Interview With A Vampire

Nu e cel mai rasarit titlu, si nici nu prea are legatura cu ce vreau sa spun, dar asta e toata frumusetea. Ati ramas in urma cu noutatile, sau mai bine sa le zicem "barfele". Pai, nu e mare lucru, sau in fine poate o sa iasa ceva mare, cert e ca am scris ceva la a doua carte. Va zic ca aceasta carte este "una cu personaje" -cum si dorea o veche cunostinta care este dornica de o actiune - ca sa nu va plictisiti de naratiune, sa va mai antrenati si voi putintel cu dialogul si descrierea. Buun, trebuie doar sa imi iau un laptop pentru ca ma enerveaza la culme calculatorul meu vechi si care imi face figuri. Poate nu calculatorul e de vina, ci vreun virus pe care antivirusul meu si asa destul de depasit, nu il poate detecta. So...acum astept cadoul de ziua mea, laptopul pe care sa scriu cartea sau cine stie, cartile :> . P.S Asa-i ca nu va asteptati sa fie genul asta de barfa? :)) Imi pare rau daca v-am dezamagit ;)). >:D< Raluca Băceanu

De mult timp nu am mai citit o carte atat de plina de intelesuri. Anotimpuri, de Radu Tudoran. Sunt inca sub influenta drogului meu...Aceasta carte m-a imbatat intr-un mod deosebit de placut, ca atunci cand bei o bautura tare, dar caruia nu ii simti gustul tare cum iti aluneca pe gat, ci aburii care se zbat sa iasa din plamani sub forma de vapori...Asta apropo si de un capitol din carte.. Nu am taria sa descriu cartea, cu siguranta asta mi-ar face ochii sa experimeteze o senzatie ce deja o experimentez fara sa vreau. Nu vreau sa devin sclava propiilor mele lacrimi, nu acum, mai ales dupa ce am citit cartea. Lucru destul de imposibil... Am inceput sa citesc cartea fara motiv, pur si simplu am luat-o din biblioteca. Aici intervin "coincidentele". La inceput, o carte ok, dar nu si speciala. Pe parcurs am aflat ca m-am inselat. Felul in care erau descrise unele senzatii ma infiorau si vroiam sa ma bucur de acea senzatie mai mult, mai mult... Sfarsitul, si de aceasta data, a fost

Ma trezesc deodata intr-un loc ciudat plin de oameni.Nu stiu ce caut acolo, de fapt, nu stiu cum am ajuns in acea “cutie”.Inca incerc sa-mi dau seama daca eu ma deplasez, sau acel lucru in care ma aflu. Incerc sa intind mana dar un strat invizibil ma opreste. Cred ca este o sticla mare. Ma uit dincolo de sticla aceea murdara si vad un peisaj ce ma ingrozeste. Vad niste cutii mergatoare, mai mici decat cutia in care ma aflam eu. Au niste culori stranii, nici nu le recunosc pe toate, ci doar pe cele primare. Acele cutii tin inauntru oameni.Este inspaimantator, parca am fi captivi in interiorul unei dracii , unui monstru teribil. Totul este foarte aglomerat de acele cutii mergatoare, care au o viteza uriasa, mai mare decat viteza care o poate atinge un cal nazdravan. Dupa ce m-am holbat timp de jumatate de ceas, vad dincolo de acele cutii mai mici, niste castele uriase, si atat de inghesuite unele langa altele. Sunt in jur putini copaci, putina verdeata. Acele castele marete probabil sunt

Am revenit.Stiu, stiu, nu trebuie sa ma certati, pur si simplu toamna ma amorteste usor-usor, la fel ca pe celelalte vietuitoare. A trecut ceva vreme...intre timp am participat la o emisiune, deh, prezentare de carte. Nu prea am acordat acestui lucru mare importanta, dar poate va intereseaza. In afara de asta, ce sa spun, traiesc toamna si perioada asta dezolanta, dezamagitoare, cand totul se rezuma la amintiri din alte vieti, sau cel putin la mine. Flash-urile sunt ingrozitor de innebunitoare la fel si deja-vu-urile. Nimic de facut, nimic de simtit. Iar ma inconjor cu o ceata de nepatruns, nu vreau sa fie si altii preocupati de cum ma simt eu...desi, sunt ca o carte deschisa cand vine vorba sa imi citesti emotiile. Ma chinui degeaba sa ascund ceva evident, dar nu renunt, nu? Se pare ca va trece ceva vreme pana cand eu o sa ies din starea asta de amorteala, poate undeva la mijlocul lui martie, pana atunci, sa va obisnuiti cu mine asa. Nu am motive sa ma simt extraordinar de fericita, c

Ieri am avut prezentarea de carte la Ecran club. Am ajuns acolo pe la ora 13, vroiam sa fiu sigura ca am timp destul sa ma pregatesc. Am lipit repede afisele si dupa mi-am dat seama ca spatiul rezervat mie era cam gol. Asa ca ...am scris de mana pe niste coli A4 niste titluri de capitole . A iesit dragut. Tocmai cand incepusem sa ma plictisesc se aduna si la standul meu lume. Am fost incantata pe moment, toate scaunele erau ocupate de persoane si citeau interesati din paginile cartii. Peste putin timp au inceput intrebarile... Trebuie sa recunosc, mi-a placut sa fiu intrebata tot felul de lucruri legate de modul in care am scris cartea sau motivul pe care l-am avut. Dar incet incet, intrebarile puse au inceput sa fie enervant de acuzatoare. Inteleg ca un bun jurnalist are un grad de agresivitate mai ridicat , asta face parte din meseria lui, dar, inainte sa critici ceva, trebuie macar sa te dovedesti capabil de a o face. Adica? Trebuie sa citesti respectiva carte-toata, nu partial- pen

