Postări

George Lazar: The making of "Dincolo de noapte"

Imagine
"…ADICĂ   GOTIC . Propunerea lui Oliviu de a-i da un text pentru antologia gotică m-a luat prin surprindere. Nu sînt fan al acestui gen şi, pînă la   Ziditorii de biserici   – povestirea cu care particip la antologie – nu am mai scris aşa ceva. Ca să fiu sincer pînă la capăt, tema mi s-a părut cam forţată pentru plaiul mioritic. Trăiam cu impresia că gothicul nu poate exista decît în spaţiul catolic sau anglo-saxon şi gîndul m-a dus la catedrale de piatră, cu bolţi înalte şi statui de sfinţi smeriţi, vampiri şi femei palide, catacombe şi sunete lugubre. Dar mi s-a întîmplat un lucru: povestirea s-a aşternut ca de la sine, de la un capăt la altul, motiv pentru care am terminat-o în timpul record (pentru mine) de numai vreo lună. Cred că am fost primul dintre cei invitaţi să participe la volum care i-a trimis lui Oliviu povestirea. Probabil fiecare autor îşi iubeşte cel mai mult ultimele creaţii. Numai că   Ziditorii de biserici , deşi nu este ultima mea poveste, îmi place foarte

Lavă

Imagine
Când corbul croncăne în noaptea de pană Și simți mirosul curat, cel de ploaie, Pământul urlă sub a ta mișcare, Unduindu-se ușor... dar cutremurător. Cade natura, sub ea însăși se prăbușește Se despică pământul și din el iute iese Răsare gâlgâind abundent, roșie lavă Înfingându-se-n vălul negru ca să-i ridici slavă. Te zbați inutil sub focul ce roșu curge, Dar nu vrei să scapi, vrei să te mistuie Și-n Absolut să te pierzi, să mori cu natura. Nu mai ești tu, săruți forță pură. 17 mai 2012 Raluca Băceanu

Stefana Cristina Czeller: The making of "Dincolo de noapte"

Imagine
"O POVESTIRE CARE S-A SCRIS APROAPE SINGURĂ De cînd mă ştiu îmi plac misterele şi supranaturalul, deci am primit cu viu interes invitaţia lui Oliviu Crâznic de a contribui la o antologie de proză gotică, demers inedit, din cîte ştiu, în literatura autohtonă a perioadei postdecembriste. Ideea m-a atras cu atît mai mult cu cît citisem romanul de gen al lui Oliviu, …Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul, şi acesta mă ţinuse cu răsuflarea tăiată pînă la ultima pagină. Cu alte cuvinte, ştiam nu doar că rezonăm la aceleaşi teme şi abordări, dar şi că istoria pe care aveam s-o croiesc intra în cele mai bune mîini. Am răspuns deci „da” fără şovăială, conştientă în acelaşi timp de responsabilitatea uriaşă pe care o implica o asemenea provocare. Ridicînd mănuşa aruncată de Oliviu, le călcam pe urme lui Mary Shelley, Bram Stoker, Eliade ori Lovecraft.   Imediat ce am închis emailul, am început să caut un subiect care să-mi permită să mă dezlănţui. Nu aveam nevoie de documentare privind carac

Dincolo de noapte - Sumar!

Imagine
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când îmi propun ceva, nu renunţ la visul meu, indiferent de cât de mult timp şi de cât de multe forţe mi-ar trebui. Una dintre aceste dorinţe a fost să reuşesc să public la prestigioasa editură Millennium. Nici prin cap nu-mi trecea însă că voi avea ocazia de a publica alături de o mulţime de nume cunoscute, o mulţime de talente, alături de oameni pe care îi apreciez şi îi respect extrem de mult pentru întreaga lor activitate. Destul cu vorba, să vedem.... ta-da-da-daaaaam: Sumarul ! Acesta este următorul, anunţat azi pe site-ul revistei Galileo, aici  http://revista-galileo.ro/dincolo-de-noapte-primele-reactii-si-sumarul/ : Oliviu Crâznic – Cuvîntul editorului: O epopeee cu final (sper!) aşteptat Ştefana Czeller – Spălaţi de sîngele fecioarelor George Lazăr – Ziditorii de biserici Liviu Radu – Diferite nuanţe de beznă Narcisa Stoica – Argint Viu Dan Doboş – Violet Florin Pîtea – Văgăuna bîntuită Raluca Băceanu – Fraţii de Saint-Yves Cătălina Fomet

"Dincolo de noapte"... în curând la Bookfest!

