Interview With A Vampire

Partea a cincea, Tărâmul spiritelor: ,, Dostoievski a spus odată că Dumnezeu nu i-a dat omului acces la certitudini, căci prin asta şi-ar fi pierdut libertatea; n-are mai exista nicio virtute în a face alegerea corectă dacă ai şti cu siguranţă care este opţiunea corectă.” ,, există în adâncul psihicului lucruri pe care nu le produc eu, ci care se produc ele însele şi au propria lor viaţă." ,, Cu alte cuvinte, sinuciderea a provenit din prematura înfrângere [...], conştientul optând pentru o scăpare. Mai târziu avea să spună: Am crezut că există o ieşire; voiam să scap. Am descoperit că nu există nici o ieşire. Acum îmi doresc să fi rămas să îmi rezolv problemele în condiţii mai familiare mie ." ,, rareori spiritele spun ceva cu adevărat important. Poate pentru că recunosc incapacitatea omului de a învăţa ceva de la ele." Platon subliniază că: ,,filosoful şi poetul îşi petrec viaţa încercând să scape de limitările impuse de trup dându-şi seama că prin conştiinţă se poate

Partea a patra o încep cu capitolul Doi magi ruşi : ,,Numai dacă îi cunoşti bine fiecare şurub şi fiecare piuliţă, vei şti ce trebuie să faci." - Un derviş persan despre corpul uman, o maşinărie complexă. ,, În momentele de conştiinţă superioară , există mereu un punct în care avem senzaţia de ,,Asta era!". Viaţa este infinit de plină de sensuri; dintr-odată, posibilităţile ei sunt fără de sfârşit, iar conştiinţa normală nu este cu nimic mai bună decât somnul. Deoarece, la fel ca şi somnul, îl separă pe om de realitate ." ,,[...] când o scriitoare i-a spus lui Gurdjieff că se simţea mai conectată de realitate atunci când scria, acesta i-a răspuns: ,, Trăieşti într-un vis şi scrii despre el. Ţi-ar fi mult mai bine dacă, în loc să scrii ai spăla în mod conştient o podea.(!)" Seabrook îl citează pe Gurdjieff: ,,Dacă trăim zi şi noapte în calm şi în monotonie, ajungem să nu ne mai intereseze nimic. Mai bine ne torturăm spiritul decât să răbdăm vidul şi deşertăciunea une

Continuăm cu capitolul Adepţi şi impostori : Shaw a remarcat că ,,nici un om nu se simte în largul său în societate până când nu-şi găseşte locul care îi este destinat, fie mai sus decât cel ocupat la naştere, fie mai jos decât acesta." Cagliostro este descris de către baroneasa d'Oberkirch: ,,Deşi nu era un bărbat frumos, faţa sa era cea mai remarcabilă pe care o văzusem vreodată. Mai cu seamă ochii. Erau indescriptibili, cu adâncimi ce păreau supranaturale, arzători şi totuşi de gheaţă[...] ambivalent, te atrăgea şi îţi repugna în acelaşi timp; te înspăimânta şi, în acelaşi timp, îţi trezea şi o imensă curiozitate." ,,Deşi Tolstoi nu a fost mason, el le descrie scopurile cu înţelegere şi claritate: Nimeni nu poate ajunge la adevăr de unul singur." Secolul al XIX-lea - Magie şi romantism ,,Romanticii erau impulsionaţi de spiritul magiei, spiritul care determină evoluţia rasei umane." ,, Frey seyn ist nichts; frey werden ist der Himmel ." - Fichte [ A fi li

Continuăm cu partea a doua a cărţii, O Istorie a Magiei. Evoluţia omului ,,Se poate spune că diferenţa esenţială între un geniu şi un om de rând constă în capacitatea geniului de a se concentra permanent asupra adevăratelor valori, în timp ce omul obişnuit pierde mereu din vedere ţelurile şi obiectivele, răzgândindu-se din oră în oră, ba chiar de la un minut la altul.” ,,...ocultismul nu este o încercare de a ridica vălul ce ascunde necunoscutul, ci vălul care învăluie banalitatea pe care o numim prezent.” ,,...acesta este modul în care lucrează arta – ne salvează de la minciuna în care noi înşine am ales să ne scufundăm, spre care suntem înclinaţi.” Trezirea morală – ,,este un efort conştient de a lăsa în urmă superficialitatea copilăriei în favoarea concentrării asupra unor teme mari: arta, ştiinţa, muzica, explorarea.” Drogurile - ,,sporesc tendinţa minţii de a-şi accepta propria pasivitate, îl loc să lupte împotriva ei.” ,, o ştiinţă sau un sistem de cunoaştere în care nu există lo

Am terminat de citit ,,Ocultismul” de Colin Wilson. GENIALĂ CARTE! Descrierea de pe copertă -având amprenta Sunday Times- este una pe măsură deşi scurtă dar la obiect: Ocultismul este cea mai interesantă, mai cuprinzătoare şi provocatoare carte în domeniu. După terminarea acestui drum spre cunoaştere mă simt îndreptăţită să spun că am mai aflat un grăunte de adevăr, dar ce spun, e prea mult un graunte, o moleculă sau un atom ar fi un cuvânt mai potrivit. Şi asta, este enorm de mult, chiar dacă la prima vedere, pare puţin. Încă sunt multe de aflat, dar sunt mândră ca deja am reuşit să înţeleg anumite lucruri de pe acum... Eu, ca orice pasionat al domeniului şi având un stil kinestezic de învăţat, am notat pe carte diverse citate. Trebuie subliniat faptul că dimensiunile cărţii sunt destul de mari, este ca o enciclopedie, iar pentru mine, personal, a ajuns o Biblie. Dat fiind dimensiunile cărţii şi faptul că aproape la fiecare pagină am subliniat ceva, m-am gândit să dau citatele gradat,

,,Trance? Naşpa. Cum să asculţi trance? E un fel de house. Ce muzică e asta? O porcărie, nici nu cred că au versuri. Te zbengui pe ea de parcă ai avea spasme. Oribil." E de mirare că, deşi acuzatoare, cuvintele îmi aparţin, sau mai bine zis, îmi aparţineau. Dacă mă întrebai acum 20 de minute ce cred despre trance, asta aş fi spus. E ora 3:00 dimineaţa. Nu pot să dorm. M-am uitat la un film. The core, 2003. Mi-a placut o melodie din film aşa că i-am căutat tot soundtrackul şiiiiii am dat şi de o melodie trance. Genială. Am adorat-o. O ador încă. Îmi induce starea tipică...trance. Sunt ca într-o transă, ăsta e cuvântul.Desigur că am mai căutat câteva melodii. Unele îmi plac. Altele nu. Era de aşteptat. Încă aproape toate îmi sună asemănător. Trebuie să mă familiariez cu genul. Probabil că ziceţi că sunt o ipocrită. Da, acum îmi place trance-ul, euphoric trance mai exact. Dar ce să fac? A vorbit gura fără mine înainte . Promit să nu mai judec niciun gen muzical până să îl descopăr, s

De azi, Asimov este scriitorul meu preferat. Este absolut genial şi nu pot să cred că am pierdut atât de mult timp până să îl citesc. Deşi mulţi vor zice că este deja ,,fumat" eu voi spune ,,nu mai spune!". Am terminat acum câteva minute de citit A doua fundaţie . Ştiu, ştiu, nu le-am luat în ordine. Deh, citesc cam dezorganizat, dar asta e. Oricum, volumele pot fi citite şi individual... Voi căuta NEAPĂRAT şi celelalte părţi că altfel o să înnebunesc. În romanul ăsta, paranoia se află la fiecare colţ, sau să zicem că se află la fiecare capăt de Galaxie, în tot şi toate. Şi pe bună dreptate!!! De fapt, tot ce în lumea noastră poate părea paranoia, în roman e cruda realitate! De unde poţi ştii sigur că hotărârile tale nu sunt de fapt ale altcuiva? De unde nu ştii că eşti o simplă marionetă...de unde poţi ştii că nu eşti? Magnific! Unde-i paranoia, e şi mister şi suspans. O să încep să cred că şi în lumea noastră există o A doua fundaţie care controlează orice probabilitate. Şi

