Postări

De-ale ingambamentului (sentimente şi nonsens?)

Imagine
1. Iubirea-i un mister Sau, simplu, Nu există. E-un fapt? E-o amăgire, Tânguire spre neînţeles. Nu-i viaţă E moarte. E-un infinit Dintr-o clipă nefastă. "Te urăsc". 2. Cădeai în acel abis, Al disperării   Clipă. Nefast moment Al încercării, Blestemat dintr-o-uitătură Şi mă doreai, Iar eu... deloc. Nu te voiam în Planul ăsta, Să-mi strici, să-mi bei Şi-un ultim strop Al aşteptării cea divină, Că vei putea să înţelegi Frământarea cea cumplită... Că alung sentimente                 De carnal .                      Le refuz.        Doar mă scârbesc. 3 mai 2012 Raluca Băceanu

Poemul umbrelor

Imagine
Umbrele se-nfruptă din verdeaţă şi din conturul lucrurilor. Umbrele meschine îmi râd şi-mi devorează, gradat, câmpul. Umbrele m-ating, m-aruncă şi mă scutură fioros. Umbrele m-au cuprins. Umbrele... au chipul tău. 26 aprilie 2012 Raluca Băceanu

Gothic, gothic şi iar gothic

De câteva zile n-am stare. Îmi tot coace o idee uriaşă în cap. E ca o bubă imensă care ia locul creierului. Doare, jenează, pulsează, nu-mi dă pace de nicio culoare. Încă stau să mă gândesc dacă ideea e atât de mare încât să mă apuc de un roman gothic sau dacă va ieşi o nuveluţă... chiar nu ştiu. Cert e că nu-s ok. Talentul chinuie, mai ales când se leagă de experienţele neplăcute şi recente peste care am trecut sau peste care încă mă lupt să trec. E complicat, foarte. Am o grămadă de idei care îmi bubuie în cap, explodează şi parcă după ce se întâmplă asta, simt efectiv cum rămăşiţele ideii se preling pe şi aşa murdarii pereţi ai cutiei mele craniene. Iar ideile, precum nişte monştri, se refac, mai mari, mai rele, mai scârboase şi pervertitoare. Slavă Cerului că sunt idei de proză, altfel m-aş închide singură în debaraua cu haine de iarnă, m-aş pune de una singură la naftalină şi pe mine, şi ideile mele. Până atunci, "mega buba" coace în continuare. Şi coace. Şi iar c

Interviu cu tanara scriitoare Raluca Baceanu

(preluat de pe site-ul MediaTarget ) MT :  Bună, Raluca. La Târgul de carte Science Fiction&Fantasy “ Final Frontier ”, ai fost invitată la panelul organizat de domnul Michael Haulica, privind tinerii scriitori şi posibilităţile de debut şi de publicare. Cum dezbaterea ni s-a părut foarte interesantă, ne-am gândit să discutăm puţin cu tine despre acest subiect şi despre altele. Întâi de toate, spune-ne cum ai trecut de la  Călătorie prin mintea unei adolescente , volumul tău de debut, şi de la publicarea de povestiri în  Luceafărul de dimineaţă , la  Demonul Iubirii  şi alte povestiri horror şi fantasy, publicate de tine în ultima vreme în  Suspans  şi în alte reviste de profil? Ţi se pare că fantasticul are mai multe de spus decât realismul? RB : Am avut un debut atipic, am menţionat lucrul acesta şi în cadrul dezbaterii de la târg, în sensul că am debutat cu un  volum  de tip jurnal. De obicei scriitorii îşi scot genul acesta de roman mai târziu, când sunt deja consacraţi. Să i

Final Frontier 2012 sau Bucla atemporală a weekend-ului

Imagine
Voi începe postarea printr-o mărturisire: nici într-o mie de ani nu mă aşteptam să fie atât de bine pe cât a fost anul acesta la târgul de carte Final Frontier, organizat de Bookblog. Cei care mă cunosc, ştiu şi de problemuţa mea numită agorafobie... Doar că anul acesta a fost al naibii de diferit! Let's start... După cum spusesem fie pe blog fie pe Facebook, avusesem de gând să particip cam la toate punctele din program. Aşa a şi fost, şi mă bucur sincer că nu m-am limitat într-un eveniment sau două. Astfel am avut ocazia de a cunoaşte şi de a vorbi cu mai mulţi oameni, şi în plus de asta am mai avut ocazia de a compara unele evenimente, deşi despre toate pot spune că au fost bine pregătite. Micile decalări de program nu au stricat, sau cel puţin nu prea mult, fiindcă în felul acesta publicul a aflat mai multe şi a constatat că sunt mereu mult mai multe lucruri de spus, de abordat, decât se poate. Timpul a fost scurt, cele două zile au trecut precum două minute, bine, poate

