eu ideal. Mă încurc printre concepte ca printre buruieni. E un drum aşa de lung pe care îl conştientizez de vreo şapte ani şi care va dura probabil până la moartea gândirii mele, nu neapărat până în cazul unei morţi fizice. Înot prin filosofia germană. Mă amuz de vieţile scriitorilor francezi uneori, alteori mă trezesc în aşa o mocirlă încât vreau să plec iar din ţara asta. Bineînţeles că îmi revin. Nebunia circulară e numită aşa dintr-un motiv. Fiindcă e cu adevărat ceva circular aici. Numai că nu e şi patologic. E doar o predispoziţie de-a mea câştigată din mediul în care am trăit, copilărit, crescut, maturizat, până la educaţie, fond genetic, cărţi citite. E o întreagă relaţie de cauzalitate (sau de corelaţie în cazul în care nu stăpânesc încă perfect toate aceste mecanisme pe care le împrumut din istorie pentru a mă înţelege pe mine ca individ, ca om, ca persoană). Sunt suma a to

Pixie stuff

Imagine
http://your-vacations.info/ Vorbeam zilele trecute cu I despre diverse. Ca mai mereu săream de la un subiect la altul. Printre altele mai strecuram câte o glumă atunci când venea vorba de capitolul iubire. Cred însă că revistele pentru femei au dreptate când numesc această categorie precum "dragoste si sex". Ce iubire, dom'le?! Unde te crezi? În fine, ideea era că trecusem de la concepţia aia cretină "trebuie să săruţi multe broaşte până să-ţi întâlneşti prinţul" la "am sărutat un prinţ dar s-a transformat într-o broască". Hilar, nu? Stupid mai degrabă dar se întâmplă mai des decât crezi. Bun. De la fraza asta mi-au venit în minte multe scenarii de filme şi alte prostii din cultura pop. Chestia haioasă aici e că în ultimele două săptămâni am fost vizitată de o stare de "miserupism" accentuat cu valori ce indică o cronicizare. Am devenit din panicata din sesiune genul ala de pixie girl, pe care de altfel îl cam detest. Dar e vara (d

Schismă

Imagine
meandmyrandombrain.wordpress.com   S-a produs o Schismă între noi, Un centru gol desparte Vestul meu De Estul tău, Nimic din credinţa noastră dreaptă Nu se mai aplică aici şi devine rară. Primatul meu nu îl accepta pe-al tău, Cum nici supremaţia ta eu n-o doream, Precum Nicolae, iar tu un biet Photios, În lung război noi ne-am şi avântat. Când mai târziu, pe la 1054, A murit şi ce mai pâlpâia, Tu, înfumurat de titlu-ţi pompos de Ecumenic , Ai uitat misiunea ce-a rămas... *** Servus, servorum amor. Raluca Băceanu 5 ianuarie 2014

Pune totul la îndoială

Imagine
twepics.com Poate dacă am face asta mai des, ne-ar fi mai bine. Pe toate planurile. Riscul e că vei rămâne însă cu... nimic. Odată ce pui la îndoială sentimente, concepţii, principii, reacţii, gânduri, e posibil să realizezi că eşti o marionetă, iar că sforile sunt ideile pe care le avem, idei care nu ne aparţin de cele mai multe ori nouă, ci societăţii. Ne raportăm la normal ca la perfecţiune, când el nu este decât un produs al experienţelor pe care le-au avut alţii înaintea noastră. Noi, tu, eu, ei bine, alţii nu ne reprezintă mereu. Aşa că exerciţiul de mai sus, din titlu, ne poate ajuta să ne regăsim. În felul ăsta vezi ce te face fericit, de ce te face fericit, cum ar trebui să îţi atingi acest scop şi aşa mai departe. Vezi dacă singurătatea pe care o simţi, nervii, frustrările, au un temei. Eu aşa mi-am dat seama că postarea de pe 30 decembrie e puţin cam pusă sub semnul unor emoţii pe care le simt din cauză că mă raportez prea mult, involuntar, la tendinţa generală. Ni

NeÎncadrabila

Imagine
innovari.deviantart.com Asfalt negru Asfalt gri, Chiciură, noroi uscat, Fum şi un cer metal, Te aşteaptă în oraş . N-are rost şi sens ori timp Să mai vrei ceva în schimb, N-are rimă, n-are grai, Sunt pe "mute" setată, vai! De n-aş fi, aş scrijeli poveşti Despre vieţi îndepărtate Când tu însuţi îţi jurai, Să-mi dai  Multe sărutări ceva mai... calde?! Nu. Nu e vremea Să fugim Să plecăm în galaxii, Să ne îndopăm cu heliu Râsetele n-ar ieşi... Scrumul din pământ Plus apă Dă o naştere, zic, Prematură. Unor dubioase gânduri Ce-ţi încreţesc  Sufletul? Plăpândul. Vezi că parcă Îţi cam sare prin gură! Şi ceva parcă apasă, I-atmosfera? Gerul? Sau aşa e înăuntru Radiind un frig Crescând...? Nu mai trebuie pereţi Tavanul surpat e  Absent. S-a umplut de  Gheaţă. E apa ce-a-ngheţat din Acel tavan care nu a încetat să Mai plângă. Blaga, unde eşti, De ce-ai plecat? M-ai lăsat în sensuri 

Viaţa în prima zi la 20 de ani

Imagine
Sursa: usualerror.com Să vedem un scurt bilanţ? Nope, plictisitor. Să vedem câteva gânduri, aşa cum obişnuiam odată? Mi-am pierdut exerciţiul de a spune ce simt pe blogul acesta. Cineva chiar mi-a strigat în cadrul unei mici "altercaţii" că eu spun ce am pe FB, dar niciodată nu mă destăinui cuiva, că prefer să "mă laud" unor străini cu problemele mele şi că de asta sunt aşa de singură. Well, ce argument prost. Sau, cine ştie... eu însă îl văd prost. Nici măcar argument nu e. Nu e nimic. E o mică "vomă" de cuvinte care nu prea m-au atins. Dar m-au scârbit pe moment. Am senzaţia că dacă spun ceva într-un mediu online, ostil, nu vede nimeni. Nu scriu pentru nimeni. În general. Nimeni de acum . Scriu mai mult pentru posteritate. Scriu în speranţa că cineva, la un moment dat în viitor mă va înţelege. Fiindcă, sincer, acum, cu cât încerc să mă deschid mai mult, cu atât devin mai încâlcită în gândire pentru ei. Ca părul meu creţ când nu îl pieptăn o săp