Imagine
Cum dincolo de noapte se ascund creaturi, întâmplări dar mai ales secrete bizare, tenebroase, de neînchipuit, am de gând să... vă mai las să clocotiţi de nerăbdare! Gotic? Suuure! Dacă totuşi muriţi de curiozitate aveţi mai jos câteva date: "Proaspăt laureat al Eurocon Encouragement Award, scriitorul Oliviu Crâznic, autorul romanului … şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul (2010, Editura Vremea, premiul Galileo 2011 pentru cel mai bun roman), o extraordinară demonstraţie de virtuozitate în mînuirea tematicii şi atmosferei gotice, revine în peisajul editorial în calitate de editor al unei noi antologii originale din seria Antologiile Millennium , intitulată Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului. De la autori consacraţi la debutanţi de mare talent , Oliviu Crâznic a adunat între copertele acestui volum o duzină de poveşti gotice de cea mai pură factură. Antologia Dincolo de noapte va fi lansată pe data de 2 iunie la Tîrgul naţional de carte Bookfest , în prezenţa autorilor.

De-ale ingambamentului (sentimente şi nonsens?)

Imagine
1. Iubirea-i un mister Sau, simplu, Nu există. E-un fapt? E-o amăgire, Tânguire spre neînţeles. Nu-i viaţă E moarte. E-un infinit Dintr-o clipă nefastă. "Te urăsc". 2. Cădeai în acel abis, Al disperării   Clipă. Nefast moment Al încercării, Blestemat dintr-o-uitătură Şi mă doreai, Iar eu... deloc. Nu te voiam în Planul ăsta, Să-mi strici, să-mi bei Şi-un ultim strop Al aşteptării cea divină, Că vei putea să înţelegi Frământarea cea cumplită... Că alung sentimente                 De carnal .                      Le refuz.        Doar mă scârbesc. 3 mai 2012 Raluca Băceanu

Poemul umbrelor

Imagine
Umbrele se-nfruptă din verdeaţă şi din conturul lucrurilor. Umbrele meschine îmi râd şi-mi devorează, gradat, câmpul. Umbrele m-ating, m-aruncă şi mă scutură fioros. Umbrele m-au cuprins. Umbrele... au chipul tău. 26 aprilie 2012 Raluca Băceanu

Gothic, gothic şi iar gothic

De câteva zile n-am stare. Îmi tot coace o idee uriaşă în cap. E ca o bubă imensă care ia locul creierului. Doare, jenează, pulsează, nu-mi dă pace de nicio culoare. Încă stau să mă gândesc dacă ideea e atât de mare încât să mă apuc de un roman gothic sau dacă va ieşi o nuveluţă... chiar nu ştiu. Cert e că nu-s ok. Talentul chinuie, mai ales când se leagă de experienţele neplăcute şi recente peste care am trecut sau peste care încă mă lupt să trec. E complicat, foarte. Am o grămadă de idei care îmi bubuie în cap, explodează şi parcă după ce se întâmplă asta, simt efectiv cum rămăşiţele ideii se preling pe şi aşa murdarii pereţi ai cutiei mele craniene. Iar ideile, precum nişte monştri, se refac, mai mari, mai rele, mai scârboase şi pervertitoare. Slavă Cerului că sunt idei de proză, altfel m-aş închide singură în debaraua cu haine de iarnă, m-aş pune de una singură la naftalină şi pe mine, şi ideile mele. Până atunci, "mega buba" coace în continuare. Şi coace. Şi iar c

Interviu cu tanara scriitoare Raluca Baceanu

(preluat de pe site-ul MediaTarget ) MT :  Bună, Raluca. La Târgul de carte Science Fiction&Fantasy “ Final Frontier ”, ai fost invitată la panelul organizat de domnul Michael Haulica, privind tinerii scriitori şi posibilităţile de debut şi de publicare. Cum dezbaterea ni s-a părut foarte interesantă, ne-am gândit să discutăm puţin cu tine despre acest subiect şi despre altele. Întâi de toate, spune-ne cum ai trecut de la  Călătorie prin mintea unei adolescente , volumul tău de debut, şi de la publicarea de povestiri în  Luceafărul de dimineaţă , la  Demonul Iubirii  şi alte povestiri horror şi fantasy, publicate de tine în ultima vreme în  Suspans  şi în alte reviste de profil? Ţi se pare că fantasticul are mai multe de spus decât realismul? RB : Am avut un debut atipic, am menţionat lucrul acesta şi în cadrul dezbaterii de la târg, în sensul că am debutat cu un  volum  de tip jurnal. De obicei scriitorii îşi scot genul acesta de roman mai târziu, când sunt deja consacraţi. Să i