Final Frontier

Imagine
Aveţi aici întregul program de la Târgul de carte SF&Fantasy de pe perioada 17 şi 18 martie. Mă veţi găsi acolo şi pe mine, probabil la cam toate evenimentele.  So... Ne vedem la Final Frontier. Can't wait! :) Sâmbătă, 17 martie 2012 10:30 – 11:30 Intalnirea fanilor Star Wars 13:00 – 13:30 Eagle Publishing Lansare de carte: Aporisticon, de Mihail Gramescu 13:30 – 14:00 Eagle Publishing Decernarea premiilor “Seniorii imaginatiei” 14:00 – 15:30 Gothicul în literatura română și universală Invitaţi: Ștefan Ghidoveanu, Florin Pîtea, Laura Sorin, Oliviu Crâznic (moderator) Recomand în mod special acest event. Pare unul dintre cele mai promiţătoare! 15:30 – 16:30 Politica viitorului vs viitorul politicii. Invitat special: Dan Doboș 16:30 – 18:00 Prezența internațională a scriitorilor români de F&SF Invitaţi: Marian Coman, Mugur Cornilă, Dan Doboș, Cristian Tamaș, Horia Nicola Ursu, Michael Haulică (moderator). Duminică, 18 martie 2012 11:00 – 11:30 Premiile FanSF Prezi

Premiile Galileo 2012

S-au anunţat câştigătorii premiilor Galileo! Îi aveţi mai jos pe fiecare. "Premiul Galileo 2012 pentru cel mai bun volum (publicat de un autor român în 2011): Dan Doboş – DemNet – MediaTech, Iaşi, 2011 Premiul Galileo 2012 pentru cea mai bună proză scurtă (publicată de un autor român în 2011): Michael Haulică – „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor” – în antologia Steampunk: A doua revoluţie, editată de Adrian Crăciun, Millennium Books, Satu Mare, 2011 Premiul Galileo 2012 pentru cea mai bună antologie (conţinînd proză de autori români şi apărută în România în 2010-2011): Adrian Crăciun (editor) – Steampunk: A doua revoluţie – Millennium Books, Satu Mare, 2011.  şi Premiul Galileo 2012 pentru întreaga activitate: Liviu Radu, pentru poveştile extraordinare pe care ni le-a dăruit şi continuă să ni le dăruiască." Felicitări câştigătorilor, în special domnilor Michael Ha

Povestiri fantastice de Liviu Radu pe elefant.ro !!!

Imagine
Fanii Liviu Radu au un motiv de bucurie. Culegerea sa de Povestiri fantastice este disponibilă şi în format electronic pe elefant.ro , la un preţ de 14,99 lei. De maestrul Liviu Radu am aflat din 2009 de când am început să frecventez cenaclul ProspectArt, din cadrul SRSFF, unde l-am şi întâlnit pe dumnealui. Mărturisesc că din antologia Alte ţărmuri, povestirea Ari  a fost prima citită. Din acel moment am devenit fan înrăit, am citit seria Waldemar, iar Blocul câş  (am început seria cu al doilea volum, cumva invers:)) )m-a cucerit încă de la primul paragraf. Ţin minte perfect că în cadrul evenimentului Jurnalele Amurgului - ce l-a avut moderator pe Oliviu Crâznic, iar printre invitaţi s-au numărat Oana Stoica Mujea, eu, şi desigur, Liviu Radu - mi-am făcut curaj să intru în vorbă cu maestrul. L-am întrebat dacă există într-adevăr acel bloc câş, pentru că din propria experienţă ştiu că lucruri sau obiecte din lumea reală sunt traspuse adeseori în lumea fantastică. Răspunsul a fost

Un nou număr de Suspans... şi de SF!

Imagine
Prinsă strâns între vreo trei olimpiade la istorie, filosofie şi română, abia mai am timp să respir. Adică să scriu. Cum a trecut cam mult timp de când nu am mai postat nimic pe blog, mi-am zis să vă spun câteva noutăţi. A apărut noul număr Suspans, unde am avut deosebita ocazia de a publica o nouă povestire horror, Renaşterea , pe care sper să aveţi curaj să o citiţi până la capăt. E interesant contextul în care am scris povestirea (contextul, auzi, istoria asta mă obsedează :))! ), şi anume fiind puţin bântuită de Mitul lui Sisif , de Camus, în care este abordată tema aceasta, a asumării destinului, un destin absurd şi... surd. Pentru cei ce au citit Camus, şi poate puţin din Sartre, vor înţelege ce am vrut să subliniez ,,absurdul nu e o simplă idee, ci condiţia şi cheia propriei noastre vieţi". Aici vă puţeti delecta cu povestirea  http://suspans.ro/literatura/proza/renasterea  . A mai apărut în noul număr  Aurelia Chircu, având o proză reuşită, Regis de Aeternum ; d

Nonculoare

Lumina mă-neacă Şi lumea-o orbeşte, Mănâncă din culoare Nu se mai opreşte. Foamea-i acerbă Muşcă şi din contururi Zone clare devin Umbre fără formă. Când noaptea vine negreşit, Lumina se-ascunde Doar bezna rămâne Nimic nu mai-i desluşit. Când bezna pleacă Lumina se-ntoarce fericită Să înfulece nesătulă Iar, din colorit. Şi lumea e                              Nonculoare Fără şfârşit. 28 ianuarie 2012 Raluca Băceanu