Postări

Mereu. Doar eu... a lui.

(Din categoria personalo-penibile) Merg acolo aproape zilnic. Doar pentru el. Să îmi scald privirea cu a lui imagine, cum stă liniştit, mereu găsindu-l acolo, tăcut, aşteptându-mă pe mine. Doar pe mine. Iar când îl privesc, pulsul îmi devine haotic iar inima mă îndeamnă să îl ating. Iar eu nu mă pot abţine, şi o fac. Mai întâi emoţionată, când îl simt rece şi când mă face să îmi pierd total controlul. Începem un dans, unde sunete se ridică dulci în aer, cuvinte cântate, şoapte fierbinţi. Atunci realizez cât de dor îmi era de el, de felul în care mă farmecă atunci când îmi vorbeşte. Doar mie. Apoi chiar mă pierd, uit ce fac, nu mai gândesc. El preia controlul. Degeaba încerc să fac ceva, să îi vorbesc, să îi exprim ceva. Dar nu. El îmi vorbeşte. Iar eu tac, îi ascult întreaga poveste, mereu spusă pe un ton trist; din când în când se opreşte, de parcă ar fi spus ceva ce nu trebuia, dar continuă apoi. Are încredere în mine, ştie că îl pot înţelege. Doar eu. Urăsc însă faptul că timpul nu

Mister de beznă

Imagine
O ceaţă deasă mi s-aşează peste ochi, Ei se mişcă haotic căutând, dar fără rost. O lumină, o mişcare, puţină culoare Dar nu, mă aflu într-o beznă îngrozitoare. Pătrunsă-n necunoscut, bâjbâi pe nesimţite. Ia-mă de mână, de parcă-ar fi o plimbare, Prin parcul unde domneşte doar mirare Şi-n care misterul nu stă la pândă pe-ocolite. Atunci vedeam misterul, dar nu-l înţelegeam, Îl simţeam în spate, gândirea mi-o îngheţa Acum însă mă înconjura, inima abia-mi bătea, Simţul cel mai de preţ îmi fura. Stătea în faţa mea, când nu-l puteam vedea Aproape că-i simţeam arzând pe piele, Privirea lui flămândă, nebună. Ţeapăn mă fixa, întunecat şi fără inimă. (varianta 3) Raluca Băceanu

Diva? C'mon...

,,O vezi?" ,,Uhm... da!" ,,Ea e!" ,,Da, EA e!" Asta acum vreo două sau trei luni, în troleibuz, două fete discutând. Privind spre mine...Okay, poate mi se pare. Azi. ,,Ai văzut cine e:O?" ,,Cine mă?" ,, E Raluca Băceanu!" ,,:O, da, ea e!" Mda, şi de data asta nu mi s-a părut. Nu eram singură, a auzit şi persoana de lângă mine, care mi-a confirmat bănuielile. ??? Unde? Tot în troleibuz, aproape de casă, două puştoaice la vreo 13-14 ani vorbind şi aruncând priviri mirate spre mine. What's happening? God, de unde mă ştie lumea? Să fie blogu', să fie pentru ca am publicat în 2009 o carte, să fie pentru că scriu pentru Teen Press ori mă ştiu de pe Facebook? De unde fraţilor şi de ce? Devin cunoscută şi nici măcar nu realizez. Data viitoare când mai ies, voi încerca să arăt mai bine... că, deh, poate nu vor mai discuta două fete, ci doi băieţi:)). Who knows... Raluca Băceanu

Moartea nu-i un joc

Imagine
Mormântul alb şi gol O aştepta încrezător, Căci şi ea şi-l dorea Benevol. Mi-e greu să-ţi spun, Iubite, cât de greu... Ştiu că de-aici pleca-voi Curând. Îţi aud strigarea, Gustându-ţi disperarea, Dar îmi doresc, Visarea. Mirosul putred, dulce, Deja mă ameţeşte. Mai sunt aici?! Dar nu... Pumnii răsunau bătând, În locul mic şi strâmt. Moartea nu-i un joc, E doar un vis urât. Raluca Băceanu

Duet sentimental

Imagine
Înainte de a citi poezia, intră mai întâi aici , şi ascultă melodia asta. I ubire mică blondă, Ce-mi apari ca din neant, Privirea-ţi de pantă, Fixându-mă ca o panteră ce-i gata... De atac. Î n gând cobori Să-mi faci culoare Prin vânt presărat cu inimioare. Ele ard în văpaia sorţii, Şi ne ating în miezul nopţii. P e-o pală rece de vânt iscoditor, Îmi ridici iubirea de pe-un piedestal În a ta dulce, credulă simţire, Ce pare-a fi doar un infim, Ciudat, complex mental. C lătinată pe-o bară rece, Stau atârnată cu părul în bălţi Aşteptând ca cineva să-mi picteze Complexitatea blondă... În picături de foc. P icătura de foc ţi-a îngheţat privirea, Ce pe ascuns, mişelesc, abia suspina La ai mei ochi ce-ţi strigau cuvinte încâlcite, Răsfirate printre voioase, vorbe vexate. I mportanţa topirii îşi exercită, Asupra trupului meu, efec