Am vazut pe youtube un videoclip interesant. Pe o melodie oarecare erau atasate niste versuri, zic eu foarte ..dragute, si cred ca nu folosesc chiar cuvantul potrivit:)). Eu una, am simtit -si de aceasta data- ca ma identific prea mult cu versurile acelea... "You work so hard to deal with this thing, The fact that you have it and the problems it brings. So when you finally get control of this flaw, Everyone around you seems to watch you in awe. You never learn why it's happened to you, And you must work that much harder to make dreams come true. But what's happened has happened, and it's now part of life So why give up yourself, why live with such strife. The best you can do is fight back twice as hard, Just be careful, make right choises and play the right cards. As they say what doesn't kill you can only make you stronger, It's been here for a while, it'll be here for a while longer. So why can't people see past this technicality, Having problems with

..Iar el statea cu pleata in vant, Asteptand, asteptand… Asteptand ca ea sa vina Dar ea nu a mai sosit, Caci sufletul ranit si gol, el nu l-a imblanzit... Asteptare apasatoare, iubire otravitoare si ganduri innebunitoare. Nimic nu se va intampla pentru el, Caci inima ei de sticla, vesnic sloi de gheata va ramane. Nici zambetul tau iubite, nu-i va incalzi inima si trupul Ea va fi doar o naluca in ale tale negre ganduri. Tocmai de ce ea se temea, Tu o vei inconjura, Sufocanta singuratate , Si ingrozitoarea liniste... Dragoste nebuna e tot ce tu ii vei darui si impartasi, Poate ca nimic altceva tu vei reusi... Raluca Băceanu

Dragul meu, oare de ce ma tot eviti? Iti e frica de ce ai putea descoperi in persoana mea? Iti e teama de necunoscut? Sau iti e frica de ce as putea eu descoperi la tine? Eu cred ca ambele intr-o oarecare masura. Misterul cu care te inconjori este ca o ceata in jurul tau de fapt. Eu vreau sa fiu vantul care te infioara si sa alung acea ceata. Vreau sa stiu ce se ascunde in tine. Poate crezi ca misterul pe care il raspandesti dezarmeaza, dar nu e asa, sau cel putin, nu e deloc asa pentru mine, o fire curioasa. Uneori, prin privirile tale pline de intelesuri, vad de fapt ce vrei. Astepti sa fii descoperit totusi. Inca o data spun, eu vreau sa fiu aceea care te descopera. Teama ta fata de mine este nejustificata. Eu pot sa fiu chiar persoana la care ai tanjit, fara sa stii, de atata amar de vreme. Nu iti fie teama sa pasesti in necunoscut, ai descoperit prea putin ca deja sa renunti. Mai ai multe de aflat... Simt ca uneori esti atat de departe de mine, cand de fapt esti atat de aproape. U

E clar.Chiar m-am schimbat, dar e genul de schimbare care nu se vede, ci se simte. Nu mai sunt blocata in sfera aceea, nu ma mai invart la nesfarsit in ea, dar cel mai important, sunt dincolo de ea. Am pasit in spatiul infinit in cunoastere. Ratiunea parca mi-a fost descatusata. Traiesc o proprie epoca a iluminismului. Simt acum ca pot face chiar orice, aveam nevoie doar de un impuls, de un stimul puternic. E important, sau cel putin pentru mine, sa spun lucrurilor pe nume. Am reusit si ma simt eliberata. De aici inainte ma asteapta inca o serie de probe, de obstacole poate. Nu imi pasa atata timp cat stiu ca pot avea incredere in...mine. Le voi trece pe toate, chiar daca la un moment dat voi crede ca am stagnat la un anumit punct. Dreapta mea e fara sfarsit.... Raluca Băceanu

Marele debut. Ziua a inceput destul de…urat. De cum am intrat in scoala am vazut pe toate posterele mele atasat “AMANAT”. Zic, ce dracu? Bineinteles ,Tudor Chirila nu a mai venit.Oare de ce stiam ca asa se va intampla?Pana la urma, am facut cum am vrut eu, ca nu degeaba sunt incapatanata. Am dezlipit de pe toate cele 9 postere cuvantul “AMANAT” si am anuntat elevii ca se va tine totusi activitatea la sala Noica. Nu mi-am pregatit un discurs, si asta mi-a fost reprosat de cineva.Recunosc ca nu mi-am facut un plan, pentru ca de obicei cand imi fac, nu iese deloc bine. Asa ca am lasat-o balta, chiar balta. A fost spontan, dar nu si perfect. Putea fi mai rau de atat. Dar ce sa faci, emotiile m-au doborat, la propriu, si nu, nu este un cliseu, chiar asa a fost. Poate unii se asteptau la mai mult de la “asa o fata minunata” ca mine. Dar am dat cat m-au lasat emotiile si deci am cam dat-o in bara... M-am balbait, imi era cald, zecile de priviri atintite asupra mea ma criticau sau apreciau...