Ştiţi că eu nu fac recenzii. Eu dau atenţie unei cărţi doar dacă îmi place prea mult. Iar ,,...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic este exact genul de roman fantasy –mai exact dark fantasy- care dă dependenţă. În sfârşit o carte care nu ridică în slăvi vampirii, ci le dezvăluie adevărata natură. În sfârşit o carte care înfăţisează o perioadă, stereotipuri şi temeri într-un mod plauzibil. În sfârşit ceva care m-a trezit din amorţeală şi sub influenţa căruia o să mă aflu multă vreme. Pericolul nu e ,,sexy” în acest roman, spre deosebire de ce găsim acum pe piaţă ca: saga Twilight, seria Academia Vampirilor, Casa Nopţii, Jurnalele Vampirilor. Nu spun că aceste romane nu ar fi bune, sunt interesante, captivante, dar cam atât. Nu te învaţă nimic. Dacă mă înşel vă rog să îmi atrageţi atenţia. Dacă eşti pasionat de mister, de vampiri, licantropie şi alte fenomene bizare, care au legătură cu lumea întunericului, trebuie neapărat să ai ,,...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”

Ce este real? Ce este doar imaginaţie? Normal ar trebui să fac distincţia între ele, aşa ar fi normal. Să zicem că încă mă aflu în toate minţile, încă, dar sunt multe lucruri pe care aş vrea să le descos, doar că, ştiţi cum se întâmplă, de multe ori te afunzi mai rău în mister. Şi sincer, m-am cam săturat să tot cad şi să tot cad din lac în puţ. Rău de tot. Poate că am citit eu prea multe romane fantasy în ultima perioadă – de fapt numai din astea am citit- şi din această cauză se nasc unele teorii în mintea mea, care între noi fie vorba, e aşa de încurcată cu atâtea şi atâtea de mă mir că mai ţin pasul cu tot şi cu toate. E greu. Dar când nu m-am descurcat eu, măcar cât de cât? Ei?... Să privim rândurile de mai sus ca o introducere...Bine, bine, recunosc, amân ce am de spus –ca de obicei. Cum am spus, e greu şi nu ştiu dacă o să ajung să scriu aici tot ce mă frământă apropo de universul acesta...sau de universurile acestea? V-aţi gândit vreodată că ceea ce scrieţi s-ar putea să se ade

Ciudată. Ratată. Rockeriţă. Urâtă. Frumoasă. Proastă. Inteligentă. Naivă. Înţeleaptă. Cinică. Ipocrită. Ţăcănită. Caraghioasă. Banală. Interesantă…iar lista ar putea cu lejeritate continua. Aş putea să fiu exact ce presupun cuvintele înşirate mai sus. Dar, cum am şi zis, sunt doar nişte cuvinte. Eu sunt un om şi nişte simple adjective nu mă pot defini ca persoană...darămite sa imi definească personalitatea şi aşa complexă. Eticheta cu care sunt identificată de o persoană este în funcţie, evident, şi de personalitatea persoanei în cauză, adica cea care etichetează. Şi ştiţi de ce? Să vă explic. Normalitatea o percepi tu, în funcţie de ce ţi se pare ţie normal şi nu neapărat de ce li se pare celorlalţi normal. Ar trebui să fie logic. Mai intervin şi gusturile. Înainte ca unei persoane să îi par ciudată sau rockeriţă, îi apar ca fiind frumoasă sau urâtă. Eu personal, nu ma consider nici una nici alta. De fapt, nu mă consider pe măsura niciunei etichete care mi-a fost pusă. Întrebarea este