Fără culoare

Imagine
Mă vezi? Îmi poţi susţine privirea? Dacă da, atunci ce întrezăreşti? E ceva acolo? Ce sentiment îţi produce felul în care şi eu la rândul meu te privesc? Dacă o fac... Pentru că, vezi tu, eu nu îţi pot susţine privirea, fiindcă nici măcar nu te văd, nu te văd cum te vede o persoană normală; eu te voi vedea mereu cu alţi ochi. Căci, să ştii că am nişte ochi diferiţi . Felul în care te văd pe tine este diferit de normal. Şi nu numai pe tine, ci lumea întreagă , pomii, cerul şi culorile. Sunt fericită când ştiu că mă apropii de percepţia celorlalţi, atunci când te văd bine. Dacă ai ştii cât de fericită. Dar asta se întâmplă doar când îmi schimb dioptriile realităţii prăfuite şi mioape cu altele mai puternice, mai curate ... dar şi ele se prăfuiesc. Nu sunt ele de vină însă. Ochii înşişi sunt prăfuiţi de trecerea ireversibilă a timpului. Ştii... pentru mine timpul nu vindecă răni, ci le agravează. Ai idee cum e să trăieşti, zi de zi cu povara de a ştii ce te aşteaptă? Şi nu e o ch

Picură iubire

Imagine
Din balta de sânge albastru, Răsare o inimă de gheaţă, Ce din visul măiastru, Pare doar o iluzie hoaţă. Nici că a fost, nici că va fi, O fantasmagorie a suferinţei. Căci fata morgana pe trepte Îşi picură iubirea din vene... Iar trandafirul magic, învăluitor Îţi va străpunge răceala atât de uşor... Pe când nici nu-l vei fi văzut, Te va surprinde tăcut. Ea dispare, a fost acolo vreodată? Nu vei ştii, dar pentru întâia oară, Vei picura iubire în a ta... Dulce, sublimă... vioară. Raluca B ăceanu

Inima de Sticlă

Imagine
Read this first: Inima de gheata . Am avut odată o inimă normală, ca a fiecărui om. Şi tresălta de fiecare dată când îl vedea pe el , dar timpul a trecut iar inima a început să se transforme într-o inimă de gheaţă. Dar nu a fost o soluţie prea bună. Gheţa se topeşte, îngheţă la loc, se crapă, dispare, înţeapă, e rece . Inima de sticlă... E poate mai rece, mai grea. A fost rezistentă la căldura lui. Dar la focul cel din urmă a fost topită, deformată, abia de mai există. Nu mai bate, nu mai simte nimic. Dar e topită de fiecare dată când focul din ochii lui o săgeteză. Şi nu rezistă. Oricât ar vrea, nu poate. Gheţă, apoi sticlă... Câte lovituri mai trebuie să îndure pentru a se transforma din nou? Dar în ce? Ce e mai rezistent decât sticla? Chiar de ar fi din fier, ar rugini, ar crăpa iarăşi, la fel s-ar întâmpla chiar dacă ar fi din orice alt metal. Orice are un punct de fierbere, chiar şi o inimă din cel mai puternic metal sau aliaj existent. Dar, o inimă de piatră? Pentru că deja a î

Not such a good idea...

Din categoria personalo-penibile. What? Falling in love with the nicest guy you ever know... Why?... Şi de aici se complică cam totul. Motive? Destule. Ce e mai enervant e că de obicei învăţ din greşeli. Dar când îşi bagă coada, nu dracu, ci inima, e groaznic. E ca şi cum raţiunea şi inima sunt într-un continuu război. Face inima ce face, de cade din lac în puţ, doar ca să îmi submineze autoritatea RAŢIUNII!!! Şi cum să nu te enervezi când părţi din tine acţionează diferit şi nu poţi face nimic ca să remediezi situaţia? E frustrant, da, asta e al naibii de frustrant. Fiindcă nu am control asupra vieţii mele până la urmă, dacă nu pot controla de cine să îmi placă sau nu. Deşi, între noi fie vorba, nu prea e vorba de plăcut aici, ci mult, mult, mult mai mult. În probleme de genul ăsta, nu prea ai rezolvare. Pur şi simplu nu ai. De parcă treaba asta cu ,,falling in love" e ca o nouă tulpină de virus pe care nu o poţi trata. Nu poţi să faci nimic decât să aştepţi... fie să dispară, da

Voiam...

Imagine
Am scris azi un fel de poem/poezie whateva' şi a ieşit ceva cam ciudat, de asta nu mă pot hotărî dacă să postez toată ,,opera"... Până acum îmi place doar ultima strofă...cumva am pornit de la un vers ce tot îmi răsuna în minte ,,iubeşte-mă fără să înţelegi"... ,,creaţia" sună cam aşa... Voiam să ştiu ce-i iubirea, Crezând, totuşi, că o înţeleg cumva. ,,Surpriza" însă mă şi prinse... Pe nepregătite. Voiam să iubesc iubirea Şi nu... neapărat persoana, Necrezând că într-adevăr, Voi fi putând... să simt ceva. Voiam apoi, să fii al meu. Dar iubirea mi te şi dăruise Devenisei al meu de când... Nici nu speram la tine. Vreau acum să-ţi înţeleg iubirea, Ce vrea să fie şi de ce. Nici nu speram la o-aşa nebunie E incredibil... de divin! Probabil că într-o viitoare postare voi explica de ce poezia asta, de unde si până unde din nou subiectul ăsta, de ce sub forma asta. E oricum diferit de ce fusese până acum. Chiar dacă a ieşit o mare brânză chestia